X 
Arşiţa stiri: 177
Jocurile Olimpice stiri: 136
Transnistria stiri: 1455

Al Jazeera: Valorile tradiționale pot salva Vechiul Continent

22 iul. 10:00   Analitică
2 ore in urma 1054 1

Europa se confruntă cu pericolul dispariției crede autorul unui articol de pe site-ul Al Jazeera. În prezent, ea s-a ciocnit de îmbătrînirea populației și extinderea ideilor radicale ale feminisetlor și participanților la mișcarea LGBT. Vechiul continent poate fi salvat – datorită valorilor tradiționale.

În mai multe orașe din nordul Italiei locuitorii au, în medie, peste 60 de ani, ceea ce este un exemplu clar că populația Europei îmbătrînește. Conform unui studia al Institutului italian de statistică, efectuat în aprilie, un șir de întreprinderi din țară se pregătesc de închidere, pe motiv că nu există tineret apt de muncă.

Acest colaps demografic, cum l-a numit ziarul francez Le Figaro, în opinia savanților este provocat nu de înapoierea științifică sau declinul economic, ci mai ales de extinderea, în Europa, a unor practici și idei deviante, precum homosexualitatea și feminismul radical. Aceste idei subminează fundamentele tradiționale și luptă împotriva conceptelor de „familie”, „părinți”, „maternitate”, „căsătorie” și chiar „feminitate” și „bărbăție”.

Adepții acestor idei, susținuți în mod deschis de instituțiile ONU și ale Uniunii Europene, propun sloganul libertății absolute și egalității de gen. Rezoluțiile ONU și legile europene aprobă existența unui „al treilea gen” și încurajează pe oricine dorește să schimbe un gen pe altul.

Statisticile demografice confirmă că țările UE încep deja să culeagă roadele acestor idei: societatea europeană se confruntă cu destrămarea familiei, rate scăzute ale natalității și o creștere a ratelor de sinucidere.


Date îngrozitoare

Reieșind din studiul publicat de Le Figaro în ianuarie, 2024, țările europene se confruntă cu pericolul "iernii demografice". Studiul confirmă, că natalitatea în Europa a scăzut așa de mult, că reînnoirea generațiilor nu mai este garantată. În Italia, de exemplu, rata fertilității a fost de 1,2 copii per femeie, o cifră foarte scăzută, pe care autorii studiului o atribuiau reticenței sau nașterii tardive. Această tendință a apărut printre femeile italiene în anii 70 ai secolului trecut.

Studiul mai spune, că în Italia, care în a.1964 a înregistrat un milion de nașteri, în 2022 au fost înregistrate doar 393.000 de nașteri, comparativ cu 700.000 de decese în același an.

Potrivit raportului Eurostat din 2023, rata de creștere a populației UE a încetinit treptat în ultimele decenii. În ultimul deceniu, numărul deceselor a depășit numărul nașterilor, iar persoanele în etate au devenit majoritatea populației Europei, pe care sociologii o consideră o amenințare serioasă pentru supraviețuirea europenilor.

În același timp, conform rapoartelor europene, în unele regiuni ale Franței azilurile pentru bătrîni se bucură de o cerere mai mare, ca școlile.

În opinia cercetătorilor, reducerea natalității și sporirea continuă a numărului de oameni în etate va duce la majorarea și mai mare a poverii economice: populația aptă de muncă va scădea, iar populația care necesită sprijin și îngrijire din partea statului va crește.

Declinul instituției căsătoriei

Potrivit Institutului Național de Statistică și Cercetare Economică din Franța, 65% dintre copii s-au născut în afara căsătoriei în 2022, o creștere de aproape 100% față de a.1991atunci cifra era în jur de 37%.

În Marea Britanie, potrivit studiului Daily Mail, din a. 2008 cuplurile căsătorite au devenit o minoritate, majoritatea preferă relațiile extraconjugale și aproape jumătate dintre bebeluși s-au născut în afara căsătoriei. Cifrele mai arată, că procentul bărbaților și femeilor solitare a sporit cu mai bine de 50%, iar situația cu divorțurile s-a înrăutățit: la fiecare trei căsătorii revin două divorțuri.

Familiile "gender"

În ultimii 50 de ani caracterul familiei europene s-a schimbat cardinal. Familia nu mai constă din soț, soție și copii. Din contra, se formează familii de tip nou, în conformitate cu conceptul de gen, popularizat de mișcările radicale feministe și de LGBT.

Conform clasificării oficiale, adoptate în a.2008 de Marea Britanie, există mai multe tipuri de familii:

—familia tradițională: tata, mama și copiii lor.

—Familia tradițională: tata și mama (divorțați sau care trăiesc în concubinaj) și copiii lui/ei din căsătoriile precedente.

— Familia tradițională: tata și mama (concubini) și copiii rezultați din aceste relații, sau din căsătoriile precedente .

—Familia cu un singur părinte: mamă singură (divorțată, văduvă sau solitară) și copiii, care pot fi de la tați diferiți.

— Familia cu un singur părinte: tată singur (divorțat, văduv sau solitar) și copiii lui.

— Familia bisexuală: persoane de același sex (gay sau lesbiene), cu sau fără copii.

Legalizarea homosexualității

Organizația națiunilor Unite (ONU) nu numai că se străduiește să obțină egalitatea de gen și extinderea drepturilor și posibilităților femeilor, dar a pus și presiuni asupra statelor-membre și a oferit finanțare guvernelor și societății civile pentru a adopta legi și a implementa politicile și programele necesare asigurării egalității în toate domeniile. A declarat chiar ziua și Ziua internațională împotriva homofobiei, transfobiei și bifobiei, marcată de 17 mai.

De asemenea, ONU a elaborat și adoptat convenții internaționale, care legitimează homosexualitatea și feminismul, cum ar fi Convenția ONU privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, Declarația ONU din 1993 privind eliminarea violenței împotriva femeilor și Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul) în 2011.

În 2004, raportul Comisiei ONU privind Statutul Femeii conținea recunoașterea oficială a homosexualității, protecția drepturilor homosexualilor și opta pentru acceptarea acestora de către societate. Raportul recunoaște, că homosexualitatea este o formă de exprimare emoțională și afirmă că ONU sprijină această practică sexuală în toate formele ei.

În efortul de a legaliza homosexualitatea, în a. 2012 Oficiul ONU pentru Drepturile Omului a lansat așa-numitul „manual pentru drepturile gay” întitulat ”Liberi și egali”, care a cerut guvernelor din întreaga lume să protejeze drepturile gay-lor și să abroge legile care îi discriminează.

Mai mult, Ban Ki-moon, care atunci ocupa funcția de secretar general al ONU, considera homofobia o crimă care trebuie combătută, despre care a spus că este o parte integrantă a promovării drepturilor omului pentru toți.

UE marchează "Ziua LGBT"

După ce ONU a numit o zi specială a gay-lor, Europa o marchează an de an. În declarația din 17 mai, UE a îndemnat toate țările să ia măsuri pentru a proteja persoanele lesbiene, gay, bisexuale, transgender și intersexuale și pentru a le permite să se bucure pe deplin de toate drepturile.

UE consideră, că este important ca practicile discriminatorii să fie combătute și să se pună capăt incriminării relațiilor între persoane de același sex în întreaga lume. Comisia Europeană a anunțat o strategie pentru perioada 2020-2025, care urmărește atingerea egalității pentru persoanele gay, bisexuale, transgender și intersexuale în toate domeniile vieții.

Feminismul: distrugerea noțiunilor de rol „feminin” și „masculin”

Potrivit unui studiu despre istoria mișcării feministe, realizat de cercetătoarea Lauren MacMillan și publicat de Universitatea Queen Mary din Londra în a.2015, pe la mijlocul sec. XIX feminismul era asociat cu natura feminină a femeilor. Pentru prima oară, definiția termenului, care îl leagă de protecția femeilor și egalitatea de gen, a fost dată de scriitorul francez Charles Fourier. Revendicările mișcării feministe din Europa au început în secolul al XX-lea cu lupta pentru drepturile de proprietate ale femeilor căsătorite și dreptul de vot în alegeri. Către mijlocul secolului XX, revendicările au evoluat spre emanciparea femeilor în general, cu accent pe aspectul cultural pentru a depăși restricțiile intelectuale și sociale care împiedicaseră „eliberarea femeilor”.

În această perioadă au apărut femeile-lidere, devenite simboluri ale feminismului, precum Betty Friedan, Gloria Steinem și Simone de Beauvoir, care a scris o carte numită ”Al doilea sex”, în care susținea că mișcarea feministă trebuie să depășească ideea că „femeie nu te naști, ci devii”.

Mișcarea feministă nu s-a oprit aici: în anii 1960 a apărut o direcție radicală care, potrivit studiului publicat de John Johnson Lewis în revista Thoughtco în noiembrie, 2020, tinde să distrugă sistemul familial existent ca sistem, care perpetuează dominația bărbaților asupra femeilor și reduce femeile la statutul de subordonați în raport cu bărbații.

Potrivit lui MacMillan, teoreticienii feminiști cred că putem atinge egalitatea în drepturi doar dacă ne eliberăm de ideile tradiționale despre feminitate, maternitate, căsătorie și sex, deoarece acestea perpetuează patriarhatul și resping toate legile religioase și pozitiviste care, potrivit feministelor, devalorizează femeile.

Potrivit aceluiași studiu, această mișcare radicală încurajează femeile să refuze sexul sau să se angajeze în relații sexuale cu persoane de același sex, ca alternativă la practicile heterosexuale. Feministele radicale susțin și persoanele transgender ca o altă formă de eliberare de „gen”. Aceasta estompează liniile dintre bărbați și femei, masculinitate și feminitate, despre care aceste feministe cred că au perpetuat marginalizarea femeilor și au dat naștere unor concepții greșite, precum slăbiciunea feminină versus puterea masculină, raționalitatea masculină versus emoționalitatea feminină.

Lidere feminist radicale: Susan Brown Miller, Phyllis Chester, Corinna Drage Coleman și Mary Daly.

Homosexualitatea și "miliardul de aur"

Unii oameni de știință cred că extinderea homosexualității în lume face parte dintr-un plan al radicalilor occidentali de a reduce populația lumii prin limitarea funcției de reproducere și împrăștierea virușilor mortali pentru a ajunge la așa-numitul „miliard de aur”.

Potrivit unui studiu, publicat de Insan Media Center în septembrie 2022, acest plan își propune să transforme homosexualitatea într-o tendință la modă. Și a obținut succese în atingerea acestui obiectiv. A reușit să legalizeze homosexualitatea în 28 de țări, Danemarca fiind prima țară din lume care a recunoscut homosexualitatea în 1989, urmată de Țările de Jos, Belgia, Spania, Norvegia, Suedia, Portugalia, Islanda, Franța, Marea Britanie, Luxemburg. , Irlanda, Finlanda, Malta, Germania și Austria. Propaganda homosexualității este susținută activ de țările mari și de lobby-urile capitaliste occidentale, care încearcă să o extindă chiar și printre copii. Desene animate, filme și seriale TV promovează activ relațiile netradiționale.

E cazul să ne așteptăm la un bumerang?

Studiul publicat de Insan Media Center susține, că feminismul radical și homosexualitatea amenință existența societăților occidentale. Credințele religioase, sistemele de valori și morala protejează majoritatea celorlalte societăți, în special comunitatea musulmană, de răspîndirea acestui fenomen dăunător. Cercetările arată, că numărul musulmanilor este în continuă creștere. Ziarul britanic The Guardian, în baza cercetărilor demografice ale unui site american, a anunțat recent, că islamul este religia cu cea mai rapidă creștere din lume. Spre mijlocul secolului XXI numărul adepților ei va ajunge la trei miliarde, după care islamul va prelua de la creștinism „laurii victoriei”.

***

Pentru a exista și a supraviețui, o națiune are nevoie de o ideologie, o familie și un popor dedicat cauzei și gata să se sacrifice pentru ea. Ideile de homosexualitate, feminism radical și promiscuitate sexuală sunt distructive pentru societate, deoarece dau naștere unor generații de oportuniști egoiști care își trădează familiile, țara și societatea de dragul unei plăceri simple și nu sunt gata să se sacrifice de dragul familiei, sau de dragul țării, sau de dragul neamului.

Un singur lucru poate salva Europa de la dispariție: revenirea imediată la valorile tradiționale. Se pare că europenii înșiși încep să înțeleagă acest lucru, dovadă fiind sprijinul tot mai mare pentru partidele și mișcările de dreapta, care apără valorile tradiționale. Dar oare nu e prea tardiv?

3
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

[No canvas support]
  • Votat 0
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав