COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Promovarea economiei verzi a fost abordată în cadrul reuniunii regionale „EU4Environment”

Cea de-a doua reuniune regională a țărilor Parteneriatului Estic (PaE) cu genericul „EU4Environment” a avut loc în format online.

În cadrul evenimentului, reprezentanții țărilor PaE au prezentat progresele înregistrate în implementarea planurilor de acțiuni pe domeniul economiei verzi, inclusiv măsurile de diminuare a impactului pandemiei de COVID-19.

Secretarul general al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Lilia Palii, a expus măsurile întreprinse de Guvern și nemijlocit de către MEI în asigurarea acțiunilor de sinergie a politicilor economice și de mediu naționale.

În mod prioritar a fost menționată Strategia Națională de Dezvoltare „Moldova 2030”, aprobată în luna iunie a anului curent, care include ca pilon de bază „mediul sănătos”, cu obiectivul „asigurarea dreptului fundamental la un mediu sănătos”, precum și Programul de ecologizare a Întreprinderilor Mici și Mijlocii, implementat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, instituție publică în subordinea Ministerului Economiei și Infrastructurii, care are ca obiectiv promovarea, susținerea și dezvoltarea capacităților IMM-urilor de a adopta practici de ecologizare a proceselor de producere și prestare a serviciilor.

De asemenea, au fost prezentate informații ce vizează acțiunile de parteneriat realizate cu suportul proiectului „EU4Environment” precum, implementarea Programului de ecologizare a IMM-urilor, lansarea cursului de instruire privind economia verde pentru funcționarii publici, elaborarea Regulamentului privind eco-etichetarea. Totodată, au fost evidențiate acțiunile imediate privind actualizarea programului pentru promovarea economiei verzi în Republica Moldova pentru 2021-2023, în conformitate cu prevederile Pactului Ecologic European, precum și promovarea investițiilor verzi în toate sectoarele economiei.


La eveniment, Republica Moldova a fost reprezentată și de Secretarul de stat al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Maxim Popov, care a menționat că suportul continuu din partea „EU4Environment” este înalt apreciat. „Activitățile prioritare ale MADRM țin de domeniul managementului deșeurilor, de extinderea responsabilităților producătorului, de promovare a economiei verzi, monitorizarea calității aerului, reducerea emisiilor industriale, evaluarea impactului asupra mediului și conservarea biodiversității”, a declarat Maxim Popov.

Proiectul regional „EU4Environment”, finanțat de Uniunea Europeană, are drept scop de a acorda asistență țărilor Parteneriatului Estic: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina în conservarea și utilizarea durabilă a capitalului natural, îmbunătățirea calității mediului și bunăstării populației, și stimulării creșterii economice.

La eveniment au participat reprezentanții UE, OECD, UNECE, UNEP, UNIDO, UN Environment, CEE ONU.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load