X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Ce volume de gaze va stoca Moldova în România

27 iun. 2023,, 20:45   Economie
2927 0

Jumătate din stocurile de gaze naturale ale Republicii Moldova vor fi păstrate în România, anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Victor Parlicov, după reuniunea bilaterală a grupului de lucru din domeniul energiei.

La rîndul său, secretarul de stat de la Ministerul Energiei din România, Pavel-Casian Nițulescu, a precizat că autoritățile de peste Prut sînt disponibile să stocheze necesarul de gaze al țării noastre, transmite Noi.md cu referire la radiomoldova.md

Pînă astăzi au fost semnate cîteva contracte cu furnizori de gaze naturale, iar de luna viitoare urmează să se facă primele livrări de gaze naturale, care vor fi stocate în România, a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov.

„Deocamdată, la nivelul Energocom s-a luat decizia că 50% din stocurile de securitate, care reprezintă în total vreo 50 de milioane de metri cubi, adică vreo 25 de milioane de metri cubi, vor fi la prima etapă stocate în România, dar vom vedea pe parcurs care vor fi și acestea. Posibil, vor fi și stocuri din alte categorii, stocuri comerciale, dacă va fi cazul”, a declarat Victor Parlicov.

România va fi un partener pe termen lung pentru Republica Moldova în domeniul energetic, a declarat secretarul de stat de la Ministerul român al Energiei, Pavel-Casian Nițulescu.


„Depozitele din România au o capacitate de aproximativ 3 miliarde de metri cubi de gaz. La momentul actual, noi avem depozitate peste 2 miliarde. Obligativitatea noastră asumată față de Comisia Europeană este să acoperim 90% și sîntem convinși că ne vom apropia de 100%. Deci, va fi și procentul pe care-l vom stabili cu Republica Moldova, a punctat Pavel-Casian Nițulescu.

Amintim că, de la începutul războiului în Ucraina, Federația Rusă a redus livrările de gaze naturale către țara noastră. Pentru a asigura crearea și menținerea stocurilor de securitate, s-a decis ca Societatea pe Acțiuni „Energocom” să încheie acordurile și contractele necesare cu operatorii depozitelor de stocare, inclusiv din țările vecine, din țările părți ale Comunității Energetice și din statele membre ale Uniunii Europene, precum și cu operatorii de sistem prin ale căror rețele urmează să fie transportate gazele naturale care fac obiectul stocurilor de securitate.

Gazele naturale sînt stocate în depozitele din Ucraina și România.

Luna trecută, Energocom a anunțat că mai are în stoc aproximativ 150 de milioane de metri cubi de gaze naturale din totalul de 600 de milioane procurate în 2022 pentru perioada rece a anului. Gazul rămas în stoc constituie circa 10 la sută din resursele consumate în perioada rece a anului.

5
0
0
0
12

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?