Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4049

Putin va vizita China

14 mai. 14:30   Externe
3246 0

Președintele rus Vladimir Putin va vizita China la invitația președintelui chinez Xi Jinping în perioada 16-17 mai.

Această informatie a fost transmisă de serviciul de presă al Kremlinului.

„La invitația președintelui chinez Xi Jinping, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, va efectua o vizită de stat în Republica Populară Chineză la 16-17 mai 2024, fiind prima sa călătorie în străinătate după preluarea mandatului”, se arată în comunicat.

Liderii Rusiei și Chinei intenționează să discute în detaliu întreaga gamă de aspecte legate de parteneriatul cuprinzător și cooperarea strategică, precum și să identifice domeniile-cheie pentru dezvoltarea în continuare a cooperării practice dintre cele două țări.

În plus, Putin și Xi Jinping vor face un schimb de opinii cu privire la cele mai presante probleme internaționale și regionale.


În urma convorbirilor, se planifică semnarea unei declarații comune a șefilor de stat și a unei serii de documente bilaterale", a adăugat Kremlinul.

Putin și Xi Jinping vor participa, de asemenea, la o gală organizată cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a stabilirii relațiilor diplomatice și a deschiderii Anului cultural ruso-chinez.

De asemenea, președintele rus se va întîlni cu premierul Li Qiang, din cadrul Consiliului de Stat al Chinei, și vor discuta despre cooperarea bilaterală în domeniile comercial, economic și umanitar.

În plus, Putin va vizita Harbin, unde va lua parte la ceremonia de deschidere a celei de-a opta EXPO ruso-chineză și la cel de-al patrulea Forum ruso-chinez pentru cooperare interregională.

Ministerul chinez de Externe a adăugat că cei doi lideri vor aborda cooperarea în diverse domenii, precum și chestiuni internaționale și regionale de interes comun.

22
0
0
1
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?