Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Fostul premier francez François Fillon se alătură unui gigant rus din domeniul petrochimiei

24 dec. 2021,, 20:00   Externe
2612 0

Fostul premier francez François Fillon s-a alăturat consiliului de administraţie al gigantului rus din domeniul petrochimiei Sibur, a anunţat grupul joi, notează AFP.

Compania Sibur a publicat o listă actualizată a consiliului său de administraţie, indicînd faptul că François Fillon a fost numit în consiliu ca administrator independent, transmite Noi.md cu referire la agerpres.ro.

Grupul este controlat printre alţii de Leonid Mikhelson, unul dintre cei mai bogaţi oligarhi din Rusia, şi de Ghennadi Timcenko, un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin.

La sfîrşitul lui iunie, el a intrat în consiliul de administraţie al unei alte companii ruseşti, Zarubejneft, specializată în dezvoltarea şi exploatarea zăcămintelor de hidrocarburi, în special în străinătate, deţinută de stat.

François Fillon, care a condus guvernul francez sub preşedinţia lui Nicolas Sarkozy între 2007 şi 2012, este şeful firmei de consultanţă Apteras pe care a creat-o în 2017.

Fostul om politic a fost condamnat în iunie 2020 la cinci ani de închisoare, dintre care doi cu executare, într-un caz răsunător de angajări fictive care i-a desfiinţat campania prezidenţială în 2017.

Mai mulţi foşti înalţi responsabili străini sînt deja în consiliile de administraţie ale unor companii petroliere ruse.

Fosta şefă a diplomaţiei austriece Karin Kneissl, care a dansat un vals cu Vladimir Putin la nunta sa din 2018, a fost numită în iunie în cadrul gigantului petrolier rus Rosneft. Fostul cancelar german Gerhard Schroeder, un prieten de multă vreme cu Vladimir Putin, este preşedintele consiliului de administraţie al Rosneft.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?