Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4002

Israelul adună trupe la granița cu Fîșia Gaza

13 mai. 2021,, 14:02   Externe
1818 0

Israelul a început joi să adune trupe armate de-a lungul graniței cu Fîșia Gaza, în timp ce Hamas a continuat să lanseze rachete asupra teritoriului israelian, informează Reuters. Comunitatea internațională a cerut oprirea ostilităților dintre cele două părți, acestea fiind cele mai violente din ultimii ani.

O rachetă lansată din enclava palestiniană a lovit o clădire din apropierea capitalei Tel Aviv, rănind cinci oameni, a anunțat poliția israeliană. Sirenele de avertizare s-au auzit în multe orașe din sudul Israelului, iar mii de oameni au fugit să se adăpostească.

Într-un nou val de bombardamente realizate joi, Israelul a distrus o clădire rezidențială cu șase etaje din orașul Gaza, în timp ce un bărbat a fost ucis de o rachetă israeliană în orașul sudic Khan Younis. Cel puțin 72 de oameni și-au pierdut viața în Fîșia Gaza în ultimele zile, cînd au început ostilitățile între cele două părți, punînd și mai multă presiune pe spitalele care erau deja intens solicitate de pandemia de COVID-19. Șapte persoane au fost ucise în Israel, au anunțat forțele de apărare israeliene.

Un val de violențe între israelieni și minoritatea arabă s-a declanșat în mai multe orașe din Israel, fiind atacate sinagogi și avînd loc lupte pe străzi între arabi și evrei.

Israelul a comasat trupe la granița cu Fîșia Gaza și se află în "în diverse stadii de pregătire a operațiunilor terestre", a anunțat un purtător de cuvînt al IDF (Forțele de apărare israeliene). Această mișcare aduce aminte de incursiunile armatei israeliene în teritoriile pastiniene în timpul conflictelor din 2008-2009 și 2014.


"Șeful armatei inspectează aceste pregătiri și oferă asistență", a declarat locotentent-colonelul Jonathan Conricus.

De teamă că violențele s-ar putea transforma într-un nou conflict major, Washington-ul plănuiește să trimită un emisar pentru discuții cu israelienii și palestinienii. Totodată, un ministrul britanic a îndemnat ambele părți "să facă un pas înapoi".

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a promis să "continue să lovească capacitățile militare ale Hamas" și alte grupări din Gaza. Hamas este considerată o organizație teroristă de SUA și Israel.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?