Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4055

China doboară recorduri de temperatură

12 iun. 18:30   Externe
2312 0

O alertă de caniculă a intrat în vigoare marţi într-o zonă vastă din nordul Chinei, inclusiv în capitala Beijing, unde temperaturile au depăşit local 40 de grade Celsius, transmite AFP.

Temperaturile ridicate din China nu sînt un fenomen neobişnuit în perioada premergătoare verii, mai ales în regiunea vestică, aridă, şi în sudul ţării, transmite agerpres.

În nord, locuitorii Beijingului sînt, la rîndul lor, obişnuiţi cu temperaturile caniculare în această perioadă a anului.


China s-a confruntat, însă, în ultimele luni, cu condiţii meteo extreme şi cu temperaturi neobişnuite în anumite regiuni, exacerbate de schimbările climatice, potrivit oamenilor de ştiinţă.

La Beijing, a fost emis un cod portocaliu de caniculă, în vigoare pînă joi. Acesta este al doilea cel mai înalt nivel de intensitate utilizat în cadrul alertelor emise de meteorologii din China.

Potrivit presei locale, cea mai ridicată temperatură înregistrată marţi în capitala Chinei a fost de 40,3 grade Celsius, în marile suburbii vestice, la 50 de kilometri de centrul oraşului.

Anul trecut, Beijingul a doborît un record absolut de căldură în iunie, cu 41,1 grad Celsius, cea mai călduroasă zi consemnată într-o zi din iunie de la debutul înregistrărilor meteorologice, în 1961. Oraşul a fost ulterior plasat sub cod roşu de caniculă.

Marţi, unii locuitori au umblat pe străzi cu ventilatoare de buzunar, în timp ce alţii au preferat umbrelele şi măştile pentru a se proteja de razele soarelui.

Se preconizează că acest val de căldură intensă va persista pînă vineri în nordul şi estul Chinei, au avertizat serviciile meteorologice.

Metropola portuară Tianjin (nord), situată în apropiere de Beijing, precum şi provinciile Hebei (nord) şi Shandong (est) sînt deosebit de preocupate de valul de caniculă.

În aceste provincii, aproximativ 20 de staţii meteo au înregistrat temperaturi record pentru începutul lunii iunie, a informat postul naţional de radio CNR.

În Shandong este în vigoare o alertă roşie pentru temperaturi care ar putea atinge local 42 de grade Celsius, au avertizat serviciile de meteorologie.

În Hebei, la graniţa cu Beijing, termometrele au indicat 42,9 grade Celsius, marţi după-amiază.

La celălalt capăt al ţării sînt aşteptate ploi abundente în sudul Chinei, în special în regiunea muntoasă Guizhou şi în Yunnan, la graniţa cu Birmania şi Laos. În acele zone sînt aşteptate cantităţi de ploaie de pînă la 70 de milimetri.

China nu este singura ţară afectată de caniculă. Luna trecută, în India, s-a înregistrat temperatura record de 52,3 grade Celsius la New Delhi.

Luna mai 2024 a fost cea mai fierbinte înregistrată la nivel mondial, potrivit observatorului european Copernicus.

2
0
0
3
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?