Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Nord-vestul Europei, lovit de furtuna Ciaran

3 noi. 2023,, 09:00   Externe
2531 0

Furtuna Ciaran, care a lovit vestul Europei, a lăsat în urma sa cel puţin şase morţi şi a provocat perturbări semnificative, mai multe porturi fiind închise şi numeroase zboruri, anulate, informează AFP.

Prăbuşirea unor copaci din cauza rafalelor violente de vînt a fost la originea tuturor acestor accidente mortale: două victime în Belgia, una în centrul Madridului, un şofer de camion în Franţa, o femeie de circa 40 de ani în Germania şi un al şaselea deces în Ţările de Jos, notează Noi.md cu referire la realitatea.

În oraşul flamand Ghent, un copil de 5 ani care se juca afară a fost rănit de ramurile căzute şi a murit la spital cîteva ore mai tîrziu, potrivit parchetului local. Într-un incident separat, o femeie de 64 de ani, aflată în vizită din Germania, şi-a pierdut viaţa într-un parc al oraşului, în timp ce fiica sa, în vîrstă de 31 de ani, a fost grav rănită.

Furtuna Ciaran a dus la întreruperea parţială a traficului feroviar în Flandra, iar trenurile circulau joi cu viteză redusă în restul Belgiei.

De asemenea, traficul maritim a fost întrerupt pentru ziua de azi în zona portului Anvers.Şi aeroportul din Bruxelles s-a confruntat cu perturbări, dar zborurile au continuat să fie asigurate, în pofida numeroaselor întîrzieri.


Un şofer de camion a decedat în nordul Franţei după ce un copac s-a prăbuşit pe camionul său. Şaisprezece persoane, inclusiv şapte pompieri, au fost rănite în aceeaşi zonă, inclusiv una grav, potrivit Ministerului de Interne.

În Franţa, circa 1,2 milioane de locuinţe au rămas fără electricitate, inclusiv 780.000 în Bretania, în vestul Franţei. În sudul Angliei, vînturile puternice şi ploile abundente au cauzat perturbări semnificative, conexiunile maritime din portul Dover fiind suspendate pentru o mare parte a dimineţii. Sute de şcoli au fost închise.Insula anglo-normandă Jersey, vizată de o alertă roşie, a înregistrat vînturi de pînă la 160 km/h, 35 de persoane fiind nevoite să se cazeze în hoteluri după ce locuinţele lor au fost avariate, a indicat poliţia.

Toate zborurile au fost anulate pe aeroporturile din Jersey, Guernsey şi Alderney.În comitatul Cornwall, din sud-vestul Angliei, peste 8.500 de case au rămas fără electricitate. În Ţările de Jos, nivelul de alertă a fost ridicat la portocaliu, fiind aşteptate vînturi de pînă la 110 km/h.

Pe aeroportul Schiphol-Amsterdam, circa 200 de zboruri, în principal către destinaţii europene din apropiere, au fost anulate. De asemenea, traficul feroviar şi cu feribotul a fost întrerupt. Confruntaţi cu ambuteiajele, şoferii au fost rugaţi să aleagă telemunca.

Circulaţia trenurilor regionale în vestul Franţei este întreruptă pînă vineri dimineaţă. Şi circulaţia trenurilor de mare viteză a fost suspendată pe rutele Paris-Le Mans şi Paris-Nantes.

În vestul Franţei, vînturile s-au apropiat de 200 km/h în timpul nopţii de miercuri spre joi în departamentul Finistere, din regiunea Bretania.

Transporturile au fost perturbate în special în vestul ţării, unde traficul rutier a fost oprit joi dimineaţă în Finistere.Pe aeroportul Paris-Beauvais, aproape toate zborurile au fost anulate pînă la prînz.În Spania, partea cea mai afectată de furtună este nord-vestul ţării, unde unele zone din Galicia sînt în alertă roşie din cauza vînturilor extrem de violente de pe coastă.

Potrivit agenţiei spaniole de meteorologie (Aemet), anumite zone de coastă din Ţara Bascilor sînt la rîndul lor în alertă roşie, cu valuri care pot atinge 8-9 metri.

De asemenea, 13 zboruri au fost anulate joi pe aeroportul din Bilbao, potrivit operatorului aeroportuar spaniol Aena. Alte cinci anulări au fost înregistrate pe alte aeroporturi din Galicia, Asturias şi Cantabria.

Furtuna a dus şi la întreruperea traficului feroviar joi între Ourense şi Vigo şi între A Coruna şi Ferrol, în Galicia, precum şi pe alte linii secundare din regiunile Cantabria, Asturias şi Ţara Bascilor.

Portugalia nu va fi „afectată direct” de furtuna Ciaran, a declarat institutul naţional de meteorologie, care a plasat totuşi regiunile de coastă din centrul şi nordul ţării sub alertă roşie.

Evenimentele meteorologice extreme (cicloane, canicule, inundaţii, secete etc.) sînt fenomene naturale, însă încălzirea globală provocată de emisiile de gaze cu efect de seră generate de activitatea umană le poate amplifica.

1
0
0
8
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?