Transnistria stiri: 1435
Preşedintele stiri: 4033

Furtuna Nelson amenință Europa

27 mar. 17:00   Externe
2941 0

Furtuna Nelson ameninţă întreg continentul european. Meteorologii au anunţat deja că Franţa se află sub cod galben de vînt, fiind aşteptate rafale de peste 130 kilometri pe oră. Nici Peninsula Iberică nu scapă de furia vremii. Si aici, vîntul va bate cu putere şi va ploua semnificativ.

Serviciul britanic de meteorologie a avertizat că vremea în toată Europa va rămîne instabilă în această săptămînă, în special în Spania și Portugalia, care se confruntă cu furtuni și vînturi puternice. În schimb, în Marea Britanie sînt aşteptate ninsori, transmite Noi.md cu referire la observatornews.ro.

Perspectivele sînt mult mai bune pentru estul Mediteranei, în special pentru Italia și Grecia, care se vor bucura de cea mai uscată și mai caldă vreme de Paște. Roma și Palermo vor fi ambele calde și însorite în acest weekend, cu temperaturi de peste 20 de grade Celsius.

Informare de ploi și vînt și în România, pînă vineri seară.

Administrația Națională de Meteorologie anunță că pînă vineri, inclusiv, vor fi intensificări ale vîntului în cea mai mare parte a țării. Meteorologii au emis o informare meteorologică. De asemenea, ei au redactat două avertizări cod galben de vînt valabile în special în zonele montane.


Informarea meteorologică este valabilă de miercuri, la ora 10.00, pînă vineri, la ora 21.00.

Potrivit ANM, în intervalul menționat, temporar vor fi intensificări ale vîntului în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 45...55 km/h, iar la munte rafalele vor depăși 60...70 km/h. Va ploua îndeosebi în vestul, centrul și nordul țării, unde local vor fi cantități de apă de 10...15 l/mp, favorizînd topirea stratului de zăpadă de la munte.

2
0
0
2
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?