X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Ucraina și Moldova au simplificat procedura de tranzit de mărfuri pe calea ferată

25 aug. 2023,, 12:00   Economie
3066 0

Republica Moldova și Ucraina au simplificat procedura de tranzit de mărfuri pe calea ferată.

În acest sens, Rada Supremă de la Kiev a ratificat ieri amendamentele la acordul dintre cele două state privind operarea transportului feroviar, se arată într-un comunicat al Ministerului de resort de la Kiev, transmite Noi.md cu referire la radiomoldova.md.

Sursa citată, precizează că modificările aprobate vor permite transportul de tranzit pe tronsonul Etulia - Reni - Giurgiulești fără a staționa timp de trei zile în Reni.

Aceste schimbări fac posibilă accelerarea și creșterea semnificativă a transportului feroviar de marfă între Ucraina și R. Moldova, precum și creșterea semnificativă a potențialului de export al porturilor de pe Dunăre, potrivit aceluiași comunicat.

De menționat că Republica Moldova are o cooperare activă cu Ucraina, România și organizațiile donatoare, pentru a-și moderniza infrastructura feroviară pentru a ajuta Ucraina să crească exporturile agricole.


Amintim că în ultimele două zile la Kiev s-a aflat premierul Dorin Recean împreună cu cîțiva miniștri din Guvern, inclusiv cel al infrastructurii, Andrei Spînu. Oficialul a scris pe canalul său de Telegram că a discutat cu omologul său ucrainean despre reabilitarea căilor ferate, construcția podului de la Cosăuți-Yampil, dar și alte proiecte de infrastructură rutieră care să conecteze și mai bine Moldova, Ucraina și UE.

Notă: În 2014, în Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Ucrainei cu privire la activitatea transportului feroviar a fost introdusă o modificare, potrivit căreia „traversarea frontierei de stat moldo-ucraineană cu material rulant feroviar a unei Părţi, care efectuează transportul în tranzit fără staţionare pe porţiunea teritoriului statului altei Părţi, se realizează fără efectuarea controalelor la frontieră”.
Necătînd la faptul că Moldova a ratificat Acordul, partea ucraineană nu s-a grăbit să ratifice acest document. Din acest motiv, toate mărfurile care ajungeau din Moldova în Portul Giurgiulești trebuiau să fie supuse controlului vamal la stația Reni. Acest lucru ducea la întîrzieri suplimentare și impunea anumite cheltuieli expeditorilor. O rută alternativă prin care controlul și cheltuielile suplimentare puteau fi evitate era tronsonul Cahul-Giurgiulești, care, în ciuda capacității reduse, a asigurat în continuare independența transportului nostru.
Este evident că o serie de factori - închiderea tronsonului Cahul-Giurgiulești, anularea Acordului cerealier, necesitatea transportării rapide a mărfurilor către porturile Reni, Giurgiulești, Galați, au determinat partea ucraineană să ratifice Acordul mult așteptat. Acum, de exemplu, marfa pentru Moldova poate ajunge în țară, tranzitînd teritoriul ucrainean, în 3 ore și nu în 3 zile așa cum era pînă acum.
În plus, dacă tronsonul Cahul-Giurgiulești va fi reabilitat, acest lucru va extinde considerabil posibilitățile logistice pentru transportul mărfurilor pe calea ferată.

2
0
1
2
14

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?