X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

BEI va extinde termenul de finanțare a Proiectului de reabilitare a drumurilor în Moldova

19 iul. 2018,, 10:40   Economie
2925 3

Banca Europeană de Investiții (BEI) s-ar putea să extindă termenul-limită de finanțare a Moldovei a Proiectului de reabilitare a drumurilor în ţară pînă la 25 iunie 2022.

Acest lucru este prevăzut în Amendamentului nr. 1 la Contractul de finanțare dintre Republica Moldova şi Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru realizarea Proiectului de reabilitare a drumurilor din RM, inițierea negocierilor fiind aprobată de Guvernul ţării.

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a menţionat la şedinţa Guvernului, că prelungirea duratei de executare a lucrărilor de reabilitare a drumurilor naționale se datorează sumei restante neasimilate din proiect, de aproximativ 100 de milioane de euro.

Potrivit spuselor sale extinderea termenul-limită de finanțare are drept scop facilitarea disponibilității mijloacelor financiare necesare pentru a finanța lucrările de reabilitare, serviciile de consultanță în supervizarea lucrărilor și implementarea proiectului. Acest lucru se va realiza, în mod special, pentru reabilitarea drumurilor R16 BălțiFăleștiSculeni - Ungheni și M3 ChișinăuComratGiurgiulești – frontiera cu România, sectorul PorumbreiCimișlia și drumul de ocolire al orașului Comrat.

Contractul de finanțare dintre Republica Moldova şi BEI, pentru realizarea Proiectului de reabilitare a drumurilor din Republica Moldova, a fost semnat la Luxembourg la 25 iunie 2013.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?