Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4024

A fost publicat topul orașelor cu cel mai ridicat nivel de trai din lume

23 iun. 2023,, 20:00   Externe
2641 0

Un clasament publicat de Economist Intelligence Unit (EIU) a arătat care „este cel mai locuibil oraș din lume” în 2023. Viena a ajuns din nou pe primul loc.

În acest top, Economist Intelligence Unit (EIU) a clasat 173 de orașe din întreaga lume ţinînd cont de o serie de factori importanți, printre care îngrijirea sănătății, educația, stabilitatea, infrastructura și mediul, transmite Noi.md cu referire la antena3.ro.

Potrivit CNN, Viena a ajuns pe primul loc pentru infrastructură, cultură și divertisment, dar și pentru serviciile din educație și sănătate.

În acest top al celor mai locuibile orașe din lume, Copenhaga a ocupat de mai multe ori prima poziție însă anul acesta s-a clasat pe locul doi.

Canada a fost bine reprezentată în acest an, trei dintre orașele sale – Calgary, Vancouver și Toronto obținînd un loc în top 10. Elveția a primit două înscrieri în top 10, Zurich ocupînd locul șase, iar Geneva la egalitate pe locul șapte cu Calgary.


Londra s-a clasat anul acesta pe locul 46, iar Stockholm pe locul 43.

Topul celor mai locuibile orașe din lume în 2023

1. Vienna, Austria

2. Copenhagen, Denmark

3. Melbourne, Australia

4. Sydney, Australia

5. Vancouver, Canada

6. Zurich, Switzerland

7. Calgary, Canada

7. Geneva, Switzerland

9. Toronto, Canada

10. Osaka, Japan.

1
0
0
1
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?