Golgota și Învierea. Măreția drumului Fiului lui Dumnezeu

Paștele și Răstignirea lui Hristos, după care a urmat Învierea Fiului lui Dumnezeu, este cea mai mare sărbătoare a tuturor creștinilor.

Aceste zile noi le respectăm de mai bine de două mii de ani. Le respectăm, mergem la biserică, apoi la cimitir, unde îi pomenim pe străbunii noștri, care la fel au respectat aceste zile mărețe.

Timpul cel mai important pentru creștini

Cunoaștem multe despre cea mai importantă sărbătoare creștină, nu vom repovesti istoria ei. Azi vom încerca să cugetăm asupra unor momente morale ale acestor zile extrem de importante pentru întreaga lume creștină și pentru toată turma lui Hristos. Pentru toți cei care cred că El a fost și într-o zi va reveni în toată slava la oile sale păcătoase și rătăcite, căci El este Păstorul sacru și Cuvîntul care a întemeiat Cerul!

Iată ce spuneau sfinții părinți despre Golgota și Înviere.

«De dragul unei oi pierdute, generozitatea Te-a atras în sălașul morților, și Tu ai scos-o din sfera morții care nu a îndrăznit să Te contrazică ». Venerabilul Efraim Sirul. Creații. Despre smerenie și trufie . (28, 143).

«(Domnul), devenind răscumpărarea morții noastre, prin Învierea sa a dezlegat nodurile morții, și prin Înălțarea Sa a trasat calea spre cer pentru orice făptură ». Sf. Grigorie de Nyssa.

«Măreața Înviere a lui Hristos este învierea noastră, care imaginar se face și se manifestă în noi, uciși de păcat, prin Învierea lui Hristos, cum zice imnul bisericesc pe care deseori îl intonăm: «După ce am văzut Învierea lui Hristos (în noi înșine) să ne închinăm Domnului nostru Isus Hristos, unicul fără de păcat». Hristos niciodată nu a căzut în păcat și nu s-a schimbat în slava Sa». (Cuvinte. Venerabilul Simeon Noul Teolog (60, 255–257).

«El a înviat și a rupt nodurile morții, și ne-a înviat pe noi și a rupt plasa păcatelor noastre ». Sf. Ioann Gură de Aur. Predica Sf. Grigorie cel Mare, Iluministul, Mare Preot al Dumnezeului nostru (37, 824).

După Golgota

Răstignirea lui Hristos este cea mai mare tragedie și cea mai importantă taină, care a crescut ”prin mărăcini spre stele”.

Răstignirea lui Hristos a împărțit lumea în ceea ce a fost înainte și ceea ce este după. Fiul lui Dumnezeu nu a fost primit de o anumită parte a omenirii, - mică, dar destul de agresivă. Evenimentul acela a fost o crimă, un act în care forțele haosului sacru au atacat lumea Dragostei și Ordinii, omenirea și cei care au condus-o spre acest mare păcat au trecut linia și după ea a început teritoriul neîntoarcerii, în care domnește răul total, și unde nu există nici cruțare, nici iertare. Dar a avut loc o mare revelație a istoriei. Învierea lui Hristos.

Aici totul este foarte clar, și sursa distrugerii sacre este determinată. Dar cine conducea lumea? Da, un alt fiu al universului – fiul întunericului. Elena Blavatscaia scrie în «Isis demascată» că diavolul este o formă a rătăcirilor noastre, dar ea însăși fiind o rătăcită, ne dezorientează. Cel mai periculos este să lipsești lumea de înțelegerea esențială a răului ca sursă autosuficientă și forță totală puternică. Așa noi nu facem bine și ne asemănăm unor struți cu capul în nisip, care nu văd răul universal. Să nu-l vezi – nu înseamnă să eviți impactul lui, căci el este, și dacă noi nu-l vedem – este doar nenorocirea noastră și meritul lui.

Dar după moartea lui Hristos , după Golgota lumea s-a schimbat și a demonstrat chipul răului total, care deformează civilizația noastră. De la răstignire, tot ce era ascuns a devenit evident, a început o nouă numărătoare a timpului. A timpului din urmă, căci toate cărțile-s pe masă, toți jucătorii și-au stabilit mizele, totul este developat și desemnat în aspect moral-esențial, mai exact – ontologic. «Timp nu va mai fi», – spune îngerul Apocalipsei în Revelații (10:6).

Această stare pre-eternă este apariția chipului întunericului în timpurile pre-eterne. Realitățile lumii în care este răstignit Domnul , trimisul Dumnezeului cel Mare. Crucea răstignirii este numită arborele vieții, dar ea a devenit axa morții, vasul s-a oprit și timpul as trecut într-o altă esență, o altă lume a străbătut prin canavaua spațiului și l-a înghițit l-a le Dumnezeul nostru. Revenirea lui Dumnezeu va fi în același timp și nimicirea acestei lumi vestejite în păcat , care a devenit reflectarea unei realități străine și a infernului total și suprem. Viitorul va fi judecata lui Dumnezeu pentru Fiul Său, judecata de apoi și clipa în care se va rupe canavaua spațiului și se vor adeveri spusele: «Cunoașteți, aproape, la ușă; adevăr vă spun; nu va trece această generație și toate acestea vor fi», – așa a spus Fiul Omului în Evanghelia după Matei (Matei 24:33–34), așa le va spune în viitor Mîntuitorul contemporanilor săi, care au uitat morala lui Hristos .

Toată lumea va da seama

Ala dar, Hristos. Învățătura lui, manifestarea supremă a moralei divine din vremile lui Iosif, Moise, Zoroastru au înțeles-o primii creștini.

Faptul că nu toată lumea a înțeles învățătura Fiului lui Dumnezeu este tragedia antichității, dar și a lumii noastre. Tragedie vieții pămîntești a lui Hristos. Azi forțele lumii subversive încearcă să schimonosească chipul Fiului lui Dumnezeu. Căci azi în ticăloasa Evanghelie a lui Iuda, apărută nu se știe de unde, ei scriu că Fiul Domnului a cerut el însuși să fie profanat și trimis pe cruce.

Ce rău: să pui păcatul tău, păcatul sărutului lui Iuda pe chipul luminat al unui martir nevinovat, care îl întreba de Dumnezeu: «De ce, Doamne, îmi trimiți aceste chinuri?» El avea trup și ca orice om cu trup suferea și simțea durerea. Iar cel care l-a trimis la moarte, reiese, a făcut un bine și a făcut ce era predestinat…

Iuda este trădătorul și în același timp elevul lui Hristos ! Cum se putea? Da, așa a fost, a făcut-o unul din cei 12 apostoli. Însă locul lui la Judecata Divină, totuși, nu va fi liber. Sa va găsi acolo loc și pentru toți adepții lui, de la saduchei la romani și farisei. Vor da seama și acei «amatori de adevăr», care pentru a fi pe placul conducătorilor bogați ai Romei imperiale au indicat o altă esență a venirii Fiului lui Dumnezeu. Care au uitat sau nu au cunoscut predestinarea. «O mare taină îți voi deschide ... / dacă îl vei găsi, – vei trăi prin el». Asta i-a spus Atrahasis-Noe lui Ghilgameș, încă vechiul epos sumerian - acadianc a prezis viitoarele vremi ale lui Hristos

Milenii după potop omul căuta și nu știa cum să se salveze. Dar El a venit. Iar noi L-am trimis pe eșafod. Am uitat cea prezis Vechiul Testament, dar și cuvintele altor profeți, de la Valaam la Zoroastru.

În profetul biblic Valaam mulți cercetători văd chipul schimbat al profetului zoroastrian Zarathushtra . Posibil. Dar acum contează cuvintele lui. Predicția sa face parte din profețiile Vechiului Testament despre Hristos: «Îl văd, dar încă nu azi; Îl văd, dar nu aproape. O stea se ridică din Iacov și un sceptru din Israel, și învinge pe prinții Moabului și-i zdrobește pe fiii lui Set » — ( Vechiul Testament. 24:17).

Ce-a fost predestinat s-a adeverit

Acestea-s cuvintele le lui Valaam, care privea poporul evreu de pe munte, despre «Descendentul» acestui popor (mesia), numit «stea» și «sceptru». Valaam prezice zdrobirea prinților Moabului și a urmașilor lui Set, adică zdrobirea forțelor răului, care atacă Împărăția lui Mesia. Într-adevăr, seamănă cu ceea ce le spunea ucenicilor Zarathushtra . Ce spunea vechea «Carte a lui Zardusht», foarte populară în primele secole ale erei noastre. Ce spunea «Evanghelia Arabă a Copilăriei lui Hristos ». Despre aceste lucrări a scris marele nostru compatriot Mircea Eliade, care spunea că primul care a proclamat ideea Învierii din morți și a Învierii tuturor a fost profetul Zarathushtra.

Legătura lui Hristos, a apariției Sale cu prezicerile lui Zarathushtra și tradiția magilor, din care își are izvorul, este confirmată de manuscrisul grecesc din sec. XI, care conține textul Menaionului, citat de filozoful și istoricul religiilor Boris Cuznețov, care a studiat religia Bon (religia profetului tibetan Shenrab, apropiată de mazdaism). Cuznețov scrie că în acel text se spune: «În această zi , 25 decembrie, închinarea magilor. Pe atunci un oarecare Valaam din țara perșilor s-a agitat și a început să prorocească… că va răsări o stea… va ajunge la trei magi – împărați persani, și ei așteptau să vadă steaua lui Hristos, pentru că ea nu avea orbita ca alte stele de la est spre vest, da spre nord. Știind că steaua înseamnă nașterea marelui împărat, ei au mers după stea, și steaua s-a oprit deasupra peșterii în care s-a născut un prunc ».

Așa s-a îndeplinit prezicerea. «Îngeri care au părăsit gloata», – spune Clement din Alexandria în interpretările sale despre Enoh. Așa se manifestă istoria prin cei care, în întrupare, primind șansa de a continua măreața misiune a Fiului Omului, cum se auto-întitula chiar El, au denaturat ideea Sa și astfel au pierdut tot ce este sacru. Așa aleșii au devenit sortiții Judecății Supreme a Domnului, căci «orice făptură și-a pervertit calea pe pămînt», spune Geneza (6:12).

Vedem la Sf. Petru: «Dumnezeu n-a cruțat îngerii păcătoși, dar i-a legat cu nodul întunericului din iad și le-a dat să respecte judecata » (2 Pet. 2:4). De ce este posibil asta, căci anticii știau că e mare păcatul să-l minți de Dumnezeu, și nu are iertare. El nu poate fi spălat, căci s-a spus: «Îngerii... care și-au părăsit locuința vor sta veșnic legați în întuneric, în așteptarea judecății de apoi ». Așa scrie autorul anonim al «Epistolelor lui Iuda», dar e scurt veacul acestora. Dar lumea nu ține minte, și ca un prunc nerezonabil care nu știe ce face în fantasmele distorsiunilor proprii și ale voinței lui Dumnezeu. A voinței și a cuvintelor Lui pre-veșnice.

Adevărata teofanie

Căutătorii de aur se înmulțesc și se reproduc. Himera crește. Predica este distorsionată. La fel și chipul Fiului lui Dumnezeu. O ramură, care a format învățătura ortodoxă a lui Hristos, ajunsă la noi, alta – de la apostolul Pavel, care a format învățătura despre învierea Fiului lui Dumnezeu. Evident, aceasta era ramura mai pozitivă, căci ea recunoștea învierea și deci – nemurirea, înseamnă că ea în Hristos îl vedea pe Dumnezeu, adică Fiul lui Dumnezeu de aceeași ființă cu tatăl său.

Noi desigur ne închinăm în fața Sf. Pavel, deși înțelegem că el nu putea evita multe tentații. Principalul – să ținem minte cultele antice ale Mediteranei și influența lor asupra rațiunii oamenilor. Învierea Domnului a existat și la antici: Adonis, Dumuzi, Tammus, etc.

Dar aici e altceva! Aici e revelația reală a Fiului lui Dumnezeu către lume. Noi trebuie să înțelegem, că nu mai este o simplă mitologemă a cultelor agricole «Recoltarea fructelor coapte înseamnă uciderea lui Adonis» a spus istoricul din Roma antică Ammianus Marcellinus, unde Dumnezeul trimis de natură, conform lui Ieronim, moare în bob, dar reînvie în spic. Aici totul e mult mai complicat. Aici e ultima apariție a Fiului lui Dumnezeu , trimis omenirii păcătoase, și această omenire îl trimite pe eșafod. Nu mai avem aici suferințele mitologice ale preoților mediteraneeni cu alegoriile lor naturale. Este uciderea reală a trimisului Domnului, a Fiului lui Dumnezeu. Și doar Învierea aduce bucuria speranței pentru lumea rătăcită în păcate.

Învierea Fiului lui Dumnezeu este și învierea Fiului Omului, anume așa îl numesc mulți părinți ai credinței creștine. Este manifestarea celui mai înalt mister al lumii. O adevărată teofanie creștină!

E de menționat, că însuși Hristos se numea Fiul Omului, nu Fiul lui Dumnezeu. Papa Benedict ХVI, în lume Joseph Ratzinger, scrie în acest context: «Fiul Omului , această îmbinare tainică de cuvinte, Isus o folosea deseori vorbind despre sine însuși. Doar în Evanghelia după Marcu această îmbinare de cuvinte apare în gura lui Hristos de 14 ori. În general, în Noul Testament cuvintele «Fiul Omului» răsună numai din gura lui Hristos, cu o singură excepție: muribundului Ștefan i-a fost dat să vadă cerurile deschise : «...iată, eu văd cerurile deschise și pe Fiul Omului care stă în dreapta lui Dumnezeu » ( 7:56). În clipa morții, Ștefan vede ceea ce a prezis Isus în timpul judecății, în fața sanhedrinului : «Îl veți vedea pe Fiul Omului în dreapta Puterii și venind pe norii cerești» (14:62). În acest sens, Ștefan citează spusele lui Isus, realitatea cărora i-a fost dat să o vadă în chinurile de moarte».

Așa dar, odată, acum două mii de ani, a venit pe calea suferințelor Fiul lui Dumnezeu, Fiul Omului. El s-a născut din Maria și Dumnezeu prin minune, căci mama era fecioară, lucru pe care azi încearcă să-l distorsioneze, să-l respingă mințile murdare, trimișii elitei negre a lumii și ai cneazului acelei lumi, incapabili să creadă și deci să înțeleagă această minune. Tremuri dacă înțelegi provocarea aruncată lui Dumnezeu de acești oameni, adevărați demoni. Dacă înțelegi amploarea distorsionării adevăratei istorii . Esența revelației, Botezului și Învierii Domnului. Atunci înțelegi definitiv esența tragediei descrise de Fericitul Teofilact al Bulgariei: «Fiice ale Ierusalimului! Nu mă bociți pe Mine, dar bociți-vă pe voi și pe copiii voștri, căci dacă fac asta cu un copac verde, ce va fi cu cel uscat » (Evanghelia după Luca, 23:28).

Dar noi știm că răstignirea Sa a devenit clipa crucială în istoria neamului omenesc. Golgota și drumul strădaniilor trimisului cerurilor au șters calea parcursă de omenire. Dar ne-au dat speranța că nu suntem singuri pe lume, că ne țin minte și au grijă de noi forțele supreme ale Cosmosului infinit. Că după sosirea Mîntuitorului, prezisă de profeți, după răstignirea și învierea Sa, lumea a căpătat un nou chip. El a fost ultima jertfă, care a șters păcatele omului și i-a dat speranța Învierii tuturor, căci omul creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu va fi asemenea Fiului Său în actul suprem al Învierii escatologice, care este aproape deja, la ușă.

Iată esența Învierii pentru lumea și timpul nostru, căci aceasta este realitatea viitorului. Aceasta este Golgota Supremă a lumii noastre. Care provine din acea Golgotă, pe care noi trebuie să o onorăm și să o ținem minte, căci: «În această Mare Zi Hristos este chemat din morții cu care s-a asemănat. În această zi El a învins moartea, a zdrobit lacătele iadului întunecat și a dăruit sufletelor libertatea. În această zi, ridicat din sicriu, El s-a arătat oamenilor pentru care s-a născut, a murit și a înviat din morți, pentru ca noi, renăscuți și scăpați de moarte, să înviem odată cu El. În această zi luminoasă și măreață, chipul îngeresc este plin de bucurie și cîntă imnul victoriei ». Așa a spus și ne-a poruncit Sf. Grigorie Teologul.

Veaceslav Matveev