Părțile au analizat soluțiile tehnice pentru restaurarea pavajului, evacuarea apei, amenajarea pistei de biciclete și reconstrucția trotuarelor.
S-a stabilit necesitatea efectuării unei scanări LiDAR a străzii 31 August 1989, în perimetrul străzilor A. Pușkin și Mt. Bănulescu- Bodoni, pentru a evalua mai bine situația din teren și a planifica soluții eficiente de scurgere a apei.
Membrii Grupului de lucru - reprezentanți ai Ministerul Culturii al Republicii Moldova, ai Consiliului Național al Monumentelor Istorice, precum și reprezentanți ai Chișinău Proiect și Direcției Mobilitate Urbană a Primăriei municiupiului Chișinău, alături de arhitectul Rolan Rotar.
O zonă pavată cu caldarîm, vechi de peste un secol, a fost descoperit în urma lucrărilor de reabilitare a străzii 31 august 1989 din capitală.Potrivit expertului în domeniul patrimonial Ion Ștefăniță, o parte din caldarîmul descoperit ar fi bine să fie amplasat în fața Muzeului Național de Artă, fiind astfel pus în valoare, fiind instalat în zonă și un panou informativ metalic.
Potrivit istoricilor, caldarîmul ar data din perioada cînd primarul Chişinăului era Carol Schmidt. Imediat, pe rețelele sociale, grupuri de tineri și istorici, impresionați de descoperire, au venit cu mai multe propuneri, printre care reabilitarea caldarîmului prin transformarea zonei în una pietonală sau să fie instituite restricții de circulație pentru mașinile particulare.
Cu referire la zona de caldarîm de pe strada 31 August 1989, responsabilii din cadrul Primăriei Chişinău au avut mai multe ședințe cu specialiști de la Ministerului Culturii, în cadrul cărora au fost identificate propuneri și soluții pentru conservarea zonei de caldarîm de pe strada 31 August 1989.Astfel, a fost realizată schiţa de proiect privind modul de amenajare a acestei zone, care urmează să fie înaintată spre examinare Consiliului Național al Monumentelor Istorice.
Ulterior, în baza proiectului vor fi evaluate toate costurile implicate pentru valorificarea monumentului istoric.
Adăuga comentariu