America Latină. Formarea civilizației. Partea a II-a

Seria de alegeri prezidențiale și parlamentare care au avut loc în această toamnă în multe țări din America Latină au demonstrat faptul că pe continent cîștigă teren tendințele de stînga. (Despre acest lucru s-a vorbit în prima parte a articolului). Din ce cauză a devenit posibil acest lucru și ce a influențat caracterul acestor popoare? Continuăm cercetările noastre despre America Latină.

Spaniolii nu au venit pe un loc gol

Formarea Americii Latine a pornit din proiectul iberic. Europa, în procesul de stabilire a culturii, civilizației și sferei sale de influență geopolitică, în procesul de înființare a lumii occidentale, după 1492 (adică după ce Columb a descoperit Lumea Nouă), a intrat în epoca întîlnirii diferitor popoare, ceea ce a dus ulterior la amestecarea rasială și culturală, adică la mestizarea umană și culturală. Procese similare au avut loc în epoca colonizării nu numai în America de Nord, ci și în America de Sud și Mesoamerica. Mesoamerica este o regiune istorico-culturală care se întinde aproximativ din centrul Mexicului pînă în Honduras și Nicaragua. Termenul a fost inventat în 1943 de filosoful și antropologul german Paul Kirchhoff și poate fi echivalat cu conceptul mai puțin exact de America Centrală.

Așadar, Nordul american și Sudul american. Diferențe între ele au existat și încă foarte semnificative. Dacă în America de Nord coloniștii - francezii, spaniolii, olandezii și englezii - alungau popoarele indigene de pe pămînturile lor strămoșești, nu intrau în relații strînse cu ele, atunci în America de Sud și Mesoamerica procesele de amestecare a popoarelor europene și locale aveau loc foarte activ. Care a fost motivul acestui lucru?

În primul rînd, proiectul iberic era mai uman pe moșiile coroanei spaniole. Spaniolii urmăreau activ o politică misionară și creștinarea populației, ceea ce i-a apropiat pe indienii care au trecut la catolicism de supușii spanioli. Acest lucru nu a putut să nu ducă la căsătorii interrasiale frecvente între spanioli cu indieni. A fost creat un nou cluster rasial, etnic - mestizii, creolii etc.

În al doilea rînd, atît America Centrală, cît și America Latină, spre deosebire de țările nord-americane, aveau o mare bază istorică, culturală și politică. Aici, spre deosebire de triburile virgine din nord, înainte de sosirea coloniștilor, existau culturi, civilizații și, desigur, state foarte dezvoltate. Incași, quechua în sud și azteci maya, olmeci și tolteci în Mesoamerica. Cele mai vechi civilizații de aici aveau mii de ani de viață culturală și economică, iar acesta este doar punctul de vedere oficial, științific.

Versiunile neoficiale spun că aici au existat culturi din perioadele antediluviene, atlanteene, culturi titanice și megalitice, ale căror construcții sînt dovezi clare în acest sens. Patagonia, situată în sudul Argentinei și Chile, este denumită în general țara uriașilor, adică a titanilor, iar marele navigator și explorator portughez Fernand Magellan însuși i-a văzut în Patagonia, despre care fapt și-a anunțat urmașii în jurnalele sale.

Vestitul istoric cubanez Manuel Galich, în lucrarea sa "Istoria civilizațiilor precolumbiene" a scris următoarele: "Există o legendă care atribuie construcția cetăților Incașe unei anumite civilizații de giganți care au locuit pe aceste meleaguri înainte de apariția umanității moderne".

Conchistadorul și cuceritorul spaniol Francisco Pizarro a remarcat: "Drumuri atît de frumoase nu existău în nicio țară a lumii creștine". Un alt exemplu este mărturia istoricului Cieza de Leon: "Eu cred că dacă împăratul Spaniei ar vrea să construiască un drum regal, nu ar putea să facă acest lucru".

Astfel de evaluări ale istoricilor, geografilor și călătorilor se referă nu numai la cultura incașă, ci și la civilizația Maya și aztecă. Este important ca noi să înțelegem că culturile și statele pe care coloniștii le-au întîlnit în America Latină erau foarte dezvoltate, iar acest lucru se referă la toate sferele vieții sociale, de la arhitectură și structură politică, la religie, învățămînt și astronomie.

Șirul de revoluții și lupta pentru independență

Acum să trecem la vremurile mai apropiate nouă. Prima revoluție din America Latină a avut loc pe fundalul Marii revoluții burgheze franceze, care a răsturnat dominația dinastiei Bourbon. În Saint-Domingue a fost proclamată formarea statului Haiti, a cărei trăsătură distinctivă a fost anularea sclaviei și a segregației rasiale.

Au urmat coloniile Spaniei, care, sub conducerea lui Simon Bolivar, un genial politician și comandant militar, creol și aristocrat spaniol, a fost proclamată crearea marii Columbia. Același lucru s-a întîmplat și în Chile și Argentina.

Este important de menționat că, pe fondul devalorizării politice a rolului Spaniei în lume, pe fondul revoluțiilor europene burgheze, în America Latină s-au ridicat nu clasele inferioare, ci clasele superioare. Generalii și latifundiștii, de la urmașii nobililor spanioli pînă la creoli și clasa burgheză, au renunțat la dependența de dominația spaniolă și coroana spaniolă. Acest lucru avea legătură atît cu ocuparea Spaniei de către trupele franceze ale lui Napoleon Bonaparte, cît și cu activitatea subversivă a britanicilor și, în primul rînd, a serviciului lor de spionaj, precum și cu lojile masonice.

Într-una din aceste loje londoneze a fost inițiat în francmasoni eroul revoluției, Simon Bolivar. El a acceptat inițierea în Ritul Scoțian. Înainte de acesta, în Cadiz, din loja Lautaro, creată de Francisco de Miranda în 1800, făceau parte și alte personalități proeminente ale revoluției latino-americane.

În regiune a început să se observe o admirație pentru tot ce era britanic și o dependență de ideile iluminismului britanic.

Situația era oarecum diferită în Argentina, care se numea atunci Provinciile Unite ale Rio de la Plata. Aici revoluția era condusă de monarhiștii constituționali Saint Martin și Belgrano. La 24 martie 1816, la Tucuman s-a deschis Congresul Provinciilor Unite, care a proclamat formalizarea legală a independenței naționale. În Chile, unde exista o conducere spaniolă separată de Căpitănia generală, în 1818, a fost declarată confiscarea proprietății regaliste și independența. Conducătorul suprem a devenit Bernardo O'Higgins - revoluționar, erou național al Republicii Chile, conducătorul luptei pentru independența coloniilor spaniole din America de Sud, Marele Mareșal al Peru.

Uruguay a fost proclamat ca stat puțin mai tîrziu, după războiul dintre Argentina și Brazilia. Paraguay se dezvolta destul de independent de mult timp. Aici statul a fost creat de iezuiți și cercuri clericale extreme de preoți și latifundiști. Procese similare au avut loc și în Noua Spanie sau Mexic și în Căpitania generală a Americii Centrale. Ultima care și-a declarat independența a fost Statul Independent spaniol Haiti, care a devenit ulterior Republica Dominicană.

În partea portugheză, nu s-a observat nimic de genul acesta, iar pe fundalul ocupației Portugaliei de către francezi, aici s-a mutat familia regală Braganza, iar puțin mai tîrziu a fost proclamat Imperiul Brazilian. Brazilia, la acea vreme o colonie portugheză, a dobîndit oficial statutul de regat în 1815, cînd a fost creat Regatul Unit al Portugaliei, Brazilia și Algarve. Din 1808 pînă în 1821, în Brazilia se afla curtea regală a Portugaliei, care a fost nevoită să se mute din Europa din cauza războaielor lui Napoleon.

După întoarcerea regelui Ioan al VI-lea în Portugalia la 7 septembrie 1822, fiul său Pedro a declarat Brazilia drept țară independentă, peste o lună a declarat-o imperiu, iar pe el însuși - împărat. În 1825, Ioan al VI-lea a recunoscut independența Braziliei.

Aici nu au existat revoluții, deoarece din 1703 Portugalia se afla practic sub protectoratul Imperiului Britanic, care îi controla politica și uzurpa comerțul cu Brazilia. Britanicii erau mulțumiți de cooperarea cu elita portugheză și nu avea nevoie să distrugă imperiul colonial portughez. De fapt, ei au devenit garanții taciți ai stabilității în Imperiul Brazilian și în alte colonii portugheze.

Influența britanicilor a fost esențială în noile state din America Latină. A fost o singură excepție - Argentina. Anume Provinciile Unite au intrat într-o luptă inegală cu Imperiul Britanic și au cîștigat în această luptă. Acest eveniment însemnat este un fel de simbol în obținerea independenței latino-americane și pînă în prezent este practic singura victorie asupra unui adversar atît de periculos. La 24 decembrie 1826, fostele provincii ale viceregatului La Plata au adoptat constituția care le confirma Uniunea Statală. Republica unită a primit frumosul nume: Argentina.

Apoi au început războaiele cu Brazilia, rezultatul cărora a fost formarea statului Țărmului Estic - Uruguay. Apoi au urmat războaiele cu Paraguayul clerical și formarea celei mai independente republici din America Latină - Argentina. În alte regiuni a început destrămarea în state independente. Au apărut Venezuela, Bolivia, Peru, Columbia.

Procese similare au avut loc și în America Centrală, pe harta căreia au apărut mici republici care au ajuns sub influența Statelor Unite, iar singura statalitate majoră, Mexicul, și-a pierdut teritoriile din nord după înfrîngerea în confruntarea cu Statele Unite. Așa s-a format imaginea modernă a Americii Centrale și de Sud.

Pentru valori și tradiții conservatoare

Cu toate acestea, în acest moment ne interesează în mod deosebit fundalul ideologic al elitelor latino-americane. Ca să spunem așa, narațiunea filosofică autentică, în baza căreia se dezvoltă tendințele ideologice în această regiune. După cum am scris deja, aici există două mari proiecte: conservator și libertarian. Unii cercetători și filozofi mai disting și proiectul civilizator, și proiectul de auto-realizare.

Proiectul Conservator a apărut din moștenirea spaniol-iberică a popoarelor din America Latină. Reprezintă o influență semnificativă a catolicismului și a tradiționalismului. Țări precum Argentina, Paraguay, Chile, Columbia au devenit drept exemplu pentru acest proiect. Un rol important a jucat-o invazia francezilor în Spania, iar lupta pentru independență este văzută ca o luptă pentru valorile spaniole autentice, dar cu respingerea consecințelor ocupației franceze. Liderii acestui proiect considerau lupta pentru independență și istoria ulterioară a Americii Latine în secolul al XX-lea drept încercări de a păstra adevărata imagine spaniolă, valorile adevărate, tradiționale și adevăratul catolicism. De fapt, această ordine spaniolă, dar deja fără Spania, într-un fel sau altul, a oferit Americii Latine o pace lungă și relativ stabilă.

Desigur, nu totul a decurs fără emoții. De fiecare dată existau persoane nemulțumite și nu numai în rîndul indienilor sau mestizilor, ci și în rîndul creolilor, adică în rîndul populației mixte. Cel mai semnificativ dintre proteste a fost revolta lui Tupac Amaru în Peru. Politicieni precum Simon Bolivar au încercat să păstreze tradițiile spaniole, dar fără spanioli. Ei și-au construit lupta pentru independență, gîndindu-se la un imperiu independent. Gîndindu-se la o ordine de stat pur americană, cu accent pe tradițiile locale. Conservatorismul de dreapta a dus la apariția unor figuri politice mari și interesante. În Ecuador, imitînd spaniolii, Gabriel Maria Moreno stabilește o dictatură teocratică. Juan Manuel De Rosas în Argentina, Diego Portales în Chile - acestea sînt cele mai caracteristice figuri ale conservatorismului latino-american. Un rol imens în acest proiect l-a jucat confruntarea cu SUA. Contele de Aranda, după războiul americano-spaniol din 1898, care a lipsit Spania de ultimele colonii, a scris: "Recunoașterea independenței coloniilor engleze a avut loc și acest lucru mă umple de tristețe și frică”. Aici el s-a referit la declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii din 1776.

Pentru libertate și glorie

Proiectul libertarian a fost construit pe ideile utopice ale lui Bolivar, cînd pentru scurt timp, după victoria lui Bolivar și a generalului Jose Antonio de Sucre, a fost construit un stat imens. Numele acestui imperiu liberal este Marea Columbia. Marele stat a oferit mari oportunități. Comunitatea popoarelor, odată unită sub semnul independenței, a devenit scopul acestui proiect. Sosise momentul în care visele lui Bolivar puteau deveni realitate. El credea că "fosta mare colonie se va transforma într-o mare națiune", cea mai mare din lume. Cuvintele sale despre "libertate și glorie" inspiră și astăzi milioane de latino-americani, deoarece întreaga moștenire a lui Bolivar este încă vie în această parte a lumii. Bolivar a scris: "Oare uniunea este tot de ce este nevoie pentru a încuraja locuitorii acestor teritorii să alunge trupele spaniole... a-i forța să creeze un stat puternic, cu un guvern liber și legi liberale".

Nu era vorba atît despre ceea ce fusese deja realizat, adică despre expulzarea opresorului, cît despre o sarcină mai grea - de a crea un stat, legi, un guvern pentru a educa noul om în spiritul Libertății.

"Nu voi ascunde de voi", a continuat Bolivar, "că unirea și libertatea cu siguranță ne pot ajuta să intrăm într-o bătălie decisivă cu spaniolii și să creăm un guvern liber".

Mai tîrziu, filosofii Andreas Linen și Jose Victorino Lastarria au întruchipat două doctrine ale proiectului libertarian. Ambii și-au legat doctrinele de iluminarea latino-americanilor. Esența și diferențele constau în educarea latino-americanilor în spiritul propriei realități și tradiții sau în spiritul acelui viitor liberal care trebuia creat. După cum s-a dovedit mai tîrziu, ambele proiecte, conservator și civilizator, erau o utopie. Niciunul dintre proiecte nu a urmărit să lege această civilizație de trecut, să o direcționeze către orizonturile viitorului și să înțeleagă acest viitor ca o cale ideologică. Proiectul care a răspuns la întrebările puse a fost proiectul de autodeterminare, cînd latino-americanii au combinat liberalismul, sloganurile de libertate cu ideile civilizației sale speciale și moștenirea lor conservatoare, tradițională.

Pentru întoarcerea la rădăcini

Marele filosof mexican Leopoldo Zea a scris în lucrarea sa fundamentală "Filosofia istoriei americane": "În cele din urmă, proiectul conservator, la fel ca și proiectul libertarian, au pierdut în întreaga America spaniolă, cedînd locul unui alt concept conservator, care, totuși, pare a fi antiteza primului. Se are în vedere proiectul civilizator".

Cel mai mare inspirator al său a fost Juan Manuel De Rosas. Acest mare politician și gînditor argentinian, care a acționat sub sloganurile conservatorismului de dreapta, a fundamentat cu timpul ideile federalismului. Această idee a constat în crearea unei federații de provincii autonome, în baza combinării ideilor conservatoare și liberale ale patrimoniului spaniol și cu o puternică conducere de stat.

De fapt, acest proiect se dezvoltă și astăzi în America Latină, iar un exemplu clar și caracteristic al acestuia a devenit Argentina. Partidul Justicialist din Argentina, partidul Peronist, este pilonul acestor idei. Această țară luptă și în prezent, aproape singură, împotriva imperialismului mondial și se străduiește să combine moștenirea spaniolă, europeană cu tradițiile și specificul local. Iată de ce, deja de mulți ani, această țară cîndva puternică, este distrusă treptat, deoarece ea opune neocolonialismului britanic și american un adevărat proiect federalist. Nici Brazilia, care a devenit agentul Marii Britanii și al Statelor Unite în lumea latino-americană, nici Mexicul destrămat, nici Columbia care luptă în războaie civile permanente, nici Venezuela de stînga, nici Paraguayul liniștit, nici Uruguayul bine îngrijit și prosper nu tind astăzi spre marele obiectiv - de a uni America Latină într-o civilizație latino-americană și, eventual, într-o singură federație. O astfel de statalitate este, desigur, un os în gîtul marilor puteri, neo-colonialiștiilor, care și-au propus să exercite controlul unic de la Londra, New York sau Hong Kong.

În ultima perioadă, însă, în baza adresării Americii Latine către sine însăși, a apărut proiectul de autodeterminare. Avînd în vedere, așa cum cred filosofii de stînga și politologii, anumita inferioritate a proiectului civilizator, este necesară revenirea la rădăcini. Reprezentanții acestei direcții văd succesul în propriul specific al Americii Latine și al marelui său trecut. Trecutul care izvorăște din tradițiile incașilor și quechua, maya și aztecilor din Mesoamerica. Ideile acestui proiect, contopite cu conceptele marxiste și maoiste de stînga și de extremă stînga, cîștigă astăzi greutate în țări precum Bolivia, Venezuela, Brazilia etc.

Cercul mai larg

În concluzie, vom evidenția încă un moment important. Cercetătoarea Darcy Ribeiro distribuie popoarele din America Latină în cercuri culturale. Cercul cultural brazilian, unde există o bază colonială, portugheză, blocul imens de triburi amazoniene arhaice și descendenți ai africanilor. Cercul cultural al Marii Columbia. Moștenirea spaniolă cu influența uriașă a civilizației și culturii, politicii, moravurilor și tradițiilor nord-americane. Cercul Antillean, unde există o sinteză a moștenirii marilor imperii - Britanic, Francez, Spaniol și Portughez (aici am putea adăuga: și Olandez). Și, în sfîrșit, cercul cultural Chilian.

Un rol special joacă aici cercul european. Este vorba despre Argentina, Chile și Uruguay, unde tradițiile Spaniei și Europei, prin intermediul migranților - germanilor, italienilor, polonezilor, ucrainenilor, rușilor - cu accent pe moștenirea spaniolă, iberică, au format o zonă civilizațională specifică. Ea poate fi numită Marea Europă, deoarece valorile creștine și umanitare europene, valorile vechii Europe, spre deosebire de vechiul continent, aici trăiesc și se dezvoltă. Anume aici se vede reîncarnarea viitoare a vechii Europe creștine, viitoarea sa dezvoltare culturală, religioasă, ideologică.

Astfel, în alinierea finală geopolitică a forțelor, popoarele din America Latină trebuie să-și creeze propriul concept istoric și politic. Această regiune a lumii, a cărei nostalgie pentru Polul Sud este de fapt nostalgia pentru Polul Nord pierdut de strămoși, va forma, în emisfera de sud, în a doua jumătate a acestui secol o nouă civilizație globală. Esența sa constă în sinteza valorilor conservator-creștine, autohtone indiene și politico-sociale. O bază există, iar amploarea sa, la o analiză mai profundă, este uimitoare. Astăzi această civilizație se află la o răscruce geopolitică. De fapt, acesta este un moment de autodeterminare națională și civilizațională, care în viitor va duce la apariția pe harta lumii a unui nou centru a forței. Forțele sacrului și apocalipticului, forțele care vor revărsa în sine marea moștenire europeană, iberică și incașă, moștenirea celor care au creat aceste meleaguri în epoca realităților preistorice, care încă păstrează în tăcere mistică intrarea pe continentul Antarctic al viitorului. Viitorul care va crea o lume nouă și mai bună. Cheile căruia se află în deșteptarea Americii Latine.

Veaceslav Matveev