X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

El vrea să devină prima persoană care înoată de-a lungul Oceanului Pacific

5 iun. 2018,, 21:36   Externe
3842 1

Un înotător francez a pornit din Japonia, dorind să devină prima persoană care înoată de-a lungul Oceanului Pacific, potrivit BBC.

Ben Lecomte, în vîrstă de 51 de ani, va înota timp de opt ore pe zi timp de mai mult de șase luni, spre coasta de vest a Statelor Unite.

El va avea de înfruntat mai multe pericole, printre care rechini, furtuni, roiuri de meduze și temperaturi extrem de scăzute ale apei.

El speră să atragă astfel atenția asupra schimbărilor climatice. O echipă de oameni de știință va efectua mai multe cercetări pe această temă în timpul înotului de 9.000 km.

Ei vor analiza resturile de plastic, efectul atrenării excesive asupra inimii și vor examina modul în care dezastrul nuclear de la Fukushima a afectat oceanul.


Lecomte, care locuiește în SUA, s-a pregătit pentru cursă ore întregi în fiecare zi. El a practicat, de asemenea, exerciții de “vizualizare și disociere” pentru a se asigura că este pregătit psihic.

„Partea mentală este mult mai importantă decît cea fizică”, a declarat el agenției de știri AFP. „Trebuie să vă asigurați că întotdeauna gîndiți pozitiv”.

„Cînd nu ai nimic ce îți ocupă mintea, aceasta merge într-o formă de spirală, și atunci încep problemele”, spune el.

Pregătirile pentru călătorie au durat mai mult de șase ani, dar Lecomte a luat în considerare provocarea de mai mult timp.

În 1998, a devenit primul om care traveresează Oceanul Atlantic înot, acoperind 6.400 km în 73 de zile. Cînd ajunsese în cele din urmă pe uscat în Franța, primele lui cuvinte au fost „niciodată din nou”, dar acum căuta o nouă provocare.

„Nu mi-a luat prea mult timp să mă răzgîndesc”, a declarat el pentru NPR. „Trei, patru luni după aceea mă gîndeam deja la următoarea mea aventură și să fac ceva la fel.”

Rutina zilnică a lui Lecomte va rămîne practic aceeași pentru întreaga călătorie. El va înota timp de opt ore, va sări la bordul vasului de sprijin să mănînce și să doarmă, apoi va intra din nou în apă. Pentru a-și menține nivelul ridicat de energie, el intenționează să consume 8.000 de calorii pe zi.

„Majoritatea caloriilor mele vor veni dintr-o dietă bogată în grăsimi și vor include o mulțime de mese complete, orez, paste și supe”, a declarat el în timpul unui interviu pentru Reddit la începutul acestei luni.

Barca de sprijin va fi echipată cu un dispozitiv de urmărire GPS și spectatorii interesați vor putea urmări progresul pe site-ul lui.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?