Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Descoperire uimitoare! Atomii pot fi solizi și lichizi în același timp

9 apr. 2019,, 20:30   Externe
2218 0

Oamenii de știință care examinează potasiul au descoperit o nouă stare a materiei în stare fizică: atomii pot fi și solizi și lichizi în același timp.


Cercetarea vine să clarifice dacă există o stare distinctă a materiei sau stucturile atomice reprezentau o tranziție între două etape - solid, lichid sau gazos.

Testele efectuate au avut la bază aplicarea unor presiuni și temperaturi ridicate cu simulări puternice, cunoscute ca stare de metal topit.


Experții de la Universitatea din Edinburh consideră că mai multe elemente cum sînt sodiu și bismut sînt capabile de această nouă stare.

Dr. Andreas Hermann, de la Școala de Fizică și Astronomie a condus studiul publicat în revista Proceedings of the National Academy of Sciences.


El a spus: "Potasiul este unul dintre cele mai simple metale pe care le cunoaștem, dar dacă îl punem sub presiune, acesta formează structuri foarte complicate.

Tabelul periodic modern afișează elementele în ordinea numărului sporit de atomi, protoni din nucleul unui atomc. Masele atomice relative au fost cele pe baza cărora oamenii de știință încearcă să organizeze elementele.

În 1869 Dmitri Mendeleev a publicat o versiune pe care o folosim și astăzi. Înainte a mai fost Antoine Lavoisier care a grupat elementele pe baza proprietăților lor: gaze, nemetale, metale, pămînturi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?