COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 832 171  INFECTAȚI  317 899(+1370)   TRATAȚI 297 796     DECESE 7273(+32)   Mai multe detalii
Preşedintele stiri: 2950
Puterea stiri: 6867

Polonia și identitatea europeană. Partea 2

24 sep. 10:00 (reactualizat 24 sep. 18:00)   Analitică
3156 5

Polonia pornește pe o cale nouă. Confruntarea ei cu Bruxellesul oficial este un moment semnificativ, ce caracterizează actuala stare de lucruri în UE. Nu-s toate bune în această structură politică transeuropeană, iar problema poloneză este una decisivă.

Cînd Polonia era mare

Eroziunea valorilor tradiționale nu poate să nu provoace repulsie statelor cu tradiții statale profunde. Mulți istorici și politologi includ și Polonia în numărul unor astfel de state. E bine să ne amintim, că spre finele sec. XVI acest stat era unul dintre cele mai mari imperii din Europa, cu un teritoriu de cca 1mln. kilometri pătrați. În alianță cu Lituania, acest stat domina în Europa de Est, era cel mai mare bastion al lumii catolice. Regele polonez era nu doar Mare cneaz de Lituania, dar și rege al Suediei, la anumite etape – rege al Ungariei, cneaz al Transilvaniei, protector al Ducatului Prusiei, iar înainte de asta – suzeranul Ordinului Teutonilor, domn al Curlandei și chiar a purtat titlul de țar rus și Mare cneaz al Moscoviei. În componența Poloniei intrau teritorii enorme din Ucraina, ea fiind cel mai mare grînar al Reci Pospolitaia și al Europei de atunci. Vasala Poloniei, Curlanda, era unica țară din Europa de Est, care avea proprietăți coloniale peste ocean. Ei îi aparținea Gambia și insulele Trinidad și Tobago.

Mulți explică prăbușirea statului Polonia prin războaiele lui nereușite cu Rusia, dar nu este tocmai așa. Vechea monarhie Polono-Lituaniană era, împreună cu Spania, Franța și Austria, principalul bastion al lumii catolice, care după reformele lui Martin Luther s-a ciocnit cu proiectul global protestant de opoziție Romei papale. Anume în acest conflict trebuie căutate principalele cauze ale nimicirii Poloniei. Această țară nu se înscria în noul proiect european, deoarece împărtășea valorile catolice ultraconservatoare și era numită «fiica iubită a Papei și a Romei».

Dar să nu uităm, că Polonia era nu doar monarhie, de facto ea era o republică, unica pe atunci în Europa. Reci Pospolitaia Ambelor Popoare, denumirea oficială a acestui stat, însemna republica ambelor popoare – polonez și lituanian. Denumirea tradițională a statului - «Reci Pospolitaia» - este traducerea mot-a-mot a termenului latin ResPublica (pol. rzecz — cauză; pospolita — comună). În rusă, acest termen literalmente se traduce «cauză comună». Denumirea oficială a statului — Regatul Polonez și Marele Cnezat al Lituaniei (pol. KrólestwoPolskie i WielkieKsięstwoLitewskie). Localnicii, de regulă, numeau statul Reci Pospolitaia (pol. Rzeczpospolita; rusă occ. РѣчПосполита). Regatul Polonez localnicii îl numeau scurt Coroana, iar Cnezatul Lituaniei –Lituania, uneori – Marele cnezat.


Din sec. XVII corespondența diplomatică acceptă denumirea Luminata Reci Pospolitaia Poloneză (pol. NajjaśniejszaRzeczpospolitaPolska; lat.SerenissimaResPublicaPoloniae). Pe parcursul a două secole Reci Pospolitaia a fost unul dintre cele mai mari state ale Europei. După ce în a.1618 a fost semnat Armistițiul Deulisky, teritoriul lui a atins suprafața maximă de 990 mii km² și a rămas așa pînă cea mai mare parte a Livoniei a trecut la Suedia, în conformitate cu Armistițiul Mitavsky din a. 1622. Reieșind din condițiile armistițiului, monarhul polonez Vladislav Vaza își păstra dreptul de a se numi țar rus în actele oficiale ale statului polono-lituanian. Dar, dacă ținem cont de teritoriile regatului rus, ocupate în anii 1609-1617, putem considera corectă scala acestei monarhii de 1 mln.300 mii km² . Cu excepția Rusiei Moscovite, nici un stat al acelor vremuri de pe continentul european nu avea asemenea teritorii enorme. Și populația lui număra cca 11 mln. de oameni.

Astfel, acesta era cel mai mare stat al Europei, cu o armată puternică, cu cavalerie armată la greu, cu artilerie puternică, cu tradiție militară și, desigur, cu economie. Sporirea cererii pentru cereale în sec. XVII a creat condiții pentru creșterea economică a statului polono-lituanian. Toate acestea au dus la o sporire nemaivăzută a exporturilor. Pe acest fondal, încă de pe atunci în acest stat au început să apară relațiile de producere, manufacturile, fabricile și capitalismul primar, care potrivit lui Karl Marx este criteriul decisiv al dezvoltării unei societăți și a unui stat.

Regimul politic specific din Reci Pospolitaia în știința istorică de azi este numit democrația nobilimii. În seim, orice nobil putea bloca decizia regelui polonez, grație dreptului numit liberumveto (lat. liberumveto – interzicere liberă). «Liberumveto» era principiul organizării parlamentare în Reci Pospolitaia, care permitea oricărui deputat în seim să înceteze dezbaterea chestiunii și activitatea seimului în general, dacă el era împotrivă. «Unanimitatea » a devenit obligatorie în a. 1589, iar în a. 1666 a fost extinsă asupra seimurilor voievodale. O anumită egalitate în drepturi a catolicilor și ortodocșilor a fost garantată de Privilegiul Vilna din 7 iunie, 1563, iar în a.1573 Confederația din Varșovia a proclamat libertatea religiei, și astfel Reci Pospolitaia a obținut statutul celei mai tolerante țări din Europa. Se știe că antreprenorii evrei, negustorii , comercianții se bucurau de un anumit sprijin al nobilimii polono-lituaniene, ceea ce nu era pe placul populației ucrainene și belaruse. Mai pe scurt, în ciuda exceselor ulterioare în politica aristocrației polono-lituaniene, la început acest stat păstra toleranța religioasă. Merită să menționăm, că statul polono-lituanian și armata lui, ca și armata franceză a lui Napoleon, a fost unicul stat, care a intrat în Moscova. Polonezii au reușit să o facă de trei ori – în a. 1610 , în 1618 și împreună cu francezii - în 1812. Evident, acest fapt caracterizează potența armatei poloneze, drept că aceste victorii au fost de scurtă durată și s-au terminat destul de rușinos – cu expulzarea ostașilor polono-lituanieni.

Confruntarea cu Poarta

Vom menționa încă o circumstanță. Studiind forța Reci Pospolitaia și în epoca medievală, și în Timpurile Noi, nu putem trece cu vederea faptul, că acest stat s-a opus dur Porții Otomane, pe atunci cea mai mare statalitate turcească, care după bătălia tragică de la Kosovo din Serbia în a. 1389 și după capturarea Constantinopolului în a. 1453 era hegemonul militar și politic în această parte a Europei.

Pe atunci Poarta înainta pe toate fronturile, acapara unul după altul statele est-europene, iar după moartea domnului Moldovei Ștefan cel Mare în a. 1504 nu mai avea, de fapt, adversari demni în Europa de sud-est. Cu o singură excepție – monarhia polono-lituaniană. Anume ea s-a opus dur și eroic imperiului Otoman, a oprit atacul turcilor asupra Europei și le-a provocat învingeri colosale.

Titus Liviy scria: «Mereu pare, că anume detașamentele care intră ultimele în luptă decid soarta bătăliei ». Desigur, noi nu diminuăm marele rol al Imperiului rus în nimicirea hegemoniei Imperiului Otoman în Europa, dar asta a fost ulterior. După secole de ocupare a Moldovei, Serbiei, Valahiei, Ungariei, anume statul polono-lituanian s-a confruntat de unul singur cu turcii. În timp ce armatele turcilor stăteau sub Viena, capitala reală a Europei în acele timpuri, capitala Sf. Imperiu Roman al națiunii germane, anume armata polono-lituaniană a lui Jan Sobieski a zdrobit definitiv inamicul. Această bătălie a însemnat o victorie enormă, căci odată cu căderea Vienei pentru turci ar fi fost deschisă calea spre Europa.

Jan III Sobieski ( 17 august, 1629, Castelul Olesko, voievodatul Rusiei – 17 iunie, 1696, Palatul Wilanow, Varșovia ) — eminent comandant de oști polonez, rege polonez și mare cneaz de Lituania din a. 1674. În anii domniei sale, marcate de lungi războaie cu Imperiul Otoman, Reci Pospolitaia pentru ultima dată a cunoscut elanul unui mare stat european. Ceva mai înainte acest comandant de oști s-a făcut renumit la Hotin, unde în a.1673 Jan Sobieski a obținut o mare victorie asupra turcilor.

Urcat pe tron, Sobieski a reformat armata poloneză. În pofida admirației față de curtea și cultura franceză, la 1 aprilie, 1683 el a semnat un tratat cu împăratul austriac Leopold. În cazul năvălirii turcilor asupra capitalei unuia dintre aliați, celălalt trebuia să-i vină urgent în ajutor. Ajutorul lui Jan Sobieski a fost necesar în toamna aceluiași an – armata de 200 de mii a lui Kara-Mustafa, vizirul sultanului Mehmed IV, a asediat Viena. Monarhul polonez și marele comandant de oști a ajuns la zidurile orașului cu o armată de 25 mii și în virtutea statutului său regal a preluat comanda armatei unite, de 75 mii. Sub conducerea lui, coaliția statelor creștine a zdrobit armata turcilor la 12 septembrie, 1683 la Kahlenberg, oprind pentru totdeauna înaintarea Imperiului Otoman spre centrul Europei. În această bătălie grea a pierit floarea cavalerilor polono-lituanieni, slăbind pentru mulți ani statul lor puternic, dar rolul decisiv al lui Jan Sobieski și al ostașilor săi a devenit cea mai strălucită pagină de vitejie cavalerească, eroism și sacrificiu, a imortalizat numele monarhului și a curajoșilor lui husari-dragoni.

Ca și victoria lui Ștefan cel Mare asupra turcilor în a. 1475 la Vaslui, această bătălie este considerată cea mai mare înfrîngere din istoria Porții Otomane. Sultanul Porții era așa de descurajat și înfuriat, că a ordonat executarea comandantului de oști turc, care a comandat bătălia de la Viena. Vizirul Kara-Mustafa a fost strangulat la Belgrad, cu o funie de mătase, de către ienicerii săi. Regele Jan Sobieski a scris despre această bătălie: «Noi am acaparat bogății nemaiauzite… corturi, oi, vite și un număr mare de cămile… Prin această victorie fără pereche dușmanul a fost nimicit definitiv și lipsit de toate. Le-a rămas doar să fugă pentru a-și salva viețile… Comandantul Staremberg mă îmbrățișa și mă săruta și mă numea salvatorul său ».

După reușita de la Viena, Sobieski a decis să elibereze tot sud-estul Europei. El a pornit o campanie mare spre Moldova, pentru a o elibera și a ieși la Marea Neagră, dat fiind că vedea în vasalul Porții, hanatul Crimeii, dușmanul său principal. La început, campania a fost reușită. Spre finele lunii iulie,1686 armata poloneză a intrat în Moldova și a pornit pe teritoriul acesteia. La 16 august, 1686 Jan Sobieski a intrat solemn în Iași. Ulterior, sprijinit de voluntarii moldoveni, din care după adresarea sa către poporul moldovean au fost formate noi detașamente de ostași, care au completat armata poloneză istovită, el a reușit să intre în Neamț și Suceava. În a. 1687 regele a numit un guvernator moldovean, căpitanul Turcul. Dar ca urmare a bătăliei cu forțele inegale ale inamicului, războiul s-a încheiat cu aceea, că turcii și-au păstrat suzeranitatea în Moldova, iar Polonia a rămas doar cu Kameneț și Podolia. Г

***

Vom menționa în acest context, că monarhia poloneză și poporul polonez au avut relații vechi cu Moldova. Să ne amintim de bătălia de la Grunwald, în care armata polono-lituaniană cu participarea regimentelor din Smolensk, a învins armata Ordinului Teutonic. Bătălia de la Grunwald (Bătălia de la Tannenberg) — bătălia decisivă a «Războiului mare» din anii 1409-1411 – a avut loc la 15 iulie,1410. Alianța dintre Regatul Polonez și Marele cnezat al Lituaniei, sub conducerea regelui Vladislav II Iagailo și a marelui cneaz de Lituania Vitovt, a zdrobit armata Ordinului Teutonilor. La această bătălie, cu blagoslovirea lui Alexandru cel Bun, Domn al Moldovei, a participat un regiment al ostașilor moldoveni. Încă din Evul Mediu, în Moldova a existat un partid pro-polonez puternic. Erau menținute activ relațiile interstatale și cele comercial-economice, deseori consolidate prin căsătoriile internaționale dintre boierii moldoveni și nobilimea poloneză. O vreme, Moldova a recunoscut suzeranitatea regelui polonez asupra sa, mai ales în timp ce se confrunta cu expansiunea tătaro-turcă. Relațiile dintre popoarele noastre se trag din perioada medievală. Ele au cunoscut și pagini luminoase, dar și întunecate. Vom încerca să descriem această istorie îndelungată a relațiilor moldo-poloneze în următoarea parte a studiului nostru, în care vom arăta rădăcinile politice, dar și aspectele culturale și comercial-economice ale acestor relații reciproce.

Veaceslav Matveev

(va urma)

0
Recomandă:

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Adăuga comentariu

Demiterea și arestarea Procurorului General, Alexandr Stoianoglo, au provocat reacții contradictorii în rîndul societății. Cum credeți că vor evolua evenimentele?
🔽🔽