X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

O companie aeriană vrea să introducă cuşete cu paturi la clasa economy

26 feb. 2020,, 21:00   Externe
2330 0

Compania aeriană Air New Zealand a anunţat miercuri că analizează posibilitatea de a introduce cuşete cu paturi pentru pasagerii de la clasa economy, o iniţiativă destinată să îmbunătăţească confortul pasagerilor pentru zborurile pe distanţe lungi, transmite AFP.

Conceptul 'Economy Skynest' dezvăluit miercuri de Air New Zealand este format din şase paturi similare cu cele din cuşetele de tren sau hotelurile de tip capsulă. Paturile au o dimensiune de doi metri pe 58 de centimetri, şi sînt echipate cu pernă, pătură şi perdele pentru a păstra inimitatea pasagerilor. Călătorii vor putea rezerva în avans anumite intervale orare pentru a se putea odihni în aceste cuşete pe durata unui zbor pe distanţe lungi, scrie Agerpres.

Una din principalele surse de disconfort la clasa economy "este faptul că nu poţi să te întinzi", explică Mike Tod, director de marketing la Air New Zealand, care susţine că proiectul 'Economy Skynest' este o soluţie, transmite NOI.md cu referire la digi24.ro.

Air New Zealand a precizat că va lua o decizie finală cu privire la introducerea conceptului 'Economy Skynest' abia anul viitor, după ce va evalua performanţele proiectului pe zborurile pe ruta Auckland-New York. Durata unei călătorii pe această rută este de aproximativ 17 ore şi 40 de minute.

O altă companie aeriană, Qantas Airways Ltd, a analizat şi ea dar pînă la urmă a respins propunerea înaintată de producătorul de avioane Airbus vizînd introducerea de capsule echipate cu paturi în zona de marfă a avioanelor A350 ce vor fi utilizate pentru zborurile pe ruta Sydney - Londra.

Primele zboruri non-stop Qantas pe rutele Sydney - New York şi Sydney -Londra ar urma să înceapă în prima jumătate a anului 2023, însă sînt condiţionate de ajungerea la un acord salarial cu piloţii care vor trebui să îşi extindă programul de zbor pînă la aproximativ 23 de ore.

În prezent, compania aeriană Singapore Airlines oferă cel mai lung zbor din lume, o cursă de 19 ore între Singapore şi New York.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?