X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Ciocoi: Nu există nicio forță politică care să pună la îndoială cursul european al țării

8 dec. 2020,, 14:33   Economie
3751 3

În Moldova nu există nicio forţă politică care să pună la îndoială cursul european al ţării.

Potrivit agenţiei Infotag, despre aceasta a declarat marţi ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Aureliu Ciocoi, în cadrul Forumului privind integrarea europeană a Republicii Moldova 2020.

"În Moldova, într-un fel sau altul, s-a ajuns la un consens în tot ceea ce ţine de procesul de modernizare a ţării şi de atingere a standardelor europene. Nu cred că în acest moment există cel puţin o forţă politică care să pună sub semnul întrebării acest lucru. Acest fapt poate fi deja numit o realizare semnificativă pentru dezvoltarea stabilă a Republicii Moldova în calea itegrării europeane", a spus el.

Ministrul a subliniat că "în pofida disputelor dintre părţi, nu există încă niciun actor politic în Republica Moldova care să pună la îndoială tot ce a fost spus".

"Ponderea totală a UE în cifra de afaceri comercială a Moldovei este de 54%, aproape 65% din exportul mărfurilor moldoveneşti se îndreaptă către ţările UE", a spus ministrul.


Potrivit lui, "una dintre priorităţile dezvoltării economice a Moldovei este implementarea Acordului privind Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (DCFTA)".

"Chiar şi în acest an dificil, în contextul pandemiei şi secetei, dialogul (cu UE) la nivel guvernamental a continuat", a spus ministrul.

El consideră că Republica Moldova se află într-o situaţie în care ceea ce se întâmplă în sistemul de justiţie "nu mai poate fi tolerat" şi este necesar să se asigure că sistemul "îşi face treaba", astfel încât "să nu existe interese financiare sau oportunităţi de lobby".

Ministrul a salutat recentele "acuzaţii penale împotriva a şase foşti preşedinţi" ai unor bănci imlicate în frauda bancară.

"Sper că şi beneficiarii finali vor apărea în faţa justiţiei", a spus Ciocoi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?