Preşedintele stiri: 3022

Ambasadorul Franţei în Belarus a părăsit ţara la solicitarea guvernului de la Minsk

18 oct. 09:14   În lume
1151 1

Ambasadorul Franţei în Belarus, Nicolas de Bouillane de Lacoste, a părăsit ţara după ce guvernul de la Minsk i-a cerut să facă acest lucru pînă luni, a indicat duminică ambasada sa, transmite Agerpres, cu referire la AFP.

„Ambasadorul Nicolas de Lacoste a părăsit Belarusul” duminică, a declarat o purtătoare de cuvînt a ambasadei.

Ea nu a explicat motivul invocat de Ministerul Afacerilor Externe din Belarus pentru a cere plecarea ambasadorului.

Dar, potrivit presei din Belarus, ambasadorul a fost expulzat pentru că nu şi-a prezentat niciodată scrisorile de acreditare preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.

Într-un mesaj de pe site-ul său, Ambasada Franţei în Belarus a indicat că diplomatul i-a prezentat, la 8 decembrie 2020, „copia figurativă a acreditărilor sale” ministrului de externe Vladimir Makei.


„Ministerul belarus al Afacerilor Externe i-a cerut ambasadorului să plece înainte de 18 octombrie”, a precizat purtătoarea de cuvînt.

„El şi-a luat la revedere de la personalul ambasadei şi a trimis un mesaj video poporului din Belarus, care va apărea luni pe site-ul ambasadei”, a mai spus ea.

„Ambasadorul francez Nicolas de Lacoste a fost obligat să părăsească Belarusul. El a refuzat să prezinte acreditările lui Lukashenko. Acesta este un semn atît de puternic de solidaritate. Sunt deseori întrebată dacă merită. Da, izolarea diplomatică și politică funcționează. Nu putem legitima acest regim”, a scris pe Twitter activista și jurnalista Hanna Liubakova din Belarus.

0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Adăuga comentariu

Se împlinește un an de președinție a Maiei Sandu. Evaluați munca ei în această funcție
 X