COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Obligativitatea purtării măştii, extinsă de sîmbătă în Belgia la mai multe locuri publice

Obligativitatea purtării măştii, extinsă de sîmbătă în Belgia la mai multe locuri publice

Guvernul federal şi autorităţile regionale din Belgia au decis joi seară extinderea obligativităţii purtării măştii în mai multe locuri publice, după ce pînă acum măsura a vizat un număr limitat de situaţii, precum transportul în comun, frizerii şi saloane cosmetice, transmit RTL și Agerpres.

Începând din 11 iulie, în Belgia purtarea măştii va deveni obligatorie şi în magazine, centre comerciale, cinematografe, săli de spectacole şi de conferinţe, lăcaşuri de cult, muzee şi biblioteci.

„Această listă ar putea fi modificată în timp, în funcţie de situaţia epidemiologică a ţării'', indică un comunicat de presă al guvernului belgian. Acesta adaugă că este recomandată purtarea măştii şi în alte situaţii.


Persoanele care nu respectă noile reguli riscă o sancţiune penală „conform decretului ministerial'', care stipulează de asemenea posibilitatea închiderii locurilor ce încalcă în mod repetat regulile în vigoare. Masca nu este obligatorie pentru copiii cu vârste mai mici de 12 ani şi pentru persoanele care nu o pot purta din motive medicale.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load