X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

ANRE a certificat provizoriu operatorul sistemului de transport al gazelor naturale SRL „Vestmoldtransgaz”

16 feb. 16:45   Economie
2969 0

Astăzi, 16 februarie 2024, Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a certificat provizoriu operatorul sistemului de transport al gazelor naturale SRL „Vestmoldtransgaz”, conform modelului „Operatorului de sistem independent”.

Hotărîrea încununează șirul de acțiuni realizate consecvent de către Agenție în comun cu autoritățile naționale, dar și cu sprijinul Secretariatului Comunității Energetice, în vederea corespunderii depline a sectorului gazelor naturale din Republica Moldova cerințelor Pachetului Energetic III.

În rezultatul desemnării de către ANRE din 19.09.2023 în calitate de operator al întregului sistem de transport al gazelor naturale din Republica Moldova, inclusiv pe rețele aflate anterior în gestiunea SRL „Moldovatransgaz”, SRL „Vestmoldtransgaz” și-a asumat obligația de a respecta modelul de separare al operatorului de sistem independent.

În procesul de evaluare realizat, ANRE a constat independența SRL „Vestmoldtransgaz” în raport cu celelalte întreprinderi din sectorul gazelor naturale, capacitatea financiară, tehnică, fizică şi umană a acesteia, precum și competența de a îndeplini obligaţiile privind acordarea accesului la reţelele de transport al gazelor naturale şi privind colaborarea cu operatorii sistemelor de transport la nivel european şi regional.

Totodată, ANRE a stabilit anumite obligații pentru proprietarul rețelelor de transport SA „Moldovagaz”, astfel încît să fie asigurată respectarea deplină a condițiilor de separare a proprietarului rețelelor de transport al gazelor naturale în conformitate cu prevederile Legii nr. 108/2016 cu privire la gazele naturale.


Decizia de astăzi a ANRE urmează a fi transmisă spre avizare Secretariatului Comunității Energetice.

2
2
0
2
5

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?