Afganistan. Teritoriu sacru, o țară aflată între ciocan și nicovală. Partea 1

În ultimul timp, atenția întregii lumi este concentrată asupra Afganistanului și a evenimentelor cu adevărat tragice, care au loc acolo. Și nu în zadar! Această țară poate deveni focarul, din care asupra lumii întregi va porni un incendiu periculos și devastator …

Războiul ca mod de viață

Există o veche parabolă orientală. Vom începe cu ea. Odată, trei oameni au găsit un sac cu nuci, au venit cu el la Nastratin Hogea și l-au rugat să le împartă nucile dumnezeiește. Nastratin Hogea a dezlegat sacul, i-a dat unuia un pumn de nuci, altuia – o nucă, celui de-al treilea – restul nucilor. Ei îi spun: — Hogea, ai împărțit inechitabil! El le-a răspuns: — Proștilor! Parcă Dumnezeu nu împarte anume așa? Unuia îi dă mult, altuia – puțin. Dacă m-ați fi rugat să împart omenește, fiecare ar fi primit un număr egal de nuci.

Este o parabolă despre Nastratin Hogea. Anume așa judecă Orientul sacru, unde are dreptate acela, care în ochii lumii poartă o aureolă mai divină. Anume așa încearcă talibanii, care recent și-au restabilit puterea în Kabul, să reconstruiască mult pătimitul Afganistan. La fel ca în parabola de mai sus, în situațiile cele mai problematice ei se ascund în spatele tradiției sacre a marii lumi islamice și, desigur, a numelui lui Dumnezeu, care mereu este invocat, dacă trebuie încălcate legile existente, normele morale și tradițiile umanitare ale societății.

Din copilărie, ne-am deprins cu versurile unei vechi piese sovietice: « Афганистан, Афганистан, Где вершины белы Сквозь холодный туман Мчатся наши "ЗИЛы", Надрывая кардан. Автомат за спиной, Передёрнут затвор. Не отстань от своих И молись…»

În cei 32 de ani de la plecarea armatei sovietice din Afganistan, nimic nu s-a schimbat în această țară mult pătimită. Țara este în ruine, cenușă, droguri, execuții permanente și sînge. Mult, mult sînge, care ar fi suficient pentru orice țară, nu și pentru Afganistan. El a luptat și luptă în continuare, deja de o jumătate de secol își nimicește fiii și fiicele.

Afganistanul trăiește astfel de mai multe decenii. Așa trăiește țara care nu cunoaște triumful adevărului și al echității. Pentru generația mea, o țară ca Afganistanul, istoria ei, situația politică au devenit ceva comun. Sinonimul haosului, al terorismului, a lipsei oricăror temelii și norme în societate. De aproape jumătate de secol această țară este zguduită de un interminabil cutremur – războaie civile, invazii străine, fanatism religios și fundamentalism radical. Actualele evenimente din Afganistan nu-i pot lăsa indiferenți pe cercetători, politologi și persoanele capabile să judece cu capul. După o îndelungată perioadă de domnie a armatelor NATO și SUA, în prezent această țară este concesionată mișcării Taliban, care cel mai probabil va readuce Afganistanul la starea de lucruri din trecutul feodal.

Afganistanul este o țară cu o istorie neobișnuită, cu o misiune neobișnuită și cu o populație foarte pestriță. Secole în șir această țară uimitoare s-a împotrivit colonizării externe, nici englezii, nici iranienii nu au putut să o supună controlului. Orice încercări de a ocupa Afganistanul se terminau cu eșecul total al ocupanților, - așa a fost în sec. XIX , așa a fost și în sec. ХХ . Oricine a urmărit situația din acest stat, neconform standardelor mondiale, înțelege că toate cele relatate mai sus se referă și la secolul nostru.

«Cel mai mare insucces al Americii»

Așa dar, Afganistanul din nou a devenit cel mai fierbinte punct al planetei, locul cel mai neliniștit pentru trai, focarul cel mai periculos de extindere a fundamentalismului radical. Așa i-a fost trecutul, așa îi vedem prezentul, așa ne închipuim viitorul lui apropiat. Viitorul, capabil nu doar să influențeze, ci chiar să arunce în aer întreaga regiune a Asiei de Sud, da poate și a Asiei Mijlocii. Ne vom expune ulterior la acest subiect, acum vom menționa doar: cele petrecute în Afganistan după plecarea din țară a americanilor și aliaților lor din NATO, poate duce la o colosală catastrofă umanitară și civilizațională, neînțeleasă încă opiniei publice mondiale.

Așa dar, la 15 august armata talibanilor a intrat în Kabul, capitala Afganistanului. Forțele armate guvernamentale au fugit, și mișcarea «Taliban» (organizație interzisă în majoritatea țărilor lumii) a declarat că a instalat propriul control asupra întregului teritoriu al Afganistanului. Reprezentanții ei, care controlează televiziunea publică în Kabul, au adresat cetățenilor chemarea să păstreze calmul.

În acele zile, mii de oameni s-au ascuns în aeroportul din Kabul în speranța să părăsească țara. Unii au murit – din cauza îmbulzelii sau în încercarea de a zbura pe șasiul avioanelor forțelor aeriene americane.

Eșecul din Afganistan trebuia recunoscut mai înainte, acum este important să tragem învățăminte din situație și să nu mai repetăm asemenea greșeli, crede ex-președintele URSS Mihail Gorbaciov. Ce-i drept, fostul președinte al URSS are capacitățile mitologicului Epimeteu: el înțelege și apreciază totul post-factum, în restul timpului fiind o marionetă istorică a potentaților lumii, care nu a înțeles și nu înțelege esența evenimentelor ce eu loc în lumea modernă.

Donald Trump, ex-președintele SUA, a caracterizat situația din această țară în felul următor: «Este legendar ce a făcut John Biden cu Afganistanul. Acesta va fi unul dintre cele mai mari insuccese din istoria Americii». În opinia sa, pentru situația din Kabul «Biden trebuie să demisioneze dezonorant», deoarece astfel el neglijează angajamentele trasate de guvernarea precedentă.

Dar nu este doar eșecul Americii concrete. De fapt, este mult mai grav. Căci Afganistanul a fost și va fi indicatorul echilibrului geopolitic mondial. Așa a fost în ajunul destrămării URSS, așa este azi, mulți oameni lucizi au îndoieli cu privire la viitoarea misiune a SUA și capacitatea lor de a controla situația în lume.

SUA au părăsit Afganistanul fără a reuși să-și realizeze scopul: 400 de mii de persoane ucise și executate în cei 20 de ani – nu este puțin. Probabil, președintele SUA Biden predă tot ce poate fi predat, după exemplul fostului președinte al URSS. Cel puțin, se întrevăd anumite analogii și sincronizarea istorică, despre care a scris psihologul și filozoful elvețian Carl Jung. Dar aici nu se întrevede misticismul jungenian al psihologiei umane, ci poate un plan prestabilit și bine conturat.

În aprilie, 2021 SUA au anunțat despre planurile de a retrage militarii americani din Afganistan înainte de 11 septembrie, curent. Retragerea s-a efectuat înainte de termen, însă în lumile din urmă talibanii și-au activizat ofensiva și, cum am mai spus, la 15 august au intrat în Kabul și au luat sub control palatul prezidențial. Președintele Afganistanului Ashraf Ghany a declarat că a părăsit țara pentru a evita un carnagiu. Muhammad Naim, reprezentantul oficial al staff-ului talibanilor, a declarat că în Afganistan războiul s-a terminat, iar forma de guvernare a țării va fi clarificată în cel mai scurt timp.

Adică, americanii au predat o țară enormă, fără a o pregăti măcar să reziste. O țară, care de jumătate de secol este mereu zguduită de războaie civile, teroare, execuții, genocidul populației pașnice. O țară, în care mai multe generații de copii au crescut cu arma automată în mîini. O țară, în care copiii au uitat cum este cerul pașnic, iar fetițele au uitat ce înseamnă să fii un om liber, transformate fiind în sclave și servitoare docile a voinței patriarhale.

Deci, cum a ajuns Afganistanul la actuala stare de lucruri, la catastrofa umanitară și de stat? Să încercăm a ne dumeri în aceste întrebări și să urmărim istoria Afganistanului și a formării idealurilor fundamentaliste și a doctrinelor religioase radicale.

În confruntare cu Britania

Să privim asupra istoriei Afganistanului în timpurile noi și în cele moderne. Este necesar pentru a înțelege soarta acestei țări și a poporului ei.

Se știe, că britanicii , după ce au cucerit India (laolaltă cu actualul Pakistan și Bangladesh) în mod repetat au tot încercat să ocupe și Afganistanul, dar nu le-a reușit. În perioada confruntării ruso-engleze în Est, așa numitul «Marele joc», britanicii au făcut numeroase încercări de a-i impune Kabulului propria voință, și în decursul sec. XIX au dus două războaie costisitoare contra afganilor – în anii 1838-1842 și 1878-1880. Nereușind să înfrunte rezistența poporului afgan, britanicii au reușit totuși să impună conducerii țării anumite înțelegeri. Acestea nu au devenit un jug al ocupației, dar au limitat semnificativ monarhia afgană în adoptarea unor decizii politice și economice. Formal, țara era independentă, însă în condițiile Tratatului de la Gandamak (1879) conducătorul afgan recunoștea că «…nu are altă fereastră cu vedere spre lumea exterioară, în afară de fereastra spre India ».

Pe atunci, întregul subcontinent indian aparținea britanicilor, cu mici colonii ale Indiei portugheze și franceze. Apropo, înainte de venirea britanicilor, francezilor și portughezilor în India, emiratul Afgan de mai multe ori s-a fortificat suficient pentru a acapara unele cnezate și regiuni indiene. Spre exemplu, între anii 1752 și 1819 afganii controlau Nordul Indiei, și anume Punjab, Jamma și Kashmir.

Adică, istoric lumea afgană întotdeauna a fost parte a lumii indiene, aici se interpătrundeau culturile islamo-afgane și nord-indiene. Azi acest fapt este negat de guvernul Pakistanului, care crede că India nu are dreptul să participe la procesele din Afganistan, deoarece nu face parte din lumea islamică. Asta în timp ce «paki» (așa este numită în Asia de Sud populația pestriță pakistaneză) uită că India și Afganistan au secole de viață în comun, și de influență reciprocă. Uită că în India, cea mai mare democrație a lumii, trăiește cea mai mare diasporă islamică - peste 180 milioane de oameni, care cred în Allah și împărtășesc valorile musulmane, uită că și azi, după decenii de război civil în Afganistan, acolo încă mai trăiesc peste 140 mii de hinduși și oameni cu credințe similare. Este vorba despre kafirii din munții Hindu Kushi care respectă tradițiile credinței foarte vechi, pre-islamice, analoge celor indiene și zoroastriene, care îl venerează pe legendarul Zeu Imra, analogul regelui iranian din secolul de aur Yima și a zeului indian al morților Yama. Este populația antică din regiune, pre-zoroastriană și pre-islamică, continuitatea căreia pe aceste meleaguri se trage din vremurile neolitice îndepărtate. În această țară există mulți nuristani, care aparțin adepților credințelor vechi pre-abrahamice.

Dar să revenim la tema de bază a studiului nostru. Influența britanicilor în Afganistan s-a încheiat în a. 1880, dar încercările coroanei britanice să supună controlului această țară au continuat. În anii Primului război mondial, pentru a scoate din țară misiunile germană și turcă, deși rezidentul german la Kabul în convinsese pe emirul Habibullah să păstreze neutralitatea, britanicii și-au început acțiunile armate în Afganistan.

Conflictul a pornit la 3 mai, 1919, trupele afgane au trecut hotarul la capătul de vest al pasului Khyber și au capturat orașul Bagh. Acesta avea o importanță strategică pentru englezi și indieni, deoarece asigura cu apă Landy Kotal, unde pe atunci se afla o garnizoană a armatei indiene. La 6 mai guvernul indian britanic a declarat război Afganistanului și a început mobilizarea generală. A început un război serios. Habibullah a fost ucis, probabil la îndrumarea britanicilor, iar noul emir Amanullah a început pregătirile pentru un război de durată cu armata britanică și cea indiană.

După ce a capturat tronul, Amanullah și-a arestat ruda – pe Nasrullah, care își revendica tronul, - l-a acuzat de uciderea lui Habibullah, și l-a condamnat la detenție pe viață. Nasrullah era liderul conservatorilor din Afganistan, iar întemnițarea lui a ușurat situația lui Amanullah. Către aprilie, 1919 noul emir a înțeles că, dacă nu va găsi modalitatea de a-i calma pe conservatori, nu se va putea menține la putere. Folosindu-se de dezordinile din India după măcelul cu împușcarea demonstrațiilor în Amritsar, Amanullah a decis să invadeze India Britanică.

Armata afgană de 50 00, slab înarmată, s-a împotrivit trupelor britanico-indiene cu înverșunare. În unele regiuni, cu puține piese de artilerie și efectiv mic, afganii au opus o rezistență serioasă corpului militar britanico-indian, constituit din 8 divizii și dotat cu avioane și cea mai bună artilerie din lume. În rezultat, ofensiva britanicilor s-a înecat. Britanicii au început cu emirul afgan tratativele, în urma cărora a fost semnat un tratat de pace și proclamată independența deplină și definitivă a Emiratului Afgan.

Independența. O cale dificilă

După proclamarea independenței, britanicii au încetat subvenționarea Kabulului. Ei au încetat și vinderea armelor din India către Afganistan. Dar în același timp, a scăzut și influența britanică în regiune, iar afganii și-au reluat controlul asupra propriilor afaceri externe. Iar britanicii au obținut și careva avantaje politice, în special – confirmarea «liniei Durand» — frontiera politică care despărțea Afganistanul de India. Această linie va deveni pentru mulți ani principala problemă a relațiilor reciproce ale Afganistanului cu India Britanică, apoi și a relațiilor dintre Afganistan și Pakistan, căci conducerea de la Kabul așa și nu va recunoaște această frontieră, devenită pe parcursul întregului secol XX problema afgană principală în relațiile reciproce cu aliatul Pakistan.

Care este cauza? «Linia Durand», un punct strategic pentru politica externă afgană, a divizat ținutul Paștunistan în două părți – cea afgană și cea pakistaneză, și astfel a împărțit în două triburile paștunilor. Este încă o urmare importantă a politicii de ocupație, promovate de Imperiul Britanic în această regiune. O consecință fatală, care continuă să influențeze soarta regiunii, fiind cea mai explozivă problemă a Pakistanului.

Este consecința faptului, că talibanii care au preluat azi puterea în Kabul , sunt în majoritate paștuni. Sprijinind separatiștii Emiratului Paștunistan ( în Pakistan - un stat separatist nerecunoscut de nimeni ), ei tind să desfășoare o luptă armată cu Islamabadul. Este o informație pentru cei care cred că talibanii nu vor merge cu război împotriva altor state, mai ales împotriva Pakistanului, care i-a susținut un timp îndelungat. Ei vor merge și împotriva Pakistanului, și împotriva Indiei în Kashmir, unde deja luptă detașamentele lor de combatanți, apoi pot merge și asupra Tadjikistanului, a Uzbekistanului, și chiar a dușmanului temut al talibanilor – Iran…

Așa dar, în august, 1919 Afganistanul a devenit un stat independent în totalitate, recunoscut imediat de Moscova, iar britanicii au ratificat tratatul de pace cu Afganistanul tocmai în noiembrie, 1921.

De atunci a început epoca adevăratei independențe a statului afgan, în formarea căruia un rol deosebit a avut vecinul din nord – Uniunea Sovietică. Desigur, politica și economia țării era în continuare influențată de marile state din Vest și din Est, căci în a doua jumătate a sec. ХХ în avanscena istoriei au ieșit puternicele state India și China. Astăzi rolul lor în regiune este foarte mare. Totuși, după ce a obținut independența, Afganistanul a început să-și construiască propriile instituții de stat. El nu a devenit o țară puternică și bogată, dar cel puțin a obținut statutul de stat independent și faima unui popor gata să-și apere valorile tradiționale. Aceasta este principala caracteristică etno-psihologică a poporului Afganistanului, despre soarta căruia vom vorbi în următoarea parte a studiului nostru istoric.

Veaceslav Matveev

(va urma)