X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Oraşul Sloviansk, ţinta unor bombardamente puternice

3 iul. 2022,, 17:34   Externe
3980 0

Oraşul Sloviansk din estul Ucrainei a fost duminică, 3 iulie, ţinta unor bombardamente puternice cu lansatoare de rachete, bombardamente în timpul cărora au fost ucise şi rănite numeroase persoane, a anunţat primarul acestui oraş, Vadim Leah.

"Au fost 15 atacuri. Mulţi morţi şi răniţi", a scris Leah pe Telegram. El a subliniat că această serie de bombardamente a fost cea mai puternică dintre cele care au vizat în ultimul timp oraşul Sloviansk.

Tatiana Ignatcenko, o purtătoare de cuvânt a administraţiei regionale Doneţk de care aparţine Sloviansk, a precizat pentru mass-media ucraineană Suspilne că aceste atacuri s-au soldat cu "şase morţi şi 15 răniţi" şi a reiterat apelul autorităţilor către locuitori ca aceştia să părăsească regiunea, în condiţiile în care linia frontului este deja la numai câţiva kilometri de Sloviansk.

Potrivit mass-media ucrainene, una dintre pieţele din oraş a fost de asemenea incendiată de aceste bombardamente.

Mai la sud, oraşul Kramatorsk, centrul administrativ al Donbasului controlat de ucraineni, a fost lovit pentru a doua zi consecutiv de rachete Smerci, potrivit primarului oraşului, Oleksandr Goncearenko. Aceste atacuri, care au lovit un cartier rezidenţial şi un hotel în care nu se afla nimeni, nu s-au soldat cu victime, a precizat el.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?