Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4018

Ludovic Orban a demisionat din funcția de prim-ministru al României

7 dec. 2020,, 20:26   Externe
6574 0

Premierul Orban a demisionat. Ludovic Orban și-a prezentat demisia din funcția de prim ministru.

Demisia sa a avut loc la doar câteva ore după întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis și a doua zi după alegerile parlamentare pierdute de liberali, transmite Cotidianul.ro.

Președintele urmează să numească acum un nou premier interimar până la desemnarea unui cabinet.

Președintele Klaus Iohannis și liderul PNL, Ludovic Orban, au avut o întrevedere, luni, la Palatul Cotroceni, iar tema discuției a fost legată de viitorul guvern, au precizat pentru Mediafax surse liberale.

„Întrevederea a fost scurtă, de circa o oră și, din informațiile mele, au discutat despre viitoarea guvernare”, au precizat pentru Mediafax surse din conducerea PNL.


Întrevederea vine în contextul în care, potrivit rezultatelor parțiale, PSD a obținut ce mai mare număr de voturi la alegerile parlamentare, însă se prefigurează o alianță de guvernare formată din PNL și USR-PLUS.

PSD, cel mai mare număr de voturi

După numărarea a 94% dintre voturile din ţară, rezultatele arată că PSD a obţinut cele mai mare scor, urmat de PNL şi USR PLUS.

Camera Deputaţilor după numărarea a 94% dintre voturile din ţară:

PSD – 29,8%

PNL- 25,11%

USR PLUS – 14,5%

UDMR – 6%

AUR – 8,7%

PMP – 4,6%

Pro România – 4,1%

PER – 1,1%.

Senat după numărarea a 94% dintre voturi

PSD – 30, 2%

PNL- 25,5%

USR PLUS – 15%

UDMR – 6,2%

AUR – 8,8%

PMP – 4,8%

Pro România -4,2%

PER -1,3%

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?