X 
Transnistria stiri: 1392
Eurovision stiri: 502

Elena Voloșanca și paginile necunoscute din istoria Moldovei. Partea a V-a

27 iul. 2020,, 18:02   Analitică
12188 1

Pe om îl determină timpul în care i-a fost dat să se nască, țara și plaiul pe care i-a fost dat să crească și personalitatea lui, totalitatea viziunilor, ideilor și a impulsurilor volitive spirituale ale lui. Pentru a stabili aceste puncte semnificative din viața eroinei populare a Moldovei, principesei moldovene Elena lui Ștefan, devenită Mare Ducesă de Tver și prințesă de Moscova, soția prințului Ivan cel Tînăr, să încercăm a înțelege acel tezaur spiritual, totalitatea ideilor care au format lumea ei interioară.

Toate acestea ne vor permite apoi să determinăm totalitatea viziunilor ducesei Elena, diferite de viziunile elitei îndepărtatei Moscovia. Ce anume a permis, pe de o parte, elitei patriarhale a preoțimii moscovite să o condamne ca pe o apărătoare a ereziei, iar de pe alta – ce l-a făcut pe poporul rus din îndepărtata Moscovie să o mitologizeze și să o păstreze în memoria poporului ca pe o eroină sacră, o conducătoare înțeleaptă, ca pe o apărătoare a drepturilor celor defavorizați, adică, ca pe un personaj istoric, care în folclor, în poveștile și legendele medievale a devenit bastion al credinței adevărate, a cunoașterii adevărate, a înțelegerii adevărate a binelui.

Crescută după tradițiile străvechi

Viața Elenei Voloșanca, originile ei, educația, conștiința de sine și cultura ține neîntrerupt de societatea moldovenească, de viața elitei moldovenești și a poporului simplu. Principesa era o persoană foarte cultă, căci provenea dintr-un stat destul de dezvoltat din punct de vedere al culturii. Tatăl ei, Ștefan Cel Mare, a știut să continue cauza strămoșilor săi Mușatini și să facă dintr-un mic principat unul dintre cele mai puternice state ale Europei de Est.

De facto, la acel moment acesta era ultimul stat ortodox liber, care devenise pentru mulți ani bastionul Europei și a lumii creștine. Domnitorul Ștefan nu doar a condus Moldova, armata și aparatul ei administrativ, el chiar l-a transformat în cel mai reușit mod.


Ca și orice alt stat medieval, principatul Moldovei se baza pe structurile sale feodale și pe armată. Reformele lui Ștefan cel Mare s-au bazat pe răzeși. Această pătură socială a agricultorilor liberi era compusă din țărani liberi, formați în urma destrămărilor comunităților valahe.

Desigur, spiritul liber al răzeșilor moldoveni nu putea să nu influențeze conștiința de sine, traiul și cultura statului medieval moldovenesc. Dar acest spirit dornic de libertate nu era caracteristic doar răzeșilor. Poporul moldovenesc din vechime avea tendința spre libertate.

Secole în șir populația medievală moldovenească a păstrat tradițiile și obiceiurile sacre. Ele erau alimentate de folclorul bogat, de bogăția cunoștințelor mistice și mitologice. Anume pe aceste vechi tradiții ale moldovenilor, răsădite în solul creștin cu multitudinea ideilor gnostice și dualiste, s-a format lumea spirituală a poporului nostru. Anume ele au influențat formarea tinerei principese Elena.

Dar nu numai ortodoxia și tradițiile locale, dar și cultele și ritualurile i-au format viziunile și lumea interioară. Aici, la poalele Carpaților, în Codrii umbroși, se păstrau și multe alte misterii și tradiții sacre. Apropierea Moldovei de centrele renașterii europene, comunitatea limbii și culturii romane a devenit una dintre caracteristicile atmosferei care domnea în principatul Moldovei pe timpul lui Ștefan cel Mare.

În mare parte, tradițiile moldovenilor au fost influențate de factorul aflării pe aceste locuri a bogomililor veniți din Balcani. Despre aceasta au scris încă în perioada sovietică unii istorici ai evului mediu. Bogomilii au devenit axa acelor viziuni mistico-gnostice, pe care Elena Voloșanca le-a însușit. Dualismul mistic, care susținea separarea binelui de rău, în regiunile balcanice și dunărene a fost propriu bulgarilor-pomaci.

Este interesant faptul că în credințele lor era prezentă influența iraniană, zoroastriană. Existența a doi zei, un tablou foarte specific al creării lumii, diferit de istorisirea biblică, ne permit să vorbim despre faptul că în vechea lume tracă exista un centru sacru și el s-a păstrat prin retragerea spre nord, spre Carpați și Nistru. Acest centru a mai existat aici timp de multe secole ale Evului Mediu dezvoltat.

Ce sistem de credințe a format această spiritualitate profundă? Bulgarii-pomaci, care au pătruns în principatul moldovenesc după distrugerea bogomililor în Bulgaria, au adus cu sine cunoștințe mitologice și sacrale interesante. Spre exemplu, în culegerea de cîntece și legende «Веда словена», editată de folcloristul și istoricul sîrbo-bosniac Ștefan Vercovici, se vornește despre țarul Eme. Tot el Ymir și Yima Khshaeta. Cunoscutul cercetător al păgînismului Alexandr Asov scrie: ”Bohmir mai era numit și Dumnezeul Ymir, Ymir cel Bun (în "Cartea lui Veles" și în "Edde"scandinav), împăratul Eme (în "Vedele slavilor"), Yima Hshaita (în "Avest"), Yama(în "Vedele Indiei"), Yuem (în China), Jem shid (în ”Cartea regilor" sau "Numele Shah " de Ferdowsi), Chim-bulat (în tradițiile de pe Volga și mai ales a celor din Mari). Numele lui era cunoscut în Africa (Yman, Oman), Europa Occidentală (Kimer), Asia Mică (biblicul Homer), Nordul Extrem al Rusiei (Yamal) și în Siberia (Omal). Inițial, numele acestui patriarh era pronunțat ca [H'm'], și însemna "cam"- șaman ("kamla"). Primul sunet se pronunță moale, ca "г"în Rusia de sud, al doilea – ca un "м"palatalizat. Alte nume au derivat din cel inițial, conform legilor etimologiei. Slavii îl numeau țarul Eme, dar și, în "Cartea lui veles", Bohmir (adică zeul-șaman) și Blagomir (șamanul bun). O mare taină acoperă acest chip. El mai că este numit Creatorul Lumii, ba zeul Morții, ba – primul rege-preot, fiul și Strămoșul lui Dumnezeu”.

Iată cum spune Yima despre sine în marea operă iraniană ”Shah-nama”:

"Destinul meu este să domnesc peste Univers.

Am făptuit multe lucruri strălucite.

Eu primul am aprins lumina dătătoare de viață

A artei și cunoașterii, nu există altul ca mine!".

Cercul solar

În legendele moldovenești, în mitologia antică moldovenească acest rege întruchipează regele-Soare. Acest chip mitic este reprezentat pe larg în tradiția poveștilor, miturilor moldovenești, în care se vede mitologema solară clară. În tradiția moldovenească cultele solare au format mult timp un aspect important al moștenirii spirituale. Motivele solare existau nu doar în povești și mituri, dar și în folclor, în simbolica agrară și arhitecturală, în împodobirea pietrelor funerare etc.

Se crede că cultele solare universale au fost caracteristice întregii omeniri. Însă Europa arhaică și cea medievală le-a păstrat. Ele pot fi văzute chiar și în ortodoxie și în tradiția masonică. Și în Moldova, și în Europa întreagă, există aceste tradiții foarte vechi, deoarece miturile și legendele solare reprezintă cea de-a doua etapă a dezvoltării cunoașterii mitologice, a folclorului antic, a doua etapă a dezvoltării tradiției sacre.

Trecerea de la cultul Creatorului la cultul Zeului Fertilizator s-a produs milenii înainte de era noastră, anume fertilizatorul este una dintre formele de percepere simbolului solar. Popoarele antice cunoșteau marea taină că bogăția vine de la Soare și de la Pămîntul-mamă. O cunoșteau și moldovenii.

Aceste chipuri mitologice din tradiția populară moldovenească au fost redate în numeroase simboluri. Unul dintre exemplele cele mai importante, cam tardiv ce-i drept, nu este din vremea Elenei Voloșanca, dar este înscris în simbolica solară a moldovenilor, este cultul florii soarelui din tradițiile agrare ale moldovenilor, căci floarea soarelui este un fel de reflectare a epifaniei solare, o reflectare a fertilizării solare a Pămîntului.

Acest cult s-a extins mult în Moldova. Conform credințelor populare, soarele era ochiul lui Dumnezeu în lumea noastră și se afla într-o poziție privilegiată față de lume. Luna nu avea asemenea caracteristici sacre, căci numai soarele distruge moartea, trece peste perioada tăinuirii nocturne, în care este distrus întunericul și deci – iadul.

Vechile povești

Despre toate cele expuse mai sus povestesc miturile și legendele moldovenești. Acolo găsim noi informații despre timpurile în care întunericul a învăluit planeta și eroul solar a restabilit raiul pămîntesc și a învins forțele răului. Spre exemplu, vechiul basm moldovenesc ”Făt Frumos și Soarele”, transpus literar de scriitorul Grigore Botezatu, povestește despre timpurile în care soarele nu era. ”A fost odată ca niciodată, cînd Soarele nu exista pe lume. Peste tot domnea întunericul beznă, măcar să-l tai cu toporul. Spun moșnegii, că le povesteau străbunii precum că Soarele a fost furat de dragoni și nu știa nimeni unde era ascuns”.

În acest basm este reflectată nu doar tradiția solară a poporului moldovenesc, dar și tradiția moldovenilor de a lupta cu dragonii. Straniu, dar tabloul mitologic al lumii, zoroastrian și de luptă cu dragonii, este legat cu tradiția mitologică moldovenească. Să fie miturile primordiale, ori influența sciților și sarmaților, - nu cunoaștem. Dar știm că Sarmisegetusa – principalul centru militar, religios și politic al Daciei pre-romane, rezidența regilor daci, conține termenul-etnonim ”sarmații”.

În alt loc, în cîntecele moldovenilor, găsim următoarele: „Soarele îl voi trimite în cer, ca să ne dea căldura și lumina sa mulți ani înainte”. Astfel, motivele solare fac parte din tradiția sacră antică, dar și din moștenirea poetico-mitologică a poporului. Toate acestea confirmă tradițiile și ritualurile solare, păstrate de moldoveni de secole.

În acest context putem susține că în tradițiile moldovenilor prevalează ritualurile și miturile solare. Mircea Eliade credea că în Grecia și Roma antică Soarele avea un rol secundar. La Roma, cultele solare au o origine ulterioară. Ritualismul solar s-a consolidat acolo doar în timpul împăraților și sub influența tradițiilor cultului estic al lui Vaal și a zeului Mitra.

La noi, însă, cultul Soarelui chiar era inițial și tradițional. El era de origine autohtonă, desigur, îmbogățit cumva de tradițiile solare estice, în special iraniene. Vom menționa, că în miturile și legendele moldovenești cultul Soarelui mai ține de un arhetip solar important. Acesta a ajuns la noi în chipul eroului solar – călăuza spre lumile spirituale superioare.

Sub influența cui?

Dar legendele moldovenești cunoscute Elenei Voloșanca fac trimitere nu numai la regele iranian antic din Secolul de Aur Yime Vevahvanta, acolo găsim chipul regelui mitologic Traenton , care l-a răzbunat pe Yume și a ucis dragonul, a distrus împărăția milenară a acestuia. În miturile moldovenești - parte semnificativă a tradiției sacre, determinate și ca creație populară, legende, avem și chipul semi-zeului Făr Frumos. Acest erou mitologic moldovenesc are trăsături de luptător contra dragonilor și arhetipuri solare.

Spre exemplu, în povestea ”Făr Frumos și Ileana Cosânzeana, sora soarelui” descoperim o evidentă tradiție de luptă împotriva dragonilor. Eroul principal, care își apără mama și neamul, de fapt – neamul omenesc de forțele întunericului, luptă cu dragonii și îi învinge. O face cu ajutorul Ilenei, care devine apoi soția sa. Toată povestea, mai exact mitul este pătruns de confruntarea cu lumea dragonilor, lumea inumană, rea și întunecată.

Cam același rol, pe care în legendele scandinave îl jucau trolii, în mitologia moldovenească îl joacă dragonii. Ei erau contrapuși omului total și radical, reprezentau manifestarea duală a perceperii lumii, căci erau născuți de un zeu rău și de partea rea a universului.

Pentru studiul nostru este important ceea ce am menționat în studiile precedente, și anume că Elena Voloșanca, acuzată în Moscovia de erezie și sprijinire a ereziarhilor de frunte, avea alte viziuni decît biserica ortodoxă rusă. Viziuni, acumulate acasă, în tradițiile sacre ale poporului moldovenesc.

Chiar dacă strămoșii moldovenilor și a valahilor s-au creștinat devreme, ei aveau numeroase închipuiri religioase pre-creștine. Unul din aspectele importante este dualismul gnostic, probabil care ține de tradiția locală, dar și de influența bogomililor balcanici și a bulgarilor-pomaci. Putem vorbi și despre ecourile misteriilor mitraiste (făcute de adepții zeului Mitra), aduse de imigranți și coloniștii romani. Și la mitraiști, și la bulgarii-pomaci există percepția duală a lumii și a creației. Se vede acolo dualismul total, divizarea lumii în opera forțelor bune, a Dumnezeului bun și a forțelor rele. Vom menționa, că tradiției sacre moldovenești acest dualism îi este caracteristic din vechime, această credință în existența numeroaselor forțe ale binelui și ale răului. Credință, nu admirarea lor. ”Tradițiile religioase moldovenești se caracterizează prin numeroase chipuri demonice. Imaginația țăranului superstițios popula planeta, pădurea, apele cu numeroase ființe fantastice de care depindea bunăstarea familiei. Chipurile demonice moldovenești pot fi împărțite în trei grupuri: spiritele neamului-familiei, spiritele naturii și ființele rele supranaturale”. (”Moldovenii. Schițe de istorie, etnografie, istorie a artei”. Știința, Chișinău, a. 1977, pag.266).

Unde au dispărut spiridușii?

Ce este interesant și important pentru studiul nostru? Spre deosebire de credințele multor altor popoare, spiritualitatea populară moldovenească nu cunoștea spiritele-protectori ai familiei. În Rusia acesta era spiridușul, la bulgari – stopaninul, la nemți – kobaldul. În Țara Moldovei poporul nu știa de asemenea ființe supranaturale. Despre ce vorbește acest lucru? Despre faptul că aici influența creștinismului era cu adevărat mare. Și despre existența viziunilor gnostice dualiste care neagă ființele semi-divine de sorginte demonică. Și încă – despre influența puternică a tradițiilor iraniene și a doctrinelor religioase pătrunse în Moldova.

Vedeți Dvs., tradiția iraniană zoroastriană care a reformat credințele antice, a creat o dualitate totală a binelui și răului și i-a plasat de baricade diferite pe zeii - asura și demonii - devas. Ultimii erau personaje demonice, ființe create de întuneric, din generația inferioară, care s-a răsculat împotriva ordinii inițiale a Zeului Binelui. Spiritele naturale spontane – patronii naturii, pădurilor, apelor, caselor constituiau această clasă a divinităților. Straniu, dar influența antică iraniană a sciților, sarmaților s-a păstrat în Moldova, unde aceste ființe semi-divine nu jucau un rol la fel de important, ca în alte regiuni europene.

Nu vrăjitoare, ci prezicătoare

De aceea, Elena Voloșanca acuzată de erezie și rămasă în memoria poporului rus ca Elena cea Înțeleaptă sau Elena cea Frumoasă - vrăjitoare și magiciană, în realitate nu era. Ea era purtătoarea unor cunoștințe mai vechi, care alimentau și tradiția creștină, și cea iraniană, și cea gnostică Mediterană.

Se știe că Codrii și Carpații au fost un timp îndelungat centrul mistic al valahilor, dar și a magilor uniți nu numai prin rudenia lingvistică și terminologică. Magii Rusiei Antice își aveau centrele anume aici, în pădurile Carpaților și în Codri. Despre asta mărturisesc legendele antice și cele medievale. Unele dintre aceste centre au apucat și Timpurile Noi. Spre exemplu, în Transilvania carpatină, în Ardeal, au existat numeroase legende despre un oarecare protector al Carpaților. Despre un Magician Alb, care împreună cu Taurul Alb păzește aceste meleaguri de rău.

De el țineau scrierile despre un alt vizionar important al Carpaților și a tradiției mistice din vechime – Contele de Saint Germain, considerat moștenitorul cnezatului Transilvania și descendent al cneazului Rakotsi. Despre el a scris savantul ungur Antal Serb în cartea sa mistică ”Magul Alb”. Cercetătoarea Olga Volodarscaia, care împreună cu alți autori a editat cartea despre viața lui Saint Germain, scrie: ”În legendele popoarelor carpatine există ecoul înțelepciunii ezoterice. Popoarele credeau că în zăpezile Carpaților trăiește Marele Mag luminos, căruia i se supun tainele vieții a morții. Pe aceste legende se baza Antal Serb (...). Ashramul Înățătorului Racotsi din Carpați se află în planurile subtile” ( «Trinosofia sacră», Moscova, 1998).

Astfel, popoarele din Carpați știau despre vechiul centru sacru al acestui meleag. Nu e de mirare, căci Carpații și Codrii erau pentru magi un veritabil centru iluminist. Ei păstrau ascunse misteriile antice secole în șir după creștinare. Este interesant că tradiția magilor a fost una premergătoare, ea a propulsat creștinătatea spre schimbarea și salvarea lumii, căci anume magii iranieni au venit să-l cheme pe Fiul lui Dumnezeu la împărăție, preoție și chinuri, lucru despre care a prevenit profetic Zarathushtra.

Același centru, ca cel din Iranul de altă dată, după invazia arabă, s-a păstrat în Carpați și în desișurile tainice ale Codrilor moldovenești. Anume aici a fost ultimul centru inițiatic al tradiției dualiste, dar poate și gnostice, a Europei și Mediteranei europene.

Anume aceste cunoștințe ale Elenei Voloșanca, mama prințului Rusiei Moscovite Dmitrii, fiind neînțelese de ortodoxia moscovită, au fost numite erezie, iar memoria poporului le-a numit prea-înțelepte și a desemnat-o pe principesa Elena ca prototip al Elenei Prea-înțelepte din legendele mitice rusești.

Veaceslav Matveev

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?