Cernobîl, invadat de turiști mai dornici să își facă un selfie

Cernobîl, invadat de turiști mai dornici să își facă un selfie

Val de turiști la Cernobîl, după succesul serialului cu același nume. Numărul celor care vizitează locul exploziei din 1986 a crescut cu aproape 40%, dar cei care se duc acolo sunt mai degrabă dornici să își facă un selfie, decît să înțeleagă catastrofa nucleară.


La fel se întâmplă și la Auschwitz sau la granița Mexicului cu Statele Unite, unde reculegerea ar fi mai potrivită decât entuziasmul și disperarea pentru o poză reușită, scrie digi24.ro.


-Cînd am mers pe reactor și ghidul ne-a explicat pe ce stăm de fapt, m-am simțit un pic ciudat.


-Sînt extrem de speriată, mă opun centralelor nucleare și sunt pentru energie verde, dar ce să fac?


Vizitatorii care vor să experimenteze serialul, dar cu riscuri minime, au varianta platourilor de filmare. Centrala atomică Ignalina din Lituania vecină, similară cu aceea de la Cernobîl. Turiștii pot merge chiar pe deasupra reactorului nuclear care, deși oprit de 10 ani, este încă foarte radioactiv.


-Este un interes mai mare și primim mai multe întrebări, de cînd am devenit vizibili în toată lumea după serialul TV Cernobîl.


În țara vecină, Polonia, vechile lagăre de exterminare naziste sînt de mult timp destinații pentru vizitatori. Călătoriile acolo au mai ales rol educativ, astfel încât noile generații să nu uite și să nu repete ororile trecutului. Mulți dintre vizitatori sînt mai interesați de poze.


-Așa comunică tânăra generație și dacă ei nu au educația necesară să înțeleagă Holocaustul, s-ar putea să nu-și dea seama că e ceva greșit.


-La Auschwitz trebuie să fii respectuos. Este cimitirul a milioane de oameni.


De partea cealaltă a Atlanticului, granița dintre Statele Unite și Mexic este o barieră dintre două Lumi, pe care mii de oameni încearcă să o treacă ilegal în speranța unei vieți mai bune, pe tărîm american. Pentru unii însă, o vizită acolo este ocazia unor senzații tari. Un mic oraș mexican, aflat departe de frontieră, dar depopulat de imigrație, a recreat frica și adrenalina unei traversări ilegale a graniței sub forma unui parc de aventuri. Turiști și localnici deopotrivă pot să forțeze frontiera, fără să încalce legea.


Este un fel de cursă cu obstacole pe timp de noapte, cu traficanți mascați, sârmă ghimpată și polițiști vigilenți.


Pentru unii este vorba doar de distracție. În timp ce alții vor să retrăiască prin ce au trecut rudele lor care au trecul ilegal frontiera. Această excursie neobișnuită are și rol educativ – să le arate imigranților pericolele, astfel încît să nu încerce să sară gardul.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load