Rusia, în menghina sistemului financiar colonial (Actual pentru Moldova sau una dintre cauzele rămînerii noastre în urmă)

Rusia, în menghina sistemului financiar colonial (Actual pentru Moldova sau una dintre cauzele rămînerii noastre în urmă)

Andrei Maxon

Se consideră că, în urma reformelor liberale din Rusia, în anii ’90, în țară a fost creată Banca Centrală independentă. Independentă, desigur, de stat.

Dar acele reforme erau făcute la recomandarea FMI, iar Gherașcenko, sub a cărui conducere era reformată Banca Centrală, după plecarea lui de la BC, a lucrat el însuși un timp la FMI. Există temeiuri să credem că, pe parcursul reformelor, Banca Centrală Rusă a obținut nu numai independența față de autoritățile centrale ruse, dar a devenit un element al sistemului financiar internațional. Despre aceasta vorbește politica BC, care în prezent funcționează în regim «currency board» – «consiliu valutar» sau «regim valutar».

Acesta este un sistem financiar colonial a cărui esență constă în faptul că emisiunea monedei naționale a coloniei are loc doar sub acoperirea alteia considerate ”de rezervă” – valuta țării a cărei colonie este țara. De fapt, banca centrală a țării-colonie este lipsită de funcția de emisie – ea doar schimbă o valută pe alta. În sistemul financiar global volumul total al banilor rămîne astfel neschimbat. Rolul centrelor emitente veritabile aparține acelor bănci, care emit valuta ”de rezervă” care formează rezervele băncilor centrale ale țărilor-colonii. Sistemul a fost creat de englezi pentru propriile colonii încă la mijlocul sec. XIX. Sensul lui a fost explicat cu exactitate de cunoscutul economist liberal Boris Lvin:

„Esența acestui sistem constă în faptul că toate obligațiile băncii centrale (baza monetară) sînt acoperite integral de rezerve într-o anumită valută străină – de regulă, în dolari. De facto, banca centrală renunță la așa-numitele drepturi discreționare, adică la drepturile de a reglementa volumul banilor în economie. Politica ei monetară devine pasivă, ea nu mai este o politică în adevăratul sens al cuvîntului. Banca centrală doar schimbă moneda națională pe moneda străină-«ancoră», și invers…”

Lvin nu era adversarul acestui sistem, din contra, el considera că, din punct de vedere etic, acest sistem este bun: „cu cît mai puține drepturi discreționare are statul, cu atît mai multe libertăți au cetățenii lui”. Ce-i drept, el a uitat să concretizeze care anume cetățeni și ai cărui stat vor avea mai multe libertăți. Iar Wikipedia camuflează această esență, oferind drept definiție unele consecințe individuale ale acestei politici. Iată ce spune: „Consiliul valutar (engl. Currency board), ca și administrarea valutară – un regim de politică monetară, conform căruia autoritățile monetare sînt obligate să mențină un curs de schimb fix al monedei naționale față de una străină.”

Iar în particularitățile sistemului este indicat: „Rezervele valutare ale țării trebuie să acopere pe deplin volumul monedei naționale aflate în circulație (de obicei, acestea reprezintă 110-115% din baza monetară M0)». Între această ”particularitate” și ”definiție” nu există o legătură directă – cursul monedei naționale și masa monetară pot fi reglate absolut independent. Această ”paritate a monedelor” nu este nici pe departe cea mai importantă consecință a ”regimului valutar”. „Paritatea” poate fi modificată după bunul plac (asta și face BC a FR), dar fără a anula trăsăturile de bază ale regimului – rezervele valutare determină masa monetară a țării. Banca Centrală nu este sursa de bani a țării, aceasta este înlocuită de centrul emitent extern, a cărui moneda este de ”rezervă”. Coloniile nu au dreptul să emită propria monedă. Există doar înlocuirea monedei de rezervă cu cea ”națională”. Anume de aceea acest sistem este colonial, analogic celui în care s-a renunțat total moneda națională și s-a acceptat moneda țării-metropole. 

Pentru economie, care ar fi consecințele acestor ”particularități” ale politicii băncii centrale? 

„Regimul valutar” asigură stabilitatea monedei coloniale față de cea de bază, dar Banca Centrală a coloniei pierde un șir de funcții foarte importante. Unu – posibilitatea emisiunilor monetare pentru creditarea propriei economii. Din activele băncii nu pot face parte obligațiunile emitenților naționali, inclusiv ale guvernului – legea privind BC interzice în mod explicit achiziționarea împrumuturilor guvernamentale. Dacă analizăm politica băncii centrale ruse, vedem că :

  • BCR practic nu creditează sistemul bancar din Rusia (cu excepția creditării interbancare pe termen scurt în scopul menținerii unui sistem bancar stabil).
  • Emisiunea are loc doar în scopul cumpărării monedei la bursă și de menținere a rublei.
  • Rata monedei naționale este obligatoriu raportată la ”coșul bivalutar”.
  • Dependența masei monetare emise de rezervele valutare acumulate, ca urmare a punctelor precedente.

În sistemul financiar global, sursă a banilor pot fi doar băncile centrale care se află în afara „consiliului valutar”. Cele care au posibilitatea să emită propria monedă fără acoperirea ei obligatorie cu monedele altor țări. În această situație, egalitatea dintre masa monetară a valutei naționale și rezervele valutare străine ale băncilor centrale ar putea fi un indice formal al regimului – doar în acest caz nu există emisiunea ”banilor globali”, există doar schimbul unei monede cu alta. Însă la abordarea formală a acestei probleme în raport cu BC rusă, acest regim poate să nu fie detectat! Și asta în timp ce cîndva el a fost implementat aproape oficial. Citat din nota de serviciu a lui Serghei Alexașenko (în trecut prim-vicepreședinte al BC FR) „Președintelui Băncii din Rusia (22 mai, 1997): «Începând cu luna octombrie 1996, Rusia se află într-o situație principial nouă în ceea ce privește desfășurarea politicii monetare: practic am trecut la mecanismul currency board, adică fiecare rublă nouă de creștere a bazei monetare este asigurată de creșterea corespunzătoare a rezervelor valutare ale Băncii Rusiei…»

Dar, dacă accesăm statistica BC și comparăm cu rezervele valutare volumul masei monetare în ruble declarat de BC, nu vedem o conformitate deplină. Indiferent de agregatul ales al masei monetare. Spre exemplu, conform BC, la 1.08.2011 baza monetară constituia 7,147 trilioane de ruble, iar agregatul М2 al masei monetare – 20,828 trilioane de ruble. Aceste cifre nu corespundeau rezervelor valutare, care constituiau la acel moment cca 524 miliarde de dolari. Dar să nu ne grăbim. Să încercăm a ne descurca în termenii „masa monetară” și „baza monetară”. Diverse bănci centrale calculează „baza” și „masa ținînd cont de propriile definiții și includ în aceste noțiuni componente diferite. În manuale, „baza monetară” este definită ca totalitatea pasivelor băncii centrale. Au fost oare incluse în baza BCR toate obligațiile ei? Dacă studiem atent bilanțul BC, vedem că nu toate.

Obligațiile străine determină volumul de bază al activelor BC și corespund pasivelor bilanțului BC – bazei monetare (conform manualului). „Valorile mobiliare ale emitenților străini” – 13,273145 trilioane de ruble (la 1.08.2011). Ele determină masa monetară de bază a țării – pasivele BC (în numerar 5,925962 trilioane + fonduri în conturile BC 7,726311 trilioane = 13,652273 trilioane). Practic, o conformitate perfectă, cu excepția unor sume mici! La definirea bazei monetare, specialiștii în finanțe de la BC nu au inclus fondurile guvernamentale în mările de cca 4 trilioane de ruble. Aceste fonduri stau înghețate în conturile BC și nu participă la cifra de afaceri, deci nu sînt incluse în masa monetară. Dar emisia rublei coincide întru totul cu rezervele valutare.

Astăzi nu se mai discută despre prezența politicii de „regim valutar” în acțiunile BC, deși în 1998, imediat după default, termenul „currency board” era foarte popular. Către acea vreme regimul era deja funcțional și nu ne-a salvat, dar se considera că el trebuie… introdus pentru a stabiliza rata de schimb a rublei. Totuși, ulterior acest fapt a fost trecut sub tăcere, iar azi în cercurile financiare subiectul în cauză este ”tabu” .

De ce?

Pentru sistemul „regimului valutar” este caracteristică insuficiența masei monetare în interiorul țării, deoarece aceasta este determinată doar de export. Insuficiența masei monetare este mai lesne fixată prin intermediul nivelului de monetizare – raportul masei monetare (agregatul М2) față de PIB. În Rusia și țările în curs de dezvoltare el este mai mic de 50%.

China este o excepție, putem spune că în cazul Chinei economia orientată spre export chiar a stimulat creșterea masei monetare (acest lucru este posibil într-un „regim valutar”, dacă rata de schimb a monedei naționale este subevaluată artificial). În alte cazuri „regimul valutar” provoacă deficitul banilor și sporirea ratelorde creditare, fapt ce împiedică dezvoltarea economiei. Întreaga economie devine exportatoare de materii prime din simplul motiv că nu ajung bani pentru a dezvolta alte sectoare ale economiei. 

Deficitul banilor cauzează ratele înalte ale dobînzilor și cheltuieli suplimentare ale producătorilor pentru asigurarea mijloacelor circulante. Economia reduce rentabilitatea, iar investițiile insuficiente devin o boală cronică. Dezvoltarea este asociată doar cu un investitor străin, care are acces la credite ieftine. Orientarea spre investitorul occidental se soldează cu dominația capitalului străin în economie – un alt semn al coloniei. Cu extragerea capitalului străin, economia țării este în declin, pentru că producătorii nu dispun de mijloace circulante. 

Cum ”regimul valutar” a afectat economia rusă în anul 2008

În condițiile „regimului”, economia rusească era și mai este creditată de băncile occidentale. Practic, BC nu creditează, rata dobînzii la creditul interbancar este cu 3-4% mai joasă decît cea a BC (MIBOR sau MIACR pe site-ul BC). În această situație, rata BC este doar o barieră prohibitivă. Pornind de la această politică a BC, economia rusă este finanțată de peste hotare. Conform BC, la 1.10.2008, băncile și companiile acumulaseră o datorie de  504,8 miliarde de dolari (băncile – 307,0 mld., companiile – 197,8 mld.).

În condițiile deficitului cronic de bani, creditele occidentale au devenit baza creșterii economice – prezența acestor bani în sistemul bancar rusesc a redus ratele, ceea ce a redus cheltuielile întreprinderilor pentru mijloace circulante, a început să se dezvolte ipoteca. Economia era stimulată, creșteau construcțiile, industria și comercializarea automobilelor... Sporeau constant PIB-ul și veniturile populației. Anterior crizei din 2008, economia rusă demonstra un efect uimitor pentru economiști – monetizarea economiei sporea odată cu reducerea inflației. Monetariștii Ministerului de Finanțe nu puteau explica acest fenomen și rețineau în continuare creșterea masei monetare, și astfel era împiedicată creșterea economiei.

Situația inexplicabilă a creșterii economiei ruse în pofida eforturilor Ministerului Finanțelor a fost întreruptă de prăbușirea piețelor financiare în septembrie 2008. Atunci băncile occidentale au încetat brusc să mai finanțeze Rusia – ele tot resimțeau lipsa banilor. De la începutul lunii septembrie 2008 pînă în martie 2009, din cauza problemelor sistemului bancar occidental, a început deversarea capitalului din Rusia. În consecință, căderea masei monetare (М2) a fost de 2,540 trilioane de ruble (-17 %), a bazei monetare (M0) – de 1,029 trilioane de ruble (-19,2 %). Rata dolarului fiind la acea perioadă de 29,985 ruble, aceasta corespundea pe deplin refluxului de capital occidental cu 88,3 miliarde de dolari (la 1.04.2009 datoria comună a companiilor și băncilor s-a redus la  416 mld. dolari). Comprimarea masei monetare cu cca 20% a dus la reducerea respectivă a PIB cu 20%. Nu este o simplă coincidență a cifrelor – este consecința directaa „regimului valutar”.

Economia Rusiei a suferit în urma crizei financiare mult mai mult decît țările occidentale, de unde a venit criza.

Doar măsurile urgente ale Guvernului au ferit economia de pierderi și mai mari, aceste măsuri au constat în faptul că Guvernul a alocat ceva bani din Fondul de stabilizare. Cîteva miliarde de dolari, care au compensat parțial deversarea creditelor occidentale. Asta a salvat de faliment companiile importante strategic. Întrebare: a existat oare o metodă de lichidare completă a urmărilor crizei occidentale ? Răspuns: a existat. Una elementară. Trebuia retras Fondul nostru de stabilizare din băncile occidentale și depus în băncile noastre de stat. Cu aceleași 5%. Asta ar fi compensat în întregime deversarea capitalului, ar fi păstrat ratele creditelor și, respectiv, - condițiile pentru activitatea economică a producătorilor ruși.

 Ulterior, cu efortul Sistemului Federal de Reserve și al mașinii lui de imprimat, creditele au revenit în Rusia și masa monetară a fost restabilită. Ratele de creditare au revenit la nivelul anterior crizei, economia a început să lucreze. Dar asta iarăși pune sistemul financiar al țării în dependență de problemele financiare ale Occidentului. Orice strănut în Vest la noi se soldează cu hemoptizie. Și iarăși apare întrebarea: cînd și în ce condiții va exploda această bombă? Poate în cazul unui default în SUA? Sau sub influența sancțiunilor pe motivul războiului din Ucraina?

Despre situația curentă

Încă la finele anului 2011, ca urmare a declinului continuu al economiei naționale și a pericolului falimentărilor masive din sistemul bancar din Rusia, BC a început să ofere volume reduse de creditări pe piața internă. Iată ce ne-a spus, în acest context, însuși șeful BC: „Pentru a reface lichiditățile, Banca Centrală a extins dramatic operațiunile de refinanțare. Datoria băncilor către Banca Centrală pentru aceste operațiuni a crescut de la aproape zero la mijlocul lunii septembrie la 1,2 trilioane de ruble în ultimele zile ale lunii decembrie. Acum această datorie se menține în jur de un trilion de ruble”, – îl citează pe Ignatiev Agenția de Presă „Novosti”.

Importanța acestui fapt este greu de supraestimat! În activele BC, plus la valorile mobiliare din Vest, au intrat obligațiile băncilor din Rusia, și eu am menționat asta într-o publicație anterioară. Putem spune că a fost un moment istoric, deși acțiunile propriu-zise au fost dictate de circumstanțele forței majore, și nu de o decizie de ieșire din regimul colonial. Ulterior situația a revenit la starea în care volumul creditării occidentale a atins dimensiunile anterioare. Însă în iulie 2012, am fost anunțați că:

„În iulie băncile au majorat cu 317 miliarde de ruble (+ 14,5%) volumul împrumuturilor de la Banca Centrală, aducînd datoria la 2,577 miliarde de ruble, potrivit statisticilor autorității de reglementare. Datoria față de Banca Centrală a atins maximul anual la 31 iulie și reprezintă acum 5,7% din totalul activelor sistemului, a declarat analistul Gazprombank, Iuri Tulinov. Ca și o lună mai devreme (în luna iunie, creșterea a fost de 32,7%), baza de resurse a băncilor s-a extins în mare parte datorită împrumuturilor de la Banca Rusiei, admite autorul. Portofoliul de credite al băncilor a crescut cu 372 de miliarde (+1,4%) și a depășit 25,7 trilioane. Astfel, băncile au continuat să atragă fonduri de la Banca Centrală pentru a spori creditarea...”

Dacă deschidem bilanțul BC de la acel moment, vedem că titlurile străine în rezerve de aur constituiau 14,964490 trilioane de ruble, dar suma în numerar (6,809902 trilioane) și mijloacele din conturi (9,635604 trilioane) constituia 16,445506 trilioane, adică cu 1,481016 trilioane de ruble mai mult. Asta înseamnă o emisie suplimentară de bani, care depășește achiziția obișnuită a petrodolarilor. Faptul că emisia a depășit cadrul ZRV vorbea despre aceea că BC a ieșit totuși dincolo de hotarele formale ale regimului valutar. Și acest fapt a fost menționat într-o publicație aparte. Dar faptul că această ieșire nu depășea cîteva procente din volumul total al masei monetare demonstra că, în linii generale, situația era aceeași– semenținea deficitul evident albanilor în economie, și BC lichida doar culmea ascuțită a deficitului de lichidități în scopul stabilizării situației. Ratele de creditare pe piața interbancară au rămas la nivelul de 7% (MIBOR 30), ceea ce era dublu față de ratele anilor 2005-2006, anteriori crizei.

Totuși tendința de sporire a creditării băncilor rusești de către BC lua amploare. La finele anului 2012, volumul creditelor constituia deja 3,4 trilioane de ruble. În 2013 BC a redus acest nivel la 2,7 trilioane spre sfîrșitul lunii mai, după care a început din nou să-l majoreze. În decembrie 2013, ele au constituit 4,2 trilioane de ruble, iar în iulie 2014 – aproape 6 trilioane. Dacă vom compara volumele ZRV și emisia monetară de la acel moment, vom obține raportul 15,878 trilioane de ruble (ZRV = aur + titlurile emitenților străini) și 18,625 trilioane de ruble emise (în numerar + fonduri în conturile BC). Diferența este de 2,747 trilioane de ruble – suma care scoate BC dincolo de cadrul regimului valutar. Ea este asigurată deja nu de rezervele valutelor străine, ci de obligațiile băncilor rusești. Deocamdată, această cotă este mică și prea puțin influențează nivelul de monetizare, însă tendința este evident pozitivă și ne permite să spunem că Rusia se debarasează treptat de regimul colonial și își formează un sistem financiar independent. 

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load