X 
Arşiţa stiri: 169
Jocurile Olimpice stiri: 133
Transnistria stiri: 1455

Ceban a venit cu o reacție la acțiunile fracțiunii PAS din CMC

6 iun. 14:30   Capitala
3529 0

„Denunțurile la Procuratură și la alte organe de drept din partea PAS curg gîrlă după ce au terminat cu „reforma” justiției și au numit procurorul. Cei care, aflați la guvernare, în doar șapte ore, au dezbătut bugetul național pentru anul curent, dar și pentru anii precedenți, tăind din finanțe în domeniile importante ale țării, s-au apucat acum să facă bugetul municipal”, a scris Ion Ceban.

Potrivit Primarului General, aceste acțiuni sînt doar niște activități de PR ale consilierilor PAS și ale aliaților lor, care s-au activat tot mai mult în ultima perioadă, fiind deja într-o nouă campanie electorală.

Or, subliniază edilul, în lipsa rezultatelor pe țară, zilnic, aceștia inventează noi teme pentru a devia de la ilegalitățile pe care le fac zilnic.

„Referitor la documentul pe care îl numesc ei buget, nu s-a respectat cadrul legal, nu s-a ținut cont de cifrele transmise în circulara Ministerului de Finanțe și datele sînt total eronate, ceea ce demonstrează încă o dată că sînt neprofesioniști și nu au idee despre cum stau lucrurile. Este un document ilegal pe care l-au desenat pentru a-și face PR și campanie electorală”, a conchis Primarul General Ion Ceban.

În continuare, Primăria Chișinău muncește pentru cetățeni, dezvoltă și creează noi oportunități, nu are restanțe la salarii, nu lichidează instituții și nu își bate joc de proprii cetățeni cum o face guvernarea PAS.

36
1
0
1
7

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав