Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Moldova va studia experiența Poloniei în dezvoltarea sectorului agricol

7 sep. 2023,, 19:45   Economie
2502 1

Vicepremier, ministrul agriculturii și industriei alimentare Vladimir Bolea și-a început vizita de lucru în Polonia, avînd o întrevedere cu omologul său polonez Robert Telus.

Oficialii au discutat despre parcursul european al Republicii Moldova și despre progresele înregistrate în implementarea cerințelor Uniunii Europene, pe segmentul agroalimentar. De asemenea, oficialii au stabilit inițierea unor activități de consiliere interministeriale în scopul consolidării capacităților pentru protecția intereselor producătorilor locali.

Vladimir Bolea și-a exprimat aprecierea pentru realizările sectorului agricol polonez, subliniind interesul Republicii Moldova de a studia experiența Poloniei în procesul de pre-aderare la UE, în particular elaborarea de politici și programe, adaptarea agriculturii poloneze la cerințele UE, restructurarea sectorului agricol, sprijinul acordat de Guvern cooperativelor agricole prin subvenționarea grupurilor de producători, distribuirea fondurilor, consolidarea sectorului agricol și a mediului rural.

„Suntem recunoscători pentru suportul acordat de experții din Polonia, prin instrumentul TAIEX, la revizuirea cadrului legislativ și normativ național de reglementare a procesului de subvenționare. Ne dorim ca principiile de subvenționare să fie compatibile în totalitate cu cele ale UE, iar pentru aceasta trebuie să intervenim cu ajustări. Ne-ar fi de mare ajutor să beneficiem și în continuare de asistența experților polonezi, pentru că experiența Poloniei este notorie la acest capitol”, a spus Vladimir Bolea.

1
1
0
1
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?