X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Marea Britanie ar putea adera din nou la UE după Brexit

30 mai. 2018,, 07:51   Externe
2231 0

Marea Britanie ar putea adera din nou la Uniunea Europeană după Brexit, admite deputatul eurosceptic Jacob Rees-Mogg, membru al Partidului Conservator, informează cotidianul The Telegraph.

Jacob Rees-Mogg a subliniat că rezultatul referendumului din 2016 privind apartenenţa Marii Britanii la UE "trebuie respectat şi trebuie implementat", exprimînd opoziţie faţă de ideea organizării unui nou plebiscit pentru aprobarea acordului privind ieşirea din Blocul comunitar european.

Parlamentarul eurosceptic britanic a exprimat prudenţă în legătură cu invitaţia adresată oficialilor britanici de a participa la negocierile de la Bruxelles pe tema bugetului Uniunii Europene pentru perioada 2020-2027. Apare riscul ca Marea Britanie "să înceapă să asume responsabilităţi" în procesul decizional bugetar european, după care "ar putea primi nota de plată" la final.

Cu toate acestea, Jacob Rees-Mogg a lăsat deschisă posibilitatea ca Marea Britanie să adere din nou la Uniunea Europeană după ieşirea programată în martie 2019. Orice decizie de reintegrare în UE "ar fi una a electoratului" britanic, a subliniat politicianul eurosceptic.

Electoratul britanic a votat, la limită, în 2016, în favoarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Fostul premier David Cameron a organizat, după promisiuni făcute în campania electorală, un referendum privind apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană. După o campanie marcată de puternice accente populiste, 51,89% dintre alegători s-au pronunţat, pe 23 iunie 2016, în favoarea ieşirii Marii Britanii din UE. Împotriva Brexit au votat 48,11% dintre britanici.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?