Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Întîlnire Serghei Lavrov - Wang Yi

20 sep. 2023,, 13:00   Externe
2705 0

Membrul Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez (PCC), ministrul chinez de Externe, Wang Yi, a avut la Mosсova, o întrevedere cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Wang Yi a transmis că, sub îndrumarea liderilor celor două țări, relațiile chino-ruse mențin o tendință de dezvoltare sănătoasă și stabilă. Relațiile bilaterale de bună vecinătate și prietenie, de cooperare strategică multilaterală, cu avantaj reciproc și cîștig comun, vor ajuta la dezvoltarea și relansarea celor două țări, în folosul ambelor popoare.

Wang Yi a susținut că ambele țări aplică o politică externă independentă, că parteneriatul acestora nu este îndreptat împotriva părților terțe, nu depinde și, cu atît mai puțin, nu va fi determinat de părțile terțe. Ca țări mari și state membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU, China și Rusia au responsabilități importante pentru menținerea stabilității strategice globale, pentru dezvoltarea și progresul lumii. În fața acțiunilor unilaterale, hegemonismului și confruntării dintre tabere, China și Rusia sînt nevoite să își îndeplinească obligațiile internaționale, să susțină și să apere multilateralismul autentic, să promoveze multipolarizarea lumii, făcînd gestionarea globală să fie tot mai echitabilă și rațională.

La rîndul său, Serghei Lavrov a declarat că, în timpul vizitei președintelui Xi Jinping în Rusia, din luna martie anul curent, alături de președintele Vladimir Putin a fost trasată direcția de dezvoltare a relațiilor bilaterale. Rusia este dispusă să depună eforturi alături de China pentru pregătirea următoarelor contacte la nivel înalt, pentru conectarea proiectelor de dezvoltare, pentru consolidarea cooperării în economie, comerț, sport, în domeniul uman și al tineretului. Avînd în vedere schimbările complexe și drastice înregistrate la nivel internațional, Rusia și China trebuie să intensifice coordonarea și cooperarea în cadrul ONU, Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS) și altor structuri multilaterale, susținînd normele fundamentale ale relațiilor internaționale.

Ambele părți au apreciat extinderea grupului BRICS. Lavrov a declarat că Rusia, care va prelua președinția rotativă BRICS, va juca rolul cuvenit și va acționa împreună cu China pentru o mai mare dezvoltare a mecanismului de cooperare.


Totodată, Lavrov a prezentat poziția Rusiei în criza Ucrainei. Wang Yi a declarat că China susține cu consecvență calea corectă a tratativelor de pace, fiind dispusă să joace un rol constructiv în soluționarea crizei, pe cale politică.

4
0
0
1
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?