X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Declarație: ”Nu îi sfătui pe părinți să facă un drum lung pentru o școală despre care au auzit că e bună”

20 mar. 08:00   Capitala
5811 0

Părinții cu copii de vîrstă școlară au intrat în febra înscrierii în clasa întîi. În timp ce unii caută un profesor bun, alții depun eforturi să găsească o școală care să satisfacă cerințele lor.

Invitații emisiunii „Consens Național” de la RLIVE TV au oferit mai multe sfaturi părinților cum să găsească cea mai bună școală pentru odraslele lor. Angela Cutasevici, viceprimara municipiului Chișinău, și scriitorul Sergiu Afanasiu, director de școală-grădiniță, au declarat că suprasolicitarea unor cadre didactice sau a unor învățători poate afecta procesul de studii și reușita elevilor.

Actuala metodologie de înscriere a copiilor în clasa întîi stabilește că aceștia vor merge obligatoriu la o școală din districtul în care locuiec. Ei pot fi înscriși în alte instituții de învățămînt din alte districte școlare, doar pe locurile libere rămase, după înscrierea tuturor copiilor din districtul dat.

„Cea mai bună școală este lîngă casă. Astfel sînt excluse deplasările prin oraș, consumul inutil de timp și oboseala care apare în urma călătoriilor fără rost. Și astăzi mai există părinți care sînt în căutarea unei școli sau profesor mai bun. Acum acest lucru este mai dificil de realizat și uneori fără sorți de izbîndă dacă nu rămîn locuri libere după primele etape de înmatriculare”, a declarat viceprimara Capitalei.

Angela Cutasevici a menționat că în Capitală sînt mai multe școli suprasolicitate, iar numărul mare de elevi se datorează inclusiv faptului că părinții solicită un anumit învățător. Ea a spus că în clasele mari profesorii sînt suprasolicitați, iar copiii obosesc mai repede.


„Nu îi sfătui pe părinți să facă un drum lung pentru o școală despre care au auzit că e bună. Acest drum pe care îl vor face o lună, două sau un an, doi îi va consuma atît de mult încît în loc să se bucure de școală se vor consuma în trafic. Este una cînd e cald și lumină și cu totul altceva cînd vii și pleci de la școală pe întuneric. Această situație afectează foarte mult starea de bine a copilului”, a explicat Sergiu Afanasiu.

Potrivit lui, școala nu înseamnă doar un singur învățător, dar și spirit de echipă la care participă profesorii, copiii, administrația și părinții.

Tradițonal în luna aprilie este dat startul înscrierii copiilor în clasa întîi. În municipiul Chișinău procedura este online. Părinții pot completa pe escoala.chisinau.md cererea de înscriere, precum și găsi mai multe răspunsuri la întrebări legate de înscrierea în clasa întîi.

8
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?