X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Pacienţii vindecaţi de Covid pot avea încă virusul în sistemul digestiv chiar şi în absenţa simptomelor

8 sep. 2020,, 19:30   Externe
3439 0

Potrivit unui studiu realizat la Universitatea Chineză din Hong Kong, activitatea virală şi replicarea virusului pot persista în sistemul digestiv al pacienţilor vindecaţi de Covid-19, chiar dacă aceştia nu prezintă simptome gastrointestinale, scrie Agerpres.

Cercetătorii de la Facultatea de Medicină a Universităţii Chineze din Hong Kong au analizat probe de materii fecale prelevate în perioada februarie - aprilie de la cincisprezece pacienţi din Hong Kong diagnosticaţi cu boala Covid-19, cu vârste cuprinse între 20 şi 65 de ani.

Studiul a demonstrat prezenţa infecţiei virale active în sistemul digestiv în cazul a şapte dintre pacienţi, chiar şi în absenţa simptomelor gastrointestinale. Trei pacienţi au continuat să prezinte infecţie virală activă pentru o perioadă de pînă la şase zile după ce au fost declaraţi vindecaţi de Covid-19 în urma analizării probelor recoltate din aparatul respirator.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că microflora intestinală a pacienţilor cu încărcătură virală mare de SARS-CoV-2 era caracterizată de o îmbogăţire cu agenţi patogeni şi de o pierdere a bacteriilor ''bune'', capabile să producă acizi graşi cu lanţ scurt.

''Activitatea virală activă şi prelungită din intestinele pacienţilor cu Covid-19, chiar şi în absenţa simptomelor gastrointestinale şi după recuperare, evidenţiază importanţa monitorizării pe termen lung a coronavirusului şi a stării de sănătate, dar şi a ameninţării potenţialelor cazuri de transmitere virală pe cale fecal-orală'', a declarat Siew Chien Ng, director asociat al Centrului pentru Studiul Microflorei Intestinale din cadrul universităţii.


Abordările terapeutice, inclusiv limitarea activităţii virale în sistemul digestiv şi influenţarea compoziţiei şi funcţionalităţii microflorei intestinale ar trebui explorate, a adăugat specialista.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?