Eurovision stiri: 513
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384

De ce visăm: explicații fără să-ți pese de horoscop și astre

27 aug. 2018,, 01:32   Externe
4715 0

Visatul este unul dintre cele mai ciudate lucruri care ni se întîmplă și de-a lungul timpului oamenii au încercat să dezlege misterele acestui fenomen și să-l înțeleagă.

O echipă de cercetători pretinde că are dovezi în ceea ce privește modul în care visele funcționează și, probabil, descoperirea nu va șoca pe nimeni. Potrivit oamenilor de știință de la The Swansea University Sleep Lab din Marea Britanie, visele ne ajută să procesăm memoriile și emoțiile pe care le experimentăm în timpul zilei.

Aceasta nu este o idee deloc nouă. Ipoteza că visele sînt conectate cu viața din timpul zilei a fost formulată de Sigmund Freud la începutul secolului XX.

Totodată, multe alte studii au extins noțiunea, indicînd că există o legătură reală între cele două activități.

Dar visele sînt greu de studiat, deoarece au loc în mintea unei persoane incapabile să comunice în acel moment. În plus, oamenii de știință nu au instrumentele necesare pentru a le observa direct – cel puțin, nu încă – și trebuie să se bazeze pe amintirile persoanei, iar acesta nu este un lucru ușor de realizat.


Cu toate acestea, lucrarea de față pare că a găsit o formulă cîștigătoare cu ajutorul căreia s-a constatat că intensitatea unei emoții resimțite atunci cînd ești treaz poate fi legată de intensitatea activității creierului din timpul visatului și de conținutul visului respectiv.

Cercetătorii au recrutat 20 de studenți voluntari care reușeau să-și amintească frecvent visele. În primul rînd, și-au făcut jurnale detaliate despre viețile lor timp de zece zile. Ei trebuiau să noteze detalii despre evenimente personale și emoționale semnificative, activități zilnice importante și orice preocupări care le-ar fi ținut mintea ocupată în ziua respectivă.

De asemenea, intesitatea activităților trebuia evaluată. În urma acestor procedee, cercetătorii le-au monitorizat somnul cu ajutorul electroencefalogramelor. După fiecare zece minute, cercetătorii îi trezeau pe studenți și îi întrebau ce au visat, pentru a vedea dacă existau corelații cu jurnalul acestora.

Și, într-adevăr, a existat o astfel de legătură: numărul de evenimente înregistrate în jurnale era legat de intensitatea undelor theta – deci, dacă o persoană are o viață plină de evenimente și activitatea din timpul somnului va fi mai intensă.

Savanții mai spun că activitățile care aveau un impact emoțional mai mare aveau șanse mai multe șanse să fie incorporate în visele individului, comparativ cu lucrurile obișnuite care li se întîmplau zilnic.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?