TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

”Poftim scurta mea” sau Despre fluturași din stomac

”Poftim scurta mea” sau Despre fluturași din stomac

”Oamenii rostesc "Eu te iubesc" în mod diferit. "Pune centura", "Pune-ți căciula", "Du-te și te odihnește","Spăl eu vesela", "Cum ajungi - sună-mă", "Îți ofer scurta mea", "Am pornit, așteaptă-mă" și multe-multe altele. Dar noi nu observăm acest lucru”. Cam așa spunea eroina principală a piesei lui James Patrick ”Ciudata doamnă Savage”.

De bună seamă – oare întotdeauna trebuie să rostim aceste cuvinte intime? Și oare cel care le rostește întotdeauna iubește cu adevărat? Poate, de fapt, nu este dragoste, ci orice altceva : pasiune, vanitate, egoism, o atracție trecătoare? Cum să le deosebim între ele?

Această cea mai arzătoare întrebare a omenirii din timpuri străvechi îi preocupă pe scriitori, poeți, filozofi, dramaturgi, pictori, muzicieni, iar din secolul trecut - și pe cineaști. Acestei taine i-au fost dedicate nenumărate pelicule cinematografice.

”Ei nu pricep nimic în acest domeniu”

Una dintre acestea este filmul rusesc ”Любовь (Dragostea)”, turnat în 1991 (regia –Valerii Todorovschii). Pelicula a fost filmată spre sfîrșitul URSS, în timp ce obișnuitele relații și noțiuni se destrămau, altele noi încă nu se înfiripau, iar viața mergea înainte și tineretul era preocupat de probleme veșnice și de nerezolvat.

”Uită-te în ochii ei și vei înțelege ce-și dorește”.

”- Ele nu înțeleg nimic în dragoste.

- Ele în genere nu vor pricepe nimic. Doar dacă le vei spune asta”.

Filmul povestește despre doi prieteni - studenți. Unul – curajos și norocos în relațiile cu domnișoarele, al doilea - timid, nu știe cum să se apropie de ele, de aceea ascultă atent sfaturile ”craiului experimentat”. Cum poți înțelege că fata, citind versuri lirice, îți dă de înțeles că te invită în ospeție? Cum să o îmbrățișezi așa ca ea să nu te respingă? Despre ce să-i vorbești pentru ca ea să înțeleagă că o placi? Băiatului aceste întrebări îi par deosebit de importante, complicate și de nerezolvat. Sfatul prietenului experimentat ”Vorbește-i despre sex, s-a demonstrat demult că asemenea discuții excită” - nu poate trezi altceva, decît zîmbete. Iată o altă recomandare: ”Ce-i place femeii? Fermitatea. Ea trebuie să înțeleagă, că ești bărbat, nu un băiețel cu palmele transpirate”.

Vedem în paralel peripețiile amoroase ale prietenilor .

Unul a început să o curteze pe nepoata unui general, părinții căreia ”stau mereu în străinătate”, iar în garaj stă automobilul ”Волга”. Al doilea – pe o domnișoară inteligentă, evreică, cu fața bună de pictat în icoane, care recită pe de rost din David Samoilov (versurile căruia Sașa le consideră a fi ale lui Pușkin – probabil, pentru că nu cunoaște alți poeți) și care îl tot corectează, dacă el pune accentul greșit.

Cavalerul norocos se supără că fata nu-i de acord să se culce cu el – dar ea îi explică, că nu o poate face ”așa, pur și simplu” - pentru aceasta e nevoie ca ea să iubească și ca acea persoană să-i devină apropiată.

Cavalerul timid ”și-a ținut prea mult” domnișoara, așa că ea l-a sărutat prima. Venind în ospeție, el repară electricitatea defectă și lacătul stricat, ceea ce denotă că este un bun gospodar. Însă nici fata, nici cei de-ai casei, nu apreciază această calitate. Nu este clar ce i-ar putea uni, ei fiind foarte diferiți – un băiețandru timid dintr-o familie de muncitori și o fată cu o viață spirituală complexă, cu propriile ”căutări” și taine. Ce procese chimice trebuie să aibă loc pentru ca două organisme tinere să se atragă, să se arunce unul spre celălalt?

Așadar, romanul primei perechi evoluează frenetic și pasional, al celei de-a doua - lent și precaut.

Unul crede că dragostea este o știință și că ”principalul e să-i cunoști zonele erogene”. Celălalt la început se teme să sufle spre ea, însă în rezultat, pentru că i-a fost refuzată intimitatea, o numește ”creatură insensibilă” și provoacă o isterie respingătoare, după care toate par distruse definitiv.

Așadar, o pereche se simte bine și este fericită, alta – rupe relația, unde mai pui că familia ei intenționează să plece în Israel. După care Mașa îl vizitează la o vilă pustie, în construcție – acolo, unde a avut loc nereușita încercare de intimitate, – și îi povestește istoria sa amară. Înțelegem că în timp ce era în clasele mari ea a fost violată de trei indivizi odată, de aceea îi este frică de intimitate. Dar survine punctul culminant – ei se împacă și ea îi spune: ”Sașa, eu nu voi pleca de la tine”.

Deci, amorezul norocos, care susținea că sexul este mai important decît dragostea, se însoară cu nepoata generalului.

Iar Sașa între timp ia apărarea iubitei sale și a familiei ei, amenințate la telefon de un antisemit necunoscut. Acest război telefonic îl sleiește de puteri.

Totuși, eroina pleacă. În ajun, mama ei îi spune lui Sașa: Crede-mă, în viață nu toate se reduce la dragoste. Vei mai avea alte femei, iar de Mașa îți vei aminti ca de prima dragoste romantică, căreia nu i-a fost sortit să devină realitate. În schimb, voi cu Mașa nu veți mai ști nici de pelinci, nici de scandaluri, nici de probleme de trai – pe toate le vei avea cu o altă femeie. Ai în față întreaga viață. Că doar nu o vei iubi mereu pe Mașa…”. La care Sașa obiectează fierbinte: ”O voi iubi mereu!”.

Prietenul lui căsătorit o duce bine, dar e plictisit : de sexul frenetic, ”bazat științific” s-a săturat repede, și este gata pentru noi aventuri, iar în ”propriul mausoleu”, cum zice chiar el, nu vrea să revină. Sașa îi duce dorul Mașei, care a plecat. Dar se vede că dorul lui nu va dura. Băieții au cheile unui apartament gol, iar în față – o viață întreagă.

Dacă povestea devine realitate

În viața fiecărui om există o istorie romantică, în care totul este la limită, la nota maximă și pare că această tensiune, profunzime și acuitate a simțurilor va dura veșnic. După care acest val înalt se retrage și lasă în loc doar o amintire gingașă și tandră a primei iubiri.

Al doilea film cu o denumire asemănătoare – ”Despre dragoste” (regizor Vladimir Bortco) – a fost turnat în zilele noastre. După vizionarea lui înțelegi cum s-au schimbat toate în acești ani, și cum toate-s neschimbate. Acest film este comparat cu ”Anna Carenina” modernă și chiar există o anumită asemănare.

Eroul principal este un bancher de succes (posibil, acesta ar putea fi unul dintre eroii precedentei pelicule cinematografice despre studenții anilor 90, după 30 de ani). Este căsătorit demult și definitiv. Dar se vede că fericire deplină în familia aparent prosperă nu există. ”Eu Joc rolul soției. Iar soția este un animăluț de companie, care uneori este scos în lume pentru a-și demonstra exteriorul”, așa se autocaracterizează soția acestuia.

În paralel, spectatorul cunoaște viața unui alt cuplu. Eroina principală - o traducătoare din chineză – este căsătorită, s-ar părea din dragoste – cel puțin, în relațiile conjugale există o pasiune senzuală. Dar iată că cu soțul nu toate merg ușor. Din spusele ei, familia este un contract, iar dragostea – principalul lui punct. Noțiunea ”contract”, dacă este vorba de o materie așa de fină ca dragostea, a devenit posibilă anume în timpul acesta și aici este unul dintre momentele care diferențiază filmul din anii 90 de cel din vremurile noastre. De altfel, ulterior rezultă că nici eroina noastră romantică nu este prea mulțumită de viață. Iată ce-i spune ea prietenei apropiate :

”- Sexul este indicele de bază !

- Nu pentru mine.

- Da, ai dreptate: paralele. Însă cu el tu nu le vei vedea încă mult timp.

- … nici asta nu e principalul.

- Da ce? Povestea?

- Prințul.

- Pe cal alb?”.

Reiese că și ea, ca majoritatea fetelor tinere, are un vis irealizabil: un Prinț. Acela, care va veni pe un cal alb, îi va rezolva toate problemele și o va duce într-o poveste. Drept că, cu anii, ca regulă, acest vis trece. În cazul ei – nu a trecut.

Și viața îi îndeplinește dorința în mod uimitor. (Cum să nu ne amintim, dar, de Lev Tolstoi cu ”Anna Carenina” lui – ”Veșnica greșeală a oamenilor. Care cred că fericirea este îndeplinirea dorinței”). ”Prințul din poveste” apare. Deși ea nu-l acceptă din prima și la început se împotrivește în fel și chip prezenței lui în viața ei, totuși un sentiment nou o copleșește definitiv.

Și eroul principal al filmului nu dintr-o dată primește o altă femeie în viața sa. Poate e o simplă aventură? Dorința unei singure întrevederi? Să-și consolideze intențiile îl ajută prietenul și ajutorul în afaceri: ”Iat-o, viața. Ia-o! La ce bun atunci ai mai absolvit două universități, după care ai supraviețuit ca un ilegalist în anii 90, și te opintești acum? Ce ai mai văzut, în afară de hîrtii și avioane?”.

Și eroul principal – tot el ”Prințul din poveste” - îi dă dreptate: ”Tot ce am făcut, am făcut pentru a reveni la povestea din copilărie. Dar pe măsură ce munceam la greu, mă îndepărtam de această poveste. Procente, cotare de acțiuni, fuchere…”.

Frumoasa traducătore din chineză, senzuală, plastică, fremătătoare, îl poate întoarce în poveste, crede el. Și un timp oarecare ei chiar trăiesc ca în poveste. Numai iubire. Numai trandafiri și șampanie în localuri rafinate.

Dar pe urmă el tot mai des se reține după lucru, este evident deranjat de apelurile ei dese, aparițiile în fața oficiului, rugămințile și pledoariile ei. După care înțelege, că acasă se simte mult mai comod, confortabil și vesel, alături de soția care îmbătrînește, dar este apropiată, de copilul cu care se poate juca, de prietenul cu care poate privi un meci televizat și bea o bere. Iar rendez-vous-urile romantice și dorite se transformă într-o grea încercare. Și iar facem o paralelă cu romanul lui Tolstoi: ”…distracția nevinovată a alegerii și acea iubire întunecată, grea, la care el trebuie să revină, l-au uimit pe Vronschii prin contrastul lor”.

Iată ce spune femeia despre visul său realizat și dragostea, s-ar părea, împărtășită: ”De unde și ce este această dragoste neînțeleasă? Iată stă în fața ta un străin, unde mai pui – nu cel mai bun reprezentant al omenirii. Și te simți îngrozită, că dacă Doamne ferește va fi nevoie, vei jertfi de dragul lui nu numai viața ta, dar și pe a altora”.

Dar, spre deosebire de eroina lui Tolstoi, eroina noastră nu se aruncă sub tren. Din contra, ea folosește toate avantajele iubitei ”Prințului din poveste”: el îi dăruiește un salon de frumusețe propriu și ea devine femeie de afaceri. Dar e fericită oare? Reieșind din monologul ei - nu prea: ”Nu înțeleg ce mă supără mai tare – că nu există antidot pentru această dragoste nebună, ori că nu are putere asupra mea… Poate este un om rău, dar îl iubesc și nu pot face nimic cu asta… Dragostea este o aiureală, o boală…”.

Așadar, pasiunea romantică și farmecul de basm devine ”aiureală, boală și nebunie”, o dependență umilitoare și soarta distrusă a patru persoane.

În schimb – cu o bunăstare financiară totală:

”- Prințul s-a dus, a venit bancherul…

- Crede-mă, asta e mai sigur”.

Ne-am dezvățat să iubim?

Filmul repetă adesea ideea că familia este un contract privind obligațiunile reciproce ale celor doi parteneri Cunoscutul scriitor rus Iurii Poleacov crede că în societatea contemporană amilia s-a transformat într-un fel de business-proiect: ”În familie omul este la vedere ca peștele în acvariu. Dacă pentru el banii contează cel mai mult, atunci oamenii, inclusiv soțiile și copiii, se reduc la investiții și obținerea de profit. Pentru el familia, chiar dacă înconjori conacul cu icoanele lui Petru și Fevronia în picioare, nu este un mic templu, ci un club de relaxare acasă. Uneori, cu elementele unui bordel scump. Dacă personalul familiei nu s-a isprăvit cu funcțiile de așternut și naștere a copiilor, el poate fi concediat fără achitarea indemnizației și înlocuit cu altul. Că doar a crescut o generație întreagă de tinere, gata să ofere servicii matrimoniale costisitoare. Serviciul căsătoriei pentru domnii înstăriți”.

Îl susține scriitoarea și publicista Iulia Șuliț : ”Descoperirea mea cea mai groaznică din ultimul timp este că oamenii nu știu să iubească. Nici pe sine, nici pe alții… Toți așteaptă niște fluturași în stomac. Dacă ei există, iubesc, dacă fluturașii au zburat, dragostea este uitată momentan… Ești iubit dacă ești frumos, tînăr, proaspăt și voinic. Imediat ce ai slăbit, te-ai îmbolnăvit sau speriat, ești părăsit.

Se spune că familia este locul unde stă Puterea. Da, dar numai dacă ești primit acolo chiar dacă ești slab, dacă ești sprijinit, apărat, dacă îți este împărtășită durerea și bucuria. Dar dacă numai bucuria? Iar dacă durerea nimeni nu vrea să o aline, este oare o asemenea familie locul Puterii sau este locul în care primești lovitura de grație?

Familia este locul în care trebuie să te simți în siguranță. Locul în care ești așteptat și acceptat. Acolo ai oameni care nu-ți întorc spatele cu prima ocazie, nu te părăsesc și nu te trădează, ci devin mai apropiați, pentru a te susține în caz că tu nu te mai ții pe picioarele șubrede...

Iubește acela care tace despre dragostea sa. Iubește acela care creează dragostea. Iubește acela care este mereu alături dacă ți-e rău, pentru a împărți cu tine aceeași soartă. Iubește acela care nu se teme să devină mai slab pentru a-ți da ție o parte din Puterea sa, dacă e nevoie. Iubește acela care nu va permite să fii obijduit, te va apăra și nu va fi indiferent față de lacrimile tale. Iubește acela care este gata să-și calce orgoliul și să te audă, să te înțeleagă. Nu cel care se îndărătnicește să-și demonstreze dreptatea. Unde este orgoliu, nu există dragoste…

Oamenii nu știu să iubească. Au renunțat la această calitate. Însă taina este că oricum va trebui să treci prin poarta catharsisului, pentru ca să-ți apreciezi corect alegerea. De aceea, învață să iubești nu în vorbe, dar în fapte”.

Locul puterii

Și totuși, există acel loc al puterii, numit dragoste. Doar că îl găsești mai rar. Doar că îi este foarte greu să răzbată prin grosimea cotidianului, prin depunerile de egoism, prin betonul indiferenței. El există, este în fiecare dintre noi! Trebuie doar să știi să-l vezi și să cultivi grijuliu această mlădiță, fără a-i permite să se ofilească și să moară. Și, vorba licuriciului Mitea din romanul lui Pelevin ”Viața insectelor”, ”Dacă în jurul tău este o beznă, nu căuta o sursă de lumină – devino tu însuți lumină”.

De Anul Nou, așteptăm minuni și îndeplinirea dorințelor. Dar poate e timpul să începem noi înșine să facem minuni, să devenim magicienii propriei sorți? Și, în așteptarea prinților și prințeselor din povești, să nu ratăm apariția lor? Cel care este mereu alături, care îți spune de obicei ”pune-ți căciula” sau ”spăl eu vesela”, sau ”îmbracă geaca mea”, sau ”ajungi – telefonează-mă”, ne spune în acest fel că ne iubește, iar noi nu observăm asta…

Și fiți cu adevărat fericiți și iubiți! Și nu doar cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Svetlana Derevscicova

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Mai multe

Sondaj Toate

load