COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Deputații au votat pentru proiectul de susținere a mediului de afaceri

Deputații au votat pentru proiectul de susținere a mediului de afaceri

Parlamentul a susținut astăzi, în două lecturi, inițiativa președintelui Igor Dodon prin care au fost extinse măsurile de susținere a mediului de afaceri afectați de criza provocată de pandemie și a lărgit lista beneficiarilor de subvenții acordate de stat.

Astfel, la inițiativa lui Igor Dodon, a fost majorată suma creditelor pentru care se subvenționează dobînda. Valoarea maximă a creditelor care sînt sau urmează a fi contractate de agenții economici s-a majorat de la 3 la 6 fonduri de salarizare lunare.

De asemenea, a fost majorat numărul beneficiarilor Programului de subvenționare a dobînzilor prin extinderea ariei de aplicare a măsurilor privind atenuarea efectelor crizei pandemice. Astfel, măsură se extinde și pentru creditele luate de agenții economici de la organizațiile de creditare nebancară.


Ministrul Finanțelor, Sergiu Pușcuță, a declarat că această inițiativă este una importantă și așteptată de mediul de afaceri.

”Acest proiect a fost discutat cu asociațiile de business și refelctă o bună parte din propunerile expuse de aceste asociații, dar și mai multe idei pe care le-am avut în discuții comune, inclusiv cu deputații, asupra pîrghiilor oferite mediului de afaceri în perioada pandemiei și post-criză”, a spus ministrul.
Legea intră în vigoare din 1 iulie 2020.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load

Arhivă de ştiri