X 
Incendii stiri: 558
Criza energetică stiri: 1730

America Latină – deviere spre stînga? Partea 1

5 dec. 2022,, 09:36 (reactualizat 5 dec. 2022,, 18:01)   Analitică
4646 0

America Latină este o regiune interesantă și destul de complexă în plan geopolitic. În prezent acolo au loc evenimente extrem de importante. Evident, ele nu par la fel de actuale, ca alegerile din SUA sau evenimentele din Ucraina, dar au un rol important în actualul echilibru de forțe. Pentru mulți, America Latină este cumva îndepărtată de centrele mondiale decidente, de epicentrele economice și industriale, dar dezvoltarea ei intensă din ultimii ani ridică statutul acestei civilizații și răstoarnă toate teoriile sterpe despre esența ei.

Azi în America Latină s-au încăierat mai multe proiecte politice, ideologice și culturale. Vom vorbi despre ele ulterior. Acum însă – o scurtă analiză a recentelor evenimente semnificative din America de Sud, care developează esența celei mai puternice confruntări din regiune.

Locomotiva braziliană

Cel mai semnificativ simbol al acestei lupte au devenit alegerile președintelui în cel mai mare stat latinoamerican – Brazilia. Această cea mai mare țară din emisfera de sud, devenită locomotiva dezvoltării Lumii a Treia, se mișcă intens spre a deveni lider mondial într-un șir de poziții economice, politice și demografice. De aceea situația din Brazilia influențează calitativ echilibrul global al forțelor, mai ales reieșind din rolul ei important în alianța mondială BRICS. Să concretizăm.

BRICS, compus din Brazilia, Rusia, India, RPC și RSA, există din a. 2006 ca for al principalelor state cu economie în dezvoltare. Populația țărilor-membre BRICS depășește cifra de 2,8 miliarde de oameni (mai bine de 40% din populația lumii), iar PIB-ul sumar la PPA – 31% din cel mondial. Experții susțin, că potențialul economic al Braziliei, Rusiei, Indiei și Chinei le permite să devină, către a.2050, patru sisteme economice dominante. Abrevierea BRICS a fost propusă de analistul Jim О’Neil în noiembrie, 2001 într-o notă de analiză a băncii «Goldman Sachs» Building Better Global Economic BRICs (Construim cea mai bună economie mondială ). Consecutivitatea literelor este determinată nu doar de eufonie, dar și de faptul că în transcripție engleză BRICS seamănă mult cu termenul bricks — «cărămizi», astfel termenul în cauză este folosit ca desemnare a grupului de țări, care vor asigura în mare parte viitoarea creștere a economiei mondiale .


Pe acest fundal Brazilia se actualizează și mai mult, azi ea fiind a opta economie din lume. Astfel, BRICS are potențial pentru a forma un bloc economic puternic — ceva de genul statelor «G7». Brazilia este dominantă în producerea de soia și a minereului de fier, precum și ca intensitate a dezvoltării economice și industriale.

Contează mult și puterea militară a Braziliei. În plan militar, azi ea este cel mai puternic stat din America Latină și cea Centrală. Conform ratingului GFI din a.2016, în America Latină cea mai puternică armată era cea braziliană, care depășea armata Israelului și ocupa locul 15 în lume. Forțele armate braziliene, conform GFI, numără 330 mii de militari și 1, 8 milioane de rezerviști, au în dotare 486 de tancuri, 1,7 mii de blindate, 735 avioane militare (43 dintre care — de luptă), 251 elicoptere (dintre care 12 — de luptă) și o flotă diversă cu cinci submarine. Bugetul militar al țării este de 31, 9 miliarde de dolari.

E suficient pentru a caracteriza puterea Braziliei, dar insuficient pentru a înțelege situația politică extrem de complicată din această țară pestriță, țesută din contradicții sociale, rasiale și politice. Cel mai clar acestea s-au manifestat în anul curent, la alegerile prezidențiale din 30 octombrie. În cadrul lor s-au încăierat dotă forțe de neîmpăcat – extrema dreaptă și extrema stîngă. O atare polarizare nu a mai cunoscut o altă țară din America Latină, a cărei soarta în special se decide azi anume în Brazilia.

Da, succesul a fost al forțelor de stînga, dar el a fost destul de șubred. Liderul lor, Luis Inacio «Lula» da Silva, l-a învins la Jair Bolsonaru, acest «Trump brazilian» , devenind pentru a treia oară președinte al țării. Potrivit Curții electorale supreme din Brazilia, Lula a acumulat în turul doi 50,85% din voturi, Jair Bolsonaru - 49,15%.

«Eu îmi asum administrarea țării noastre, care s-a pomenit într-o situație foarte complicată. Dar cred că cu ajutorul Domnului și a oamenilor noi vom putea face așa ca țara noastră din nou să trăiască conform legilor democrației și în armonie. Noi vom putea întoarce în familii pacea, împăca diverse poziții și construi Brazilia de care avem nevoie cu toții», - a spus Lula după anunțarea rezultatelor scrutinului.

Ca răspuns, Bolsonaru a făcut o declarație scurtă, mulțumind alegătorii pentru sprijin. «Ca președinte al Republicii și al cetățenilor ei, voi respecta toate cerințele Constituției. Pentru mine onoarea de a fi liderul milioanelor de brazilieni care la fel ca mine apără libertatea economică, libertatea religiei, libertatea opiniilor, veridicitatea și culorile drapelului nostru, verde și galben», - a spus Bolsonaru.

Argentina începe și pierde

Vedem succesul stîngii și schimbarea de situație în Brazilia. Dar alte țări? De mulți ani, în Venezuela stînga se află la putere, și acolo situația nu este deloc optimistă, ea e la putere într-un șir de țări din America Centrală – Cuba și Nicaragua, dar nu vom vorbi despre ele, acolo situația este clară.

În a.2022 este marcată o dată importantă, care ține de un alt jucător politic de categorie grea de pe acest continent – Argentina. Altă dată ea era cea mai puternică țară a Americii Latine. La începutul sec. ХХ Buenos-Aires era un fel de Paris al emisferei sudice și cea mai mare metropolă, iar Argentina – un gigant economic și politic. După Războiul doi Mondial, Argentina a intrat în numărul primelor șapte mari economii ale lumii. Cerealele și produsele ei animaliere hrăneau jumătate din lume, iar Lumea veche, distrusă de război, cumpăra de la Argentina cantități enorme de alimente. Guvernul lui Juan Peron și Partidul justițialist al său au transformat această țară îndepărtată în cea mai mare putere politică și militară. Peron a fost președinte al Argentinei între anii 1946 - 1955 , apoi între anii 1973-1974 .

În Argentina, peronismul era privit de cercurile guvernante ca o alternativă neoliberalismului, ca sinonim al echității și opunerii lumii atlantice. Însă lui Peron îi era dificil să-și mențină puterea în condițiile dominației liberalilor. Și el a căzut. După care a început epoca guvernării militare. Tot felul de junte militare pompau mușchii militariști ai Argentinei, și acum 40 de ani, în primăvara lui 1982, Argentina a decis să arunce mănușa uneia dintre cele mai puternice țări din Occident și NATO, și a declarat război Marii Britanii. Dat fiind că în acest an aniversăm acele evenimente, vom descrie pe scurt situația din a. 1982, căci această aniversare, împreună cu alegerile din Brazilia, face parte dintre cele mai importante evenimente ale anului curent.

Guvernul lui Leopoldo Galtieri, venit la putere în decembrie, 1981, a încercat să consolideze puterea forțelor militare de dreapta. Militarii au luat măsuri extreme și au intrat în conflict cu una dintre principalele țări ale lumii atlantice, Marea Britanie. La 2 aprilie, 1982 eu au desantat pe insulele Falkland. În luna mai, britanicii au sosit pe Falkland și au pornit o confruntare dură cu flota și desantul argentinian. SUA și UE au introdus sancțiuni economice contra Argentinei. URSS a luat o poziție neutră, deși era gata să sprijine această țară.

Evenimentele s-au desfășurat fulgerător. La 14 iunie garnizoana argentiniană a capitulat. La 28 iunie Argentina a declarat încetarea acțiunilor militare în Atlanticul de Sud. Galtieri, care era pentru continuarea războiului, a fost nevoit să demisioneze. Militarii l-au desemnat președinte pe comandantul Forțelor terestre, generalul de divizie Reinaldo Binione. Forțele Aeriene și cele Marine și-au declinat responsabilitatea pentru guvernarea țării, ceea ce s-a soldat cu o criză politică totală. Au început demonstrații în masă, care au dus la căderea regimului militar.

Țara a pășit pe calea prooccidentală, democratică de dezvoltare, fapt care în următorii 20 de ani i-a distrus economia și superioritatea în America Latină. Astfel, prin impunerea unui proiect dubios, a fost distrusă una dintre țările cu cea mai dinamică dezvoltare în emisfera de Vest, așa a început procesul de nimicire a Americii Latine albe și a Argentinei conservatoare tradiționaliste, care în sec. XIX pe propriul teritoriu i-a bătut pe britanici de două ori . Acum 40 de ani a început căderea vechii Argentine, locomotiva proiectului alb sud-american, țara care pe parcursul unui secol a fost elementul de stabilizare și avangarda tendinței americanilor spre independență și de SUA, și de Marea Britanie, și de Imperiul Spaniol. Proiectul iberic al argentinienilor a fost cel mai puternic factor de obținere a independenței țărilor Americii Latine, iar Uruguay sau Paraguay în genere îi datorează Argentinei calea lor de sine stătătoare și independența.

Dar azi acest stat este nimicit, la comanda cercurilor radicale de stînga de la conducerea piramidei mondiale a puterii, din avanpostul britanic al masoneriei mondiale, care vede în Argentina bastionul lumii creștine albe și a căii de dezvoltare de sine stătătoare a Americii latine.

În rezultat, după decenii de nimicire a economiei, a bazei industriale și a independenței financiare argentiniene, la începutul secolului nostru în această țară a fost declarat default. Așa a dispărut minunea argentiniană, măreția țării care a aruncat mănușa mondialismului Britaniei și SUA.

Azi Argentina este o anexă a lumii Occidentale, ruptă în bucăți de contradicții, cu perspective ce variază de la alarmante la extrem de alarmante. Și totuși, ea este unica țară de pe continent, europeană în esență, cu puternice poziții vechi conservatoare, și cu o continuitate în dezvoltarea vechii civilizații creștine. În ciuda tuturor coliziunilor istorice, Argentina este în continuare un ultim bastion al proiectului iberic, spaniol-european al Americii Latine, care încă mai are ceva de spus !

Coliziunile columbiene

Al treilea eveniment important pentru America Latină au fost alegerile președintelui Columbiei, unde înving tot forțele de extremă stîngă. Anume liderul socialiștilor obține aici aurii de lider și funcția de președinte. Fostul primat de Bogota a venit în fruntea acestei țări suficient de contradictorii, în care confruntarea civilă, aproape de război, clatină carcasa politică și economică.

Așa dar, în Columbia, după niște alegeri furtunoase, a venit la putere Gustavo Petro, în trecut lider al mișcării de partizani, devenit apoi primar de Bogota și senator. Este primul președinte columbian, care împărtășește ideologia de stînga. Adversarul său principal a fost Rodolfo Hernandez, luptător contra corupției, antreprenor și dezvoltator. Petro a acumulat 50,5% din voturi, cu 700 de mii mai mult ca Hernandez. Campania celui din urmă, spun analiștii, s-a bazat pe rețelele sociale, în special pe TikTok. Vom menționa, că pentru Petro a fost a treia participare la prezidențiale. Partenera lui de campanie a fost Francia Markez, mamă solitară, casnică în trecut. Ea a devenit prima femeie de culoare ajunsă în funcția de vicepreședintă a Columbiei. Petro și-a consacrat victoria «lui Dumnezeu și poporului». «Ei spuneau că noi vom expropria proprietățile columbienilor, că vom nimici proprietatea privată. Iată ce le voi spune, aici și acum: noi vom dezvolta capitalismul în Columbia», - a adăugat noul președinte. Comentatorii și organizațiile internaționale au convenit că alegerea lui Petro va da start unei noi epoci de transformări.

În anii 1980 Petro era membru al «Mișcării 19 aprilie» de stînga, fondate în anii 1970, iar către 1980 devenită cea mai mare mișcare de partizani din țară. Membrii ei și, probabil, Petro în persoană, au participat la războiul civil din Columbia, da în a. 1985 a luat cu asalt Palatul Justiției din Bogota, unde a ucis 13 ostași și a pierdut 30 de rebeli.

Petro a făcut pușcărie pentru deținere ilegală de armă, apoi a ajuns în opoziție și pe parcursul carierei politice a reușit să fie senator și congresman.

Peru: liberă, dar neliniștită

Un al ”greu” latinoamerican – Peru. În a. 2021 aici la fel au învins forțele de extremă stîngă. Partidul «Peru liber» și-a adus candidatul socialist la putere. Însă deja peste un an președintele Pedro Castilio a declarat că părăsește partidul. Iar în toamna acestui an Peru a explodat de demonstrații în masă împotriva conducerii actuale a țării. Mii de oameni au ieșit în stradă pentru a cere demiterea președintelui Pedro Castilio și a membrilor cabinetului său, cercetați pentru presupuse fapte de corupție.

Chile: schimbarea va mai aștepta

La fel și Chile – o altă țară a Americii latine, care se dezvoltă tumultos. Și aici în a.2021 au învins forțele de stînga – candidatul coaliției de stînga Gabriel Boric a fost ales președinte. Din datele publicate pe site-ul comisiei electorale, pentru el au votat 55,87% dintre alegători, pentru adversarul lui, candidatul dreptei Jose Antonio Casta din partea Partidului republican – 44,13%.

În a.2022 Chile urma să adopte noua Constituție, asupra căreia lucrau intens forțele de stînga, însă la referendumul din 5 septembrie, curent poporul chilian a respins «cea mai progresistă constituție din lume», cum o numeau reprezentanții taberei de stînga.

La referendum, chilienii au votat ferm contra noii constituții, care în opinia autorităților urma să înlocuiască documentul adoptat în anii 1980, în timpul guvernării lui Augusto Pinochet. Noul proiect al legii fundamentale le-a părut chilienilor prea radical . El într-adevăr conține multe noutăți pentru Chile. Prevedea înlocuirea senatului țării cu consiliul regiunilor, recunoașterea constituțională a dreptului femeilor să avorteze și norma, în conformitate cu care cel puțin 50% dintre funcții în instituțiile guvernamentale trebuie să le ocupe femeile.

Conform documentului, Chile urma să fie recunoscută, la nivel constituțional, republică multinațională, cu recunoașterea dreptului comunităților aborigene ( azi cota americanilor nativi este de cca 13% din populația țării) asupra terenurilor ocupate și a resurselor disponibile acolo.

Cu titlu de excepție

Există și excepții pe fundalul general al agendei latinoamericane de stînga . Este Uruguay și Paraguay. Aici încă mai guvernează dreapta. Lider în Paraguay este Mario Abdo Benites, businessman local și politician național-conservator de dreapta. Unul dintre liderii partidului Colorado, președinte al senatului din Paraguay între anii 2015—2016. A învins în alegerile din a.2018, la 15 august, 2018 devine președinte al Republicii Paraguay.

Și Luis Alberto Alejandro Aparicio Lacalle Pou, liderul din Uruguay, este conservator de dreapta. Cu toate acestea, Uruguay este centrul masoneriei latinoamericane și țara care se dezvoltă cel mai progresist în America Latină, unde nivelul dezvoltării democratice este destul de înalt. Așa că nu totul este clar!

***

Astfel, America Latină este zguduită. Urmașii ideologici ai lui Bolivar și Jose Marti s-au apucat energic de treabă, și dacă Doamne ferește în Europa sau Eurasia va începe un conflict global, anume acest continent poate deveni bastionul forțelor conservatoare și creștine, dat fiind că în regiune biserica catolică ocupă poziții deosebit de puternice. Azi bolivarismul latinilor și bonapartismul oponenților lor, populiștii de dreapta, s-au încăierat invincibil. Tradițiile de dreapta ale lui Peron contra revoluționarilor «comuneros» - radicali de stînga. Miguel Serrano cu gnosticismul lui ezoteric de extremă dreaptă împotriva umanismului socialist al moștenitorilor lui Salvadore Aliende. Moștenirea lui Augusto Pinochet împotriva lui Jose Marti. Tradițiile Argentinei conservatoare împotriva tradițiilor Cubei socialiste revoluționare.

În baza scurtului studiu vedem că în America Latină se face simțită o deviere clară spre stînga. În majoritatea țărilor din această regiune forțele de stînga, sprijinite de Europa liberală și radicală de stînga și de democrații americani, își consolidează pozițiile și iau puterea, așa ca în Venezuela și Nicaragua.

Ce e cu acest proiect latin în America, ce e cu acest continent important, unde-s rădăcinile zguduirilor și coliziilor ideologice și politice ? Ce tradiții are acest continent, care este specificul lui? Ce construcții ideologice are? Care-s perspectivele acestui vechi proiect iberic, în care forțele radicale de dreapta din vechime se confruntau cu forțele revoluționare bolivariene, fermentate pe masoneria revoluționară latină și începutul spontan autohton al adepților tradițiilor vechilor incași? Despre aceasta vom vorbi în partea a doua a studiului nostru.

Veaceslav Matveev

(va urma)

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ar trebui să demolăm monumentele din perioada sovietică?
Azi am văzut în vis un ARMISTIȚIU SLAVON!Сандуляк Владислав
Cartea neamuluiКатрук Валерий