Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Noi companii daneze pe piața moldovenească

25 ian. 19:45   Economie
3470 0

Vicepremierul Nicu Popescu l-a găzduit astăzi la MAEIE pe omologul său danez, Lars Løkke Rasmussen.

Potrivit Biroului de presă al MAEIE, oficialii au trecut în revistă progresele în relațiile bilaterale moldo-daneze și colaborarea intensivă din ultimii ani. Diplomații s-au referit, de asemenea, la dezvoltarea relațiilor economice dintre țările noastre, informează moldpres.

„Am reiterat că piața noastră este una sigură iar noi sîntem foarte deschiși către toate companiile europene care doresc să investească în Republica Moldova. În ultimul an, mai multe companii daneze și-au manifestat intenția sau chiar au inițiat afaceri în țara noastră. Printre acestea se numără compania Tunetanken, specializată în producția rezervoarelor din fibră de sticlă și o altă companie numită Shape Robotics, care se concentrează pe dezvoltarea roboților pentru studii și cercetări.

Vizita ministrului Rasmussen coincide cu inaugurarea Ambasadei Regatului Danemarcei în țara noastră, extinzînd astfel numărul de misiuni diplomatice rezidente la Chișinău la 28. Ambasada va juca un rol important în dezvoltarea și consolidarea legăturilor politice, economice și culturale dintre țările noastre.

La final, i-am mulțumit omologului meu pentru faptul că Danemarca este alături de cetățenii Republicii Moldova și ne sprijină ferm în parcursul nostru european”, a conchis Nicu Popescu.

6
0
0
0
11

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?