X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Elicopter s-a prăbușit la New York

12 mar. 2018,, 11:00   Externe
2259 0

Poliţia din oraşul american New York a anunţat, luni, că toţi cei cinci pasageri ai elicopterului care s-a prăbuşit în apele estuarului East River din New York au murit, iar pilotul a supravieţuit, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Aeronava, la bordul căreia se aflau şase persoane, aparţinea companiei Liberty Helicopters.

Pilotul a reuşit să se iasă de unul singur din epava elicopterului, fiind salvat de un remorcher, şi este într-o stare bună.

Un purtător de cuvînt al Administraţiei Federale a Aviaţiei din SUA a declarat că elicopterul de tip Eurocopter AS350 s-a prăbuşit duminică, în jurul orei locale 19.00 (ora Romîniei, luni, 01.00).

Autorităţile americane au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanţele producerii incidentului aviatic.


Pentru salvarea pasagerilor a fost nevoia de intervenţia scafandrilor întrucît epava elicopterului s-a scufundat destul de rapid după prăbuşire, pînă la adîncimea de 15 metri.

Daniel Nigro, un oficial din cadrul departamentului de pompieri, a declarat că operaţiunea de salvare a fost una dificilă întrucît scafandrii au fost nevoiţi să taie şi îndepărteze centurile de siguranţă cu care erau legaţi pasageri, confruntîndu-se şi cu o temperatură scăzută a apei şi curenţii puternici.

James O'Neill, şeful Poliţiei din New York, a declarat că aeronava a fost închiriată de un grup de fotografi pentru un tur aerian al oraşului, potrivit site-ului postului France 24.

Presa locală a indicat că pilotul a transmis un semnal de urgenţă la scurt timp înainte de prăbuşirea aeronavei, menţionînd probleme la motor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?