Oamenii legii au obținut informații care demonstrează că membrii acestui grup infracțional au desfășurat activități specializate în furturi din locuințe de lux, jafuri și tîlhării, începînd din anul 2017 și pînă în prezent, pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene.
Resursele financiare obținute din aceste activități ilegale erau direcționate către achiziționarea bunurilor de lux mobile și imobile sau către investiții în afaceri profitabile.
Scopul acestor manevre era de a masca proveniența veniturilor și a proprietăților reale existente, acestea fiind înregistrate pe numele unor persoane terțe și administrate din umbră de membrii grupului.
Astfel, în urma primei etape a acestei operațiuni, desfășurate în perioada 24 aprilie - 14 august 2024, au fost făcute percheziții la domiciliile din municipiul Chișinău și raionul Cahul ale celor 18 figuranți, dintre care 4 au fost reținuți, iar la moment în privința lor este aplicată măsura de reprimare de nepărăsire a localității.La data de 14 august curent, de către angajații Direcției Combaterea Criminalității Organizate a INI, cu sprijinul mascaților din BPDS „Fulger”, au fost efectuate 10 percheziții la domiciliile suspecților implicați în activitatea infracțională, în urma cărora a fost ridicat un automobil de lux, ceasuri de lux, mijloace financiare în euro, franci elvețieni și lei, bijuterii din metale și pietre prețioase, telefoane mobile, cartele telefonice, două biciclete, tuburi cu spray lacrimogen, stații radio folosite pentru comunicare la comiterea infracțiunilor, unelte destinate comiterii infracțiunilor, contracte de procurare-vînzare a bunurilor mobile și imobile înregistrate pe numele persoanelor terțe, documente cadastrale și 4 pașapoarte care aparțin uneia dintre persoanele suspectate.
Investigațiile continuă în vederea stabilirii tuturor membrilor grupului infracțional și tragerii lor la răspundere, iar bunurile depistate și ridicate urmează a fi examinate în vederea stabilirii provenienței acestora, pentru primirea unei decizii în conformitate cu legislația în vigoare.
Adăuga comentariu