Procuratura Chișinău s-a autosesizat în cazul agresării elevilor de la liceul „Socrate”

Procuratura Chișinău s-a autosesizat în cazul agresării elevilor de la liceul „Socrate”

Procuratura municipiului Chișinău anunță că s-a autosesizat, ca urmare a apariției în spațiul public a informației privind agresarea și amenințarea unui elev al Liceului „Socrate” din Chișinău.


„Procuratura investighează cazul prin prisma prevederii din Codul penal privind tratamentul inuman și degradant. În baza rezultatelor investigațiilor circumstanțelor cazului, Procuratura va întreprinde acțiunile procesual penale prescrise de lege, astfel încît dreptul la educație și demnitatea umană prevăzute de Constituție să fie respectate în instituțiile de învățămînt”, se arată scris în comunicatul emis de Procuratura municipiului Chișinău, transmite jurnal.md.


Totodată, administrația liceului anunță că s-au sesizat pe acest caz, iar comisia de etică urmează să examineze cazul.


Profesoara care a amenințat și agresat copii activează la Liceul „Socrate” de patru ani, dar în sistem se muncește de zece ani.


Astăzi aceasta a venit la liceu însă, nu a fost lăsată să predea lecții copiilor. Administrația liceului va anunța în următoarele zile concurs pentru ocuparea funcției vacante.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load