Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Ministrul Oleg Țulea ar putea pleca într-o vizită la Bruxelles

28 iul. 2020,, 09:28   Economie
3039 0

Oleg Țulea, ministrul afacerilor externe și integrării europene, poate efectua în toamnă o vizită la Bruxelles. Potrivit Tatianei Molcean, secretar de stat al MAEIE, instituția este acum antrenată în pregătirea primei vizite în străinătate a șefului instituției.

“Belgia a impus ăsuri sanitare destul de rigide, dar sperăm ca în toamnă o astfel de călătorie planificată să fie posibilă", a menționat secretarul de stat în cadrul dezbaterilor publice de la IPN "Integrarea europeană moldovenească : mit sau realitate?”.

Tatiana Molcean a subliniat, că Moldova a reușit să recapete încrederea Uniunii Europene. “Anul trecut l-am încheiat, fără a avea o mare încredere din partea partenerilor externi, în general, și Uniunii Europene, în special. De aceea, unul din principalele obiective la început de an a fost reluarea dialogului politic și a cooperării multilaterale cu UE. Cred că ne-a reușit", a menționat secretarul de stat.

Ea a subliniat că de la începutul anului, în pofida pandemiei, conducerea ministerului a organizat o mulțime de întîlniri fructuoase, inclusiv cu înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell, cu comisarul european pentru extindere, Oliver Varhelyi, precum și cu șefii MAE din aproape 20 de state ale UE. "Desigur, întîlnirile au avut loc on-line, dar calitatea lor a fost la nivel. Nu era vorba doar de susținerea cetățenilor în perioada pandemiei, dar și de procesul de reforme", a adăugat Tatiana Molcean.

Ea a menționat, că reprezentanții Uniunii Europene au apreciat pozitiv progresul Moldovei la realizarea ultimelor opt condiții ale UE pentru alocarea asistenței financiare convenite în 2017. "Da, reforma justiției este nefinalizată și există interpretări diferite cu privire la vinovatul acestor insuccese, dar măsurile luate au fost considerate drept un pas suficient. Și în a doua jumătate a anului, intenționăm să lichidăm restanțele tuturor celor opt condiții", a comunicat secretarul de stat.

Printre alte priorități ale agendei europene a MAEIE, ea a calificat consolidarea și dezvoltarea dialogului cu Uniunea Europeană, precum și pregătirea unor proiecte concrete pentru noile programe ale Parteneriatului Estic. "Acum sînt foarte multe inițiative noi și avem nevoie de încă un efort, pentru ca la următoarea etapă a Parteneriatului Estic să avem obiective concrete", a explicat Tatiana Molcean.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?