Va fi sau nu eliminată ora de vară

Va fi sau nu eliminată ora de vară

Ora de vară a fost eliminată după o decizie a Parlamentului European. Astfel, anul nu va mai fi împărţit în ora de iarnă şi ora de vară.

Totul a început la sfîrşitul anului trecut, atunci cînd Lituania a cerut Uniunii Europene să renunţe la ora de vară.

Motivul invocat a fost acela că schimbarea de două ori pe an a ceasurilor îi pune în dificultate pe oameni, iar majoritatea consideră enervant acest lucru.

Ideea trecerii la ora de vara i-a aparţinut omului de ştiinţă Benjamin Franklin şi a fost propusă în secolul al XVIII-lea.

Ideea orei de vară a apărut că o necesitate de război.

Ora de vara, eliminată în toate ţările din Europa

Germania și Austro-Ungaria au fost primele țări care au adoptat acest sistem în 1916. Scopul a fost economisirea rezervelor de cărbune necesare producției de război.

Romînia a adoptat pentru prima dată ora de vară în 1917. Asta pînă în 1943, cînd practică a fost suspendată.

Statele Uniunii Europene au început să adopte ora de vară începînd cu 1970 pentru a economi energie după primul șoc petrolier.

În Romînia, ora de vară a fost reintrodusă în 1979. Atunci s-a stabilit că în ultima duminică din martie, romînii să-și dea ceasurile cu o oră înainte.

 

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load