Federația Rusă a refuzat să îl extrădeze pe Renato Usatîi

Federația Rusă a refuzat să îl extrădeze pe Renato Usatîi

Federația Rusă a refuzat să îl extrădeze pe Renato Usatîi, din motiv că acesta este cetățean rus. Anunțul a fost făcut de către șeful Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Nicolae Chitoroagă, în cadrul unei emisiuni de la postul public tv.

Potrivit lui Chitoroagă, Convenția europeană cu privire la extrădare prevede că niciun stat membru al Interpol nu predă cetățenii săi autorităţilor din alte ţări. Șeful PCCOCS a menționat că Procuratura Generală a Rusiei a profitat de această prevedere şi nu l-a extrădat pe Usatîi.

Nicolae Chitoroagă a declarat că tot din această cauză nu este extrădat nici interlopul Grigore Caramalac, alias "Bulgaru", învinuit de anchetatorii de la Chișinău că a comandat omorul președintelui PDM, Vlad Plahotniuc.

Usatîi a primit cetățenia rusă în anul 2008, după ce Moldova i-a cerut Moscovei ca acesta să fie extrădat. Chitoroagă a spus că procedura de acordare a cetăţeniei a durat doar o lună pentru că s-au implicat autoritățile de la Kremlin.

În toamna anului 2016, judecătorii moldoveni au emis un mandat de arestare pe numele lui Renato Usatîi, în dosarul privind tentativa de omor a bancherului rus Gherman Gorbunțov.

Renato Usatîi se află în căutare internațională şi riscă până la 20 de ani de închisoare. Acesta a fugit din țară în septembrie 2016.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load