Civilizația americană. Reagan și apogeul conservatismului

Civilizația americană. Reagan și apogeul conservatismului

Precedenta noastră publicație din ciclul ”Civilizația americană” a fost consacrată proceselor care aveau loc în politica SUA în anii 60 – 70 ai secolului trecut și felului în care erau erodate pozițiile adepților conservatismului de dreapta. Azi vom vorbi despre aceea cum președintele Ronald Reagan s-a revanșat și pentru un deceniu a transformat America în cel mai puternic stat din lume. 

Din cinematografie – în politică  

După răsturnarea de situație, făcută în Partidul Republican de Henry Kissinger, a apărut posibilitatea infiltrării neotrotskiștilor în partid. Acești băieți din fostele organizații de stînga au schimbat radical imaginea marelui partid vechi al Americii. De la conservatismul rigid, patriotism și tradiționalism, partidul a deviat spre liberalismul radical, iar în alocuțiunile și articolele liderilor lui au apărut note militariste dure. Mai urma o mică revanșă a americanilor de dreapta, crescuți pe ideile lui  Barry Goldwater și Nixon. Vorbim despre epoca de guvernare a lui Ronald Reagan, unul dintre cei mai importanți președinți americani din sec. XX. El a debutat la alegerile din 1968. De atunci acest politician a tot atras atenția publică din SUA. Calea lui Reagan spre politică a fost lungă, dar el a știut să îndreptățească așteptările electoratului său de pe ambele flancuri.   

 Ronald Reagan s-a născut în anul 1911 în orășelul Tampico din Illinois. Tatăl lui era catolic de origine irlandeză și negustor de încălțăminte, mama – protestantă dintr-o familie de emigranți scoțieni. În 1928, Ronald și-a început studiile la colegiul umanitar provincial din Eureka, unde s-a manifestat ca un organizator activ al acțiunilor studențești. După care a fost comentator sportiv NBC. Baritonu-i irepetabil, catifelat, a fost apreciat și el a trecut în California, unde a încheiat un contract cu compania ”Warner brows”. În anul 1937 a început să se filmeze, debutul cinematografic fiind  pelicula  ”Dragostea este în aer”. Pînă la ultimul său film ”Ucigașu” s-a filmat în peste 50 de pelicule cinematografice. Încă de pe atunci se manifesta activ ca persoană publică. În 1947 se află în fruntea sindicatului actorilor, salută alcătuirea ”listelor negre”, în care nimereau actorii și cineaștii care simpatizau comuniștilor. 

”Pe dreapta, mai pe dreapta”

Viziunile politice ale lui Reagan s-au transformat uluitor pe parcursul vieții.  Dacă în prima jumătate a anilor 40 el se considera un democrat liberal, în 1950 a susținu-o pe Helen Douglas, care lupta pentru un loc în senat contra lui Richard Nixon, apoi alegerile din 1952 îl găsesc deja în grupul de susținere  ”Democrații pentru Eisenhower”. Ulterior, Reagan s-a tot mutat spre dreapta. Confirmarea reală a lui Reagan ideii republicane a avut loc în anul 1962. Aceste modificări de viziuni l-au adus pe Reagan la susținătorii înfocați ai lui Barry Goldwater, în 1964. Pe atunci Ronald Reagan era în fruntea comitetului ”Cetățenii pentru Goldwater-Miller în California”, iar în octombrie a aceluiași an el s-a impus pe arena națională cu discursul de susținere a senatorului din Arizona. Acel discurs era plin de idei și declarații de extremă dreaptă și anticomuniste, de aceea el imediat a fost  recunoscut drept un activist republican de dreapta. Analistul și politicianul american D. Browder a numit acel discurs cel mai reușit debut politic după William Brian, care a spart convenția democraților în 1896 cu discursul despre ”crucea de aur”. După eșecul lui Goldwater în alegerile prezidențiale, Reagan a atacat liberalii republicani și a declarat că ”nu vom mai avea candidați care urmăresc aceleași lozinci socialiste, ca și democrații”.

 În acea perioadă Reagan  este observat activ de către mediul de afaceri din California. Grupul de susținere și finanțare a suportat cu greu eșecul idolului său Barry Goldwater și a început să caute o altă figură politică promițătoare. Alegerea a căzut pe Reagan. În scurt timp a fost creat comitetul ”Prietenii lui Ronald Reagan” în frunte cu trei milionari: comerciantul de automobile Holms Tattl, petrolistul Henry Salvatory și președintele companiei ”Union oil”, Albert Rubel. Piter Hannaford, biograful lui Reagan, scria în acest context, că ei au apreciat obiectiv perspectivele lui, căci vedeau în el cel mai eficient propovăduitor al întreprinzătorilor  liberi. Dar înainte de a aspira la Casa Albă, Reagan avea nevoie de o trambulină politică sigură. Pe atunci grupul de susținere a lui Reagan a început să fie ajutat activ de oamenii din anturajul viitorului președinte-republican, Richard Nixon. Spre exemplu, primul ajutor al lui Reagan a devenit  Bob Holdeman, ulterior – consilierul președintelui Nixon. Iar după ce ”Societatea John Birch” l-a susținut pe Reagan, și R. Nixon a trecut oficial de partea lui. În acea perioadă Reagan s-a îndepărtat de lozincile ”marii societăți SUA” și propovăduia o linie mai dură față de organizațiile de stînga și activiștii anti-război.   

Rezultatul s-a făcut simțit la alegerile guvernatorului Californiei în 1967, statul cel mai marte și mai bogat din SUA. Reagan a obținut victoria fiind susținut de toate păturile sociale - de la studenți la întreprinzători. California a fost statul în care mereu s-au poziționat doar politicienii de stînga! 

Pe atunci în SUA  se organizau manifestații active contra războiului din Vietnam și noul guvernator a declarat că  ”este vorba despre o toleranță excesivă a liderilor naționali și a instituțiilor față de tirania gloatei”. Concomitent, a susținut activ reducerea implicării guvernului, - și federal, și californian,- în problemele societății. După venirea la putere a echipei lui Richard Nixon, Reagan a beneficiat de o susținere și mai mare. Atunci a început ascensiunea sa spre culmile puterii, care, în anul 1981, s-a soldat cu intrarea în Casa Albă.  

Pe culme

În 1976 Reagan  luptă în prezidențiale contra lui Gerald Ford, pierde, dar nu cedează și își înaintează candidatura și în 1980. Învinge în 44 de state și devine cel mai în etate președinte al SUA. Cei patru ani de guvernare nereușită a democraților în frunte cu Jimmy Carter au complicat în așa măsură situația, că republicanii de dreapta au depășit rezistența democraților și au învins lejer. Folosindu-se de acutizarea problemelor interne și externe, impozitele în creștere și nemulțumirea generală provocată de înrăutățirea situației economice, Ronald Reagan vine la putere pentru o perioadă îndelungată.     

Anii 80 ai sec. ХХ devin ani de dominație totală a republicanilor, de triumf a programelor lor sociale și de politică externă. Creșterea economică, problemele și prăbușirea URSS, transformarea SUA în unica superputere mondială,- prin asta a fost marcată perioada de guvernare a lui Reagan și succesorul săi Bush Sr. Desigur, a fost apogeul dezvoltării statului, economiei și a mașinii militare americane .  

Liderii sovietici în acea perioadă aveau o atitudine extrem de negativă față de politica SUA. Spre exemplu, Constantin Cernenco, Secretarul general al CC al PCUS, scria: ”… ultimii ani au fost marcați de activizarea bruscă a politicii celor mai agresive forțe ale imperialismului american – politica militarismului deschis, a pretențiilor la dominația globală, împotrivire progresului, încălcare a drepturilor și libertăților popoarelor. Lumea a văzut numeroase exemple de aplicare practică a ei. Invazia în Liban și ocuparea Grenadei, războiul nedeclarat contra Nicaragua, amenințări înpotriva Siriei, transformarea Europei de Vest în teren de lansare a rachetelor nucleare americane contra URSS și aliaților săi”.

În acea perioadă echipa lui Reagan își determinase doctrina strategică în sfera militară și cea de politică externă, strategia confruntării directe dintre SUA și URSS la nivel global și regional. În opinia analiștilor, primii patru ani de guvernare a lui Reagan au fost o balansare la limita războiului. Nou era faptul că administrația Reagan și ministrul apărării, Caspar Wainberger, recunoșteau admisibilitatea unui război nuclear de dragul victoriei în confruntarea cu țările Tratatului de la Varșovia – pe atunci așa se numea Organizația de apărare a țărilor din lagărul socialist.  

Dar pe de altă parte, succesele industriei, economiei americane, sporirea nivelului de trai, reducerea impozitelor au devenit un jalon în dezvoltarea Partidului Republican, în politica lui Ronald Reagan, care a dat Americii un nou stimulent pentru dezvoltare și progres. În lume nu a mai existat altă țară cu o influență totală pe arena internațională, ca SUA în anii 80 ai sec. XX.   

Nu e de mirare, deci, că în acei ani politica lui Reagan era susținută și de alegătorii simpli, și de elitele financiar-economice ale țării.  De aici – pierderea suferită de liderul și candidatul democraților Walter Mondale, care nu a putut contrapune ceva semnificativ politicii republicanilor. În noiembrie 1984, Reagan a fost reales, el a învins în  49 din cele 50 de state. Mondale a învins doar la Minessota natală (3800 voturi) și Columbia. Reagan a obținut un record istoric, 525 voturi, nici un alt candidat la președinția SUA nu a mai avut un asemenea rezultat. 

Victoriareaganomiei

Ce mai putem spune despre epoca guvernării lui Reagan, numită de presa sovietică de atunci  ”reaganomie”? Politica internă a administrației sale se baza pe reducerea programelor sociale și stimularea businessului.  Dezvoltarea economiei – pe reducerea impozitelor. Erau promovate ideile de majorare a cheltuielilor pentru complexul militar și de încetare a intervenției statului în reglementarea afacerilor private.   

În 8 ani inflația s-a redus de la 12,5% (în 1980 ) la 4,5% (în 1988). De la 7,5% la 5,3% a scăzut șomajul, au fost create locuri de muncă pentru 18 mln. persoane. 

Politica economică a lui Reagan se baza pe principiile  ”economiei ofertelor” și era stimulată prin reducerea impozitelor.   

Politica ”pace prin consolidare” a dus, în anii 1981-1985, la o sporire -record a asignațiilor (cu 40%) pentru apărare. Concomitent, au fost reduse bugetele programelor nemilitare, inclusiv a celor federale de educație, programul de cumpărare preferențială a produselor alimentare etc. 

S-a intensificat creșterea PIB, pe parcursul celor opt ani de președinție, creșterea anuală a fost de 3,85%.

Veniturile guvernului s-au redus cu 1%.

În 1988 a fost anulat impozitul pentru venitul neașteptat, ca rezultat a sporit dependența de petrolul străin. 

Se ducea o politică dură de combatere a drogurilor

Desigur, trebuie să menționăm și următoarele. Reagan a acutizat războiul rece, a accelerat  devierea de la politica de destindere începută în 1979, după intrarea trupelor sovietice în Afganistan. A predeterminat construirea masivă a forțelor armate SUA și a aplicat un nou curs față de URSS prin revitalizarea programului bombardierelor B-1, anulat de administrația Carter,și producerea rachetelor MX ”Peacekeeper”.

Reagan, primul președinte american care a vorbit în parlamentul britanic, la 8 iunie 1982, prezicea că  ”marxism-leninismul va fi aruncat la gunoiștea istoriei”. Iar această concluzie și-a bazat-o pe… logica lui Marx: ”În sensul ironic, Carl Marx a avut dreptate. Noi vom fi martorii unei crize revoluționare gigantice, în care cerințele economice  se vor confrunta direct cu cele politice. Însă această criză are loc nu în Occidentul liber, nemarxist, ci acasă la marxism-leninism, în Uniunea Sovietică… Sistemul sovietic supracentralizat canalizează cea mai mare parte a resurselor sale spre producerea unor arme de distrugere. Căderea constantă a indicilor economici pe fundalul creșterii producerii militariste este o povară grea pentru poporul sovietic. Ceea ce vedem noi este o suprastructură politică care nu mai corespunde bazei economice, o societate în care forțele de producere se lovest de obstacolele create de forțele politice”.

Iar în renumitul discurs din 8 martie 1983, adresat asociației naționale a evangheliștilor, Reagan a numit URSS ”imperiul răului”: ”Comunismul este o altă durere, un capitol ciudat în istoria omenirii, ale cărui ultime pagini se citesc în prezent”.

Tot în acest an el a declarat Inițiativa Strategică de apărare (SOI), proiectul de utilizare a sistemelor terestre și cosmice pentru protejarea SUA de atacul cu rachete balistice nucleare strategice. Reagan considera că scutul de apărare poate face imposibil un război nuclear, însă neîncrederea în faptul că această tehnologie  va fi una lucrativă a făcut ca oponenții să numească acest proiect ”Războiul stelelor” și să insiste că scopul acelei tehnologii nu poate fi atins. La examinarea posibilelor efecte SOI, liderul sovietic de atunci, Iurii Andropov, a declarat că aceasta ”a pus în pericol întreaga lume”. Din aceste motive, David Gerden, fost ajutor al lui Ronald Reagan, crede că în retrospectivă SOI a accelerat încheierea războiului rece. Unicul lider sovietic, cu care Reagan a avut relații bune, a fost Mihail Gorbaciov  – persoana sub a cărei președinție Uniunea Sovietică a încetat să mai existe.    

În linii generale, epoca Reagan a fost una de succes pentru SUA. Ea poate fi numită apogeul dezvoltării ideilor republicane în America. Însă anume în acea perioadă, odată cu prăbușirea URSS, încep să crească alte două pericole pentru SUA, ambele născute de SUA de sine stătător. Este vorba despre China și despre terorism. Administrațiile republicane ulterioare vor fi sub influența acestor pericole, dar se vor confrunta cu ele administrațiile ambilor Bush, Clinton și Obama.   

Despre aceasta vom vorbi în următorul studiu, care va finaliza ciclul de articole despre Partidul Republican. Deocamdată însă continentul verde își învingea cu bine adversarii și se transforma într-un rai terestru. Locul în care ideile fondatorilor SUA și-au găsit aplicare și unde puțină lume își putea închipui cum va fi viitorul și ce provocări dure va aduce cu sine următorul secol.  

Veaceslav Matveev

 

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load