Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 507
Preşedintele stiri: 4002

Mobilizare, în SUA, împotriva unui joc video

31 mai. 2018,, 01:32   Externe
3333 0

Familiile şi prietenii elevilor ucişi în urma unui atac armat comis recent într-un liceu din Statele Unite au demarat o campanie împotriva lansării unui Joc video care simulează un astfel de incident ce are loc într-o unitate de învăţămînt, informează AFP.

Jocul video "Active Shooter" urmează să fie lansat pe 6 iunie, potrivit paginii sale de prezentare de pe platforma video Steam, deţinută de compania Valve Corporation.

Noul produs, ce va fi comercializat cu preţuri cuprinse între 5 şi 10 dolari, propune jucătorilor să aleagă fie rolul atacatorului, fie cel al unui poliţist dintr-o echipă de intervenţie.

"De cînd fiica mea a fost ucisă în urma unui atac armat într-o şcoală, am văzut şi am auzit multe orori în ultimele luni. Acest joc este unul dintre cele mai oribile lucruri", a reacţionat Fred Guttenberg, tatăl unei adolescente care s-a numărat printre victimele atacului comis cu arme de foc în luna februarie în Parkland (Florida).

Ryan Petty, un alt tată îndoliat în urma tragediei din Parkland, consideră "dezgustător" faptul că un creator de jocuri video încearcă să obţină profit de pe urma unei "reprezentări hidoase a tragediilor care afectează şcolile noastre din întreaga ţară".

Bill Nelson, senator de Florida, consideră "impardonabilă" existenţa unui astfel de joc video, la mai puţin de patru luni după ce un tînăr de 19 ani a ucis 17 persoane în liceul Marjory Stoneman Douglas din Parkland, un oraş aflat în Florida, un stat american în care mulţi rezidenţi deţin arme de foc.

De atunci, Statele Unite s-au confruntat cu un alt atac armat care a făcut victime într-un liceu, de această dată în statul Texas. Un elev în vîrstă de 17 ani, care avea asupra lui arme de foc ce aparţineau tatălui său, a ucis 10 persoane pe 18 mai.

Marţi după-amiază, peste 100.000 de persoane au semnat o petiţie pe site-ul change.org, prin care au cerut companiei Valve Corporation să renunţe la jocul video "Active Shooter".

Emma Gonzalez, David Hogg şi Jaclyn Corin, trei tineri care au reuşit să supravieţuiască atacului armat din Parkland, şi-au alăturat vocile acestui apel public.

Cei trei tineri, abia ieşiţi din adolescenţă, au devenit militanţi şi reprezentanţi de seamă ai unei mişcări naţionale, care doreşte înăsprirea legislaţiei referitoare la regimul armelor de foc în Statele Unite.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?