Criza energetică stiri: 774
Preşedintele stiri: 3231
Puterea stiri: 7218
Obiectiv european stiri: 292

Guvernul Spaniei protestează faţă de sosirea în Gibraltar a unui submarin nuclear american

15 apr. 00:00   Diverse
1763

Guvernul spaniol a prezentat un protest diplomatic pe lângă SUA din cauza sosirii, prevăzută pentru miercuri, a submarinului cu propulsie nucleară USS Georgia în portul Gibraltar, informează Ministerul de Externe de la Madrid, informează Noi.md cu referire la stirileprotv.ro.

Autorităţile spaniole şi-au manifestat nemulţumirea pentru alegerea portului Gibraltar pentru escala submarinului nuclear în condiţiile în care nava dispune, la distanţă mică, de instalaţiile de la baza navală din Rota, adică exact baza în care US Georgia a aruncat ancora în august 2020, potrivit site-ului The Diplomat.

Ca urmare a deciziei SUA, Spania a apelat la protocoalele obişnuite care garantează că aceste escale ale unor submarine nucleare se produc cu garanţii maxime de securitate pentru locuitori şi pentru mediul înconjurător.

Surse din MAE de la Madrid au explicat că Spania nu poate împiedica acest tip de escale, care provoacă tensiuni şi proteste ale grupurilor ecologiste şi ale cetăţenilor din zonă.

Portul Gibraltar a fost cedat Regatului Unit de către Spania în virtutea articolului X din Tratatul de la Utrecht din 1713, motiv pentru care Spania nu poate evita ca astfel de escale să aibă loc.


Potrivit EFE, nu se cunoaşte nici cât timp şi nici din ce motiv face escală submarinul american în Gibraltar. Alte surse consultate de The Diplomat au exclus că ar fi vorba despre efectuarea unor reparaţii.

1

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Moldova, împreună cu Ucraina, a primit statutul de țară candidată la UE. Cum, în opinia dumneavoastră, se va schimba viața moldovenilor?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав