Trump nu mai vrea să scoată forțele militare americane din Siria

Trump nu mai vrea să scoată forțele militare americane din Siria

Statele Unite au informat joi că vor menţine în final circa 200 de soldaţi în Siria, cîteva săptămîni după ce preşedintele Donald Trump a anunţat retragerea trupelor americane.


„Un mic grup de menţinere a păcii de circa 200 de soldaţi va rămîne în Siria pentru o perioadă”, a declarat purtătoarea de cuvînt a Casei Albe, Sarah Sanders, fără alte precizări.


Acest anunţ a fost făcut după o discuţie telefonică între Donald Trump şi omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan.


Plecarea soldaţilor americani urmează să intervină în săptămînile viitoare, în contextul în care gruparea Stat Islamic (SI) este pe punctul de a fi învinsă în ultima sa redută din Siria.


„Am cîştigat contra grupării SI, este timpul să ne întoarcem”, a declarat Donald Trump la 20 decembrie, spre stupoarea aliaţilor SUA şi a unora dintre congresmenii propriei tabere. „Băieţii noştri, fetele noastre, oamenii noştri, se întorc toţi acum”, a adăugat el.


Ţările europene au criticat deschis această decizie americană luată fără o consultare prealabilă.


„Este o idee bună pentru americani să se retragă pe neaşteptate şi rapid din Siria?”, s-a întrebat săptămîna trecută cancelarul german, Angela Merkel, estimînd că astfel există riscul să se întărească influenţa în această ţară a Rusiei şi Iranului, duşmanul declarat al SUA.


Washingtonul a promis continuarea operaţiunilor antiteroriste şi, în aceleaşi timp, le-a cerut aliaţilor săi din cadrul coaliţiei internaţionale împotriva SI să constituie o „forţă de observatori” în nord-estul Siriei pentru a garanta securitatea aliaţilor kurzi sirieni care au dus la sol luptele contra jihadiştilor din Siria şi sînt ameninţaţi de Ankara.


Propunerea americană a fost respinsă de mai mulţi membri ai coaliţiei, printre care Parisul şi Berlinul.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load